Abonament online la ediţia PDF. VEZI DETALII !

Revoltă a părinților la una dintre școlile de top ale Timișoarei

Micuții elevi dintr-o clasă de a III-a a uneia dintre cele mai renumite instituții de învățământ preuniversitar din Timișoara, „Grigore Moisil”, au trecut prin cea mai bulversantă săptămână din scurta lor „carieră” de școlari. Începând de luni, 3 octombrie până ieri, la clasa lor, a III-a A, n-au mai avut învățătoare, fiindcă titulara, doamna Coca Indrieș, a fost detașată la școala din Nițchidorf.

Plecarea bruscă a acesteia i-a luat prin surprindere atât pe elevi, cât și pe părinții lor, care n-au aflat decât în ziua respectivă că învățătoarea copiilor lor a decis să plece. Mișcarea a fost cu atât mai surprinzătoare pentru ei, cu cât respectiva învățătoare de-abia venise la clasa lor, înlocuind-o pe cea cu care copiii începuseră școala, încă de la clasa pregătitoare, doamna Ana Sidea, care, în această vară, și-a cerut detașarea la Școala Generală nr. 30.

În fine, mobilitatea cadrelor didactice este prevăzută de lege, problema pe care o ridică părinții elevilor din respectiva clasă este modalitatea în care conducerea școlii a gestionat situația, lipsa de comunicare și, mai ales, totalul dispreț cu care, susțin ei, au fost tratați, în special de directoarea Cerasela Bociu.

Revoltați de atitudinea direcțiunii, părinții au depus la secretariatul școlii o cerere de soluționare, dar, în același timp, au redactat un memoriu pe care l-au trimis atât Inspectoratului Școlar al Județului Timiș, cât și Ministerului Educației Naționale, memoriu pe care vi-l prezentăm în continuare.

Cu jalba la minister

„Comitetul de părinți al clasei a III-a A de la Școala Generală 22 din Timișoara aduce în atenția dvs. următoarea situație neplăcută. Luni, 3.10.2016, am aflat de la copii cu stupefacție, la sfârșitul orelor de curs, că doamna învățătoare, care a preluat clasa la începutul anului școlar, nu a fost la școală și nu mai vine la școală, începând cu aceeași dată. Am solicitat informații lămuritoare la secretariatul școlii, de unde am aflat că va veni probabil cineva, dar nu se știe încă cine și nici când.

Menționăm faptul că am sunat-o și pe doamna învățătoare, care ne-a confirmat faptul că direcțiunea știa din timp de schimbare și că dumneaei a sperat până vineri, 30.09.2016, că se va găsi un suplinitor pentru clasă, cu toate acestea, nici direcțiunea, nici doamna învățătoare nu au catadicsit să ne informeze de schimbarea ce avea să urmeze.

Drept urmare, în fiecare zi a săptămânii ce se încheie astăzi, copiii clasei a III-a A au avut parte de o succesiune de cadre didactice care au trecut câte o zi sau câte o oră pe la clasă.

De două zile, însă, aflăm că la fiecare oră apare altă persoană, mai mult, unii dintre învățători le dau de scris și pleacă, lăsând 23 de copii nesupravegheați în clasă. În calitate de părinți nu putem să nu ne îngrijorăm în legătură cu siguranța și integritatea fizică a copiilor noștri, aceștia fiind lăsați nesupravegheați, așa cum am amintit.

Anul trecut, această clasă a avut parte de același tratament pe tot parcursul anului, când fosta doamnă învățătoare, bolnavă fiind, nu a fost înlocuită de o persoană desemnată de conducerea școlii.

Într-una din aceste zile, o fetiță a fost bătută de un coleg de clasă, dată cu capul de tablă, copiii alergând prin școală disperați în căutarea asistentei medicale pentru a asigura primul ajutor. Unul dintre copii a fost pe punctul de a suna la 112 pentru că nici un adult nu era în zonă! A apărut într-un final profesorul de religie, care le-a spus să se ducă dracului în clasă!

Câțiva părinți au fost ieri, de Ziua Internațională a Educației, să ceară doamnei directoare Bociu Carmen Cerasela un înlocuitor, răspunsul a fost că ar trebui să ne mulțumim că nu vine la fiecare oră altă persoană (dovadă că habar nu are despre ce se întâmplă în propria ogradă), apoi doamna Bociu i-a insultat pe părinți, spunându-le că sunt de vină pentru această situație, pentru că sunt agresivi, iar împreună cu domnul director adjunct au avut o atitudine total necorespunzătoare, intimidantă pentru funcțiile pe care le dețin.

Considerăm că, pe lângă bulversarea și instabilitatea de care au parte, copiilor din această clasă li se anulează dreptul la egalitate de șanse la examenele și competițiile care vor urma din cauza faptului că au rămas în urmă cu materia.

Domnule ministru, aducem la cunoștința dumneavoastră această situație în speranța că veți acționa în consecință și veți veni în sprijinul nostru, ca părinți care am avut neșansa de a ne înscrie copiii la cea mai prestigioasă școală din Timișoara”.

Ședință ad-hoc

În paralel cu demersurile în scris, comitetul de părinți a solicitat și o audiență la directoarea Cerasela Bociu, însă aceasta nu a fost disponibilă, drept pentru care, ieri la prânz, 13 părinți au avut o întâlnire, chiar în clasa în care învață copiii lor, cu directorii adjuncți Mircea Lupșe-Turpan și Florina Sporea-Iacob, la discuțiile dintre cele două părți fiind acceptată și prezența noastră.

„Copiii vin acasă foarte bulversați și dezorientați”

Părinții prezenți și-au expus în mod clar nemulțumirile față de situația creată, care-i afectează pe niște copii care n-au nici o vină. Vă prezentăm, în continuare, o parte din schimbul de replici.

„Noi ne simțim foarte jigniți, foarte ofensați de atitudinea pe care doamna directoare o are față de noi și pentru faptul că se spune că din cauza părinților a plecat și prima învățătoare, și a doua. Am vrea să știm care este situația clasei a III-a A, pentru că copiii noștri vin acasă foarte bulversați și dezorientați, iar nouă nu ne convine această situație. Vrem să aflăm din gura dumneavoastră care este situația la zi în clasa a III-a A”, a început discuția un părinte.

„A fost o detașare în interesul învățământului”

Răspunsul directorului-adjunct Lupșe a fost următorul: „Doamna învățătoare Sidea a ales să plece la Generală 30. Și-a depus dosarul pentru detașare, asta s-a întâmplat în timpul verii, nu a afectat cu nimic. În septembrie, pentru clasa dumneavoastră a fost desemnată doamna Indrieș Coca. Noi credem că am ales bine când am trimis-o pe ea. În acel moment, habar n-aveam că ea face naveta.

Noi aveam cunoștință că doamna Coca are apartament sau casă pe bd. Victor Babeș, nu știam că face naveta. Cu o zi înainte să apară pe site-ul inspectoratului postul vacant la clasa dumneavoastră, doamna Coca ne-a anunțat că ea e navetistă și că ea nu mai poate să vină la ea la școală. Ne-a spus că mai are un an până la pensie, că și-a găsit un post liber la Nițchidorf și că preferă să stea acolo anul ăsta.

Ne-a spus că s-a scos trenul. Am întrebat-o dacă nu știa din timp că se va scoate trenul, să nu ne fi pus în situația asta în luna octombrie. Ea ne-a spus că acum s-a scos trenul, fapt care, de altfel, poate fi verificat. A fost o detașare în interesul învățământului, s-a făcut un dosar, are acordul școlii din Nițchidorf”.

„La ora actuală, copilul meu vine la <Moisil> de pomană”

După explicația oferită de domnul Lupșe, oamenii au început să-și spună ofurile: „Profesorul de religie, când vine la clasă, îi învinovățește pe copii, le spune că din cauza lor nu au profesor sau din cauza părinților. Copilul meu a venit aproape plângând și mi-a spus că domnul de religie le-a spus așa: <Voi sunteți vinovați, că sunteți răi. Sunteți vinovați că a plecat doamna Sidea, voi sunteți vinovați și că a plecat doamna Coca, nimeni nu vrea să predea la voi în clasă din cauza voastră>. Or eu știu că doamna Sidea de mult își dorea să meargă la Generală 30, că stă în cartier. N-aș vrea să se ascundă un management defectuos prin vina părinților…”;

„Doamna directoare ne-a spus – iar dumneavoastră ați fost de față – că din cauza părinților nici un profesor nu dorește să vină să predea la această clasă. Chiar așa?! Ne-am adunat aici toate hahalerele și tragem școala în jos?! Nu-i posibil să fim tratați așa. La ora actuală, copilul meu vine la școală, aici, la <Moisil>, de pomană. El nu a avansat cu materia, este în urmă, iar dacă va mai continua situația așa până în decembrie, eu trebuie să îl duc la meditații, să învețe ceva ce ar trebui să învețe la școală, la un liceu precum este <Moisil>”;

„Cererea noastră de a fi primiți în audiență a fost făcută pentru doamna directoare, pentru că ea hotărăște tot ce mișcă în școala asta. Dumneavoastră sunteți doar un paravan, nu sunteți un factor de decizie în școala asta. Am văzut ce consiliu de administrație aveți și cine hotărăște în consiliul de administrație, că toți stați aliniați pe o parte și pe alta, iar doamna Bociu are cuvântul în capul mesei. Niciunul dintre dumneavoastră nu îndrăzniți măcar să o contraziceți, darmite să mai veniți cu altceva în plus”;

„Copiii noștri ne-au sunat astăzi să venim să-i luăm, că nu a venit nimeni la oră. Profesorul de religie a venit la ora 9,15, de la ora 8 a stat cu copiii o mămică (?!)”;

„Așa o atitudine are doamna directoare, în genul <Spune mulțumesc că ești aici, indiferent de condiții!>…”.

Apelul la mass-media egal dovadă de agresivitate?!

Printre reproșurile părinților, s-a strecurat, timid, și câte o încercare de dezvinovățire a directorului-adjunct Mircea Lupșe, care a avut o explicație stupefiantă a faptului că i-a acuzat de agresivitate pe părinți:

„Știți ce a fost agresiv? A fost agresiv că înainte de a veni să stați de vorbă cu noi, ați amenințat cu televiziunea” (?!). A fost momentul în care am intervenit în discuție, rugându-l pe domnul director să ne lămurească: „Cum poate fi catalogată apariția mass-media drept o dovadă de agresivitate a părinților?”.

Străduindu-se să dreagă busuiocul, domnul Lupșe a mai spart câteva străchini, informându-ne că, de fapt, e vorba de… șantaj. Pasămite, oamenii, ajunși la capătul răbdării și exasperați că nimeni nu le spune nimic concret, răbufniseră – „O să chemăm televiziunea!” -, iar domnul director-adjunct Lupșe consideră remarca asta șantaj.

Nu este șantaj, dragă direcțiune a Liceului „Grigore Moisil”, pur și simplu presa – atâta câtă mai este ea – a devenit ultimul for la care mai pot apela românii când ajung la disperare, s-a încetățenit părerea – și sunt o multitudine de exemple care o confirmă – că, de frica mediatizării, reprezentanții diverselor instituții consimt să-și îndeplinească atribuțiile. E trist, dar adevărat.

Promisiune la final

Spre finalul întâlnirii, una dintre mămici le-a adresat o rugăminte celor doi directori prezenți: „Rugămintea noastră este să ne asigurați, cu nume și prenume, un om care să ne asigure nivelul de excelență pe care îl pretinde această școală. Eu de asta am venit aici, pentru excelență în matematică, pentru că am un copil foarte bun la matematică”.

Aflată o parte din timp pe telefon – probabil cu inspectoratul școlar -, directoarea adjunctă Florina Sporea a ținut să-i liniștească pe părinți, anunțându-i că tocmai a primit vestea că, de luni, 10 octombrie, va veni o învățătoare nouă la clasă:

„Se numește Daniela Lațcu, vine de pe postul de educator, de la Școala Generală nr. 2, după ce a stat doi ani de concediu pentru îngrijire copil. A fost învățătoare mulți ani, înainte de a rămâne în concediu”.

Aceeași placă

Trebuie să mai precizăm că, înainte de întâlnirea dintre cei doi directori și cei 13 părinți, noi am discutat cu domnul Lupșe, care ne-a servit aceeași explicație cu „agresivitatea” părinților de la clasa a III-a A, care, pasămite, le-a alungat pe cele două învățătoare și îi sperie pe orice virtuali doritori de a ocupa postul rămas liber… Or, până la urmă, adevărul s-a dovedit a fi altul: o învățătoare a plecat pentru că voia să predea în cartierul în care locuiește, iar cealaltă a plecat pentru că, navetistă fiind, a rămas fără mijlocul de deplasare, prin anularea trenului. Iar părinții pe care i-am văzut ieri nu erau agresivi, ci doar revoltați. Și revoltați pe bună dreptate, nu pentru motive inventate.

ISJ Timiș: detașarea învățătoarei s-a făcut în deplină legalitate

Am contactat-o telefonic și pe doamna Aura Danielescu, inspectorul școlar general, care ne-a precizat că, din punctul de vedere al legalității detașării respectivei învățătoare la trei săptămâni de la începerea școlii, totul este în regulă:

„Detașările sunt permise pe parcursul întregului an, cu acordul cadrelor didactice titulare. O altă școală poate solicita un cadru didactic titular, indiferent că se întâmplă înainte de începerea anului școlar sau pe parcurs – legea permite acest lucru -, doar că, pe parcursul anului, ne trebuie și aprobarea ministerului pentru aceste detașări. Dar dacă ea a plecat, înseamnă că a plecat cu acordul ministerului, că nu putea să plece altfel. Oricând se poate întâmpla ca o clasă să rămână fără un cadru didactic. Probabil că cei de la Nițchidorf aveau nevoie de un cadru didactic, de aceea era în interesul învățământului din Nițchidorf această detașare”.

În schimb, situația pe care i-am adus-o la cunoștință, din relatările părinților, despre rămânerea acestora singuri în sala de clasă, doamna Danielescu a consimțit că nu este OK:

„Până la aducerea unui alt cadru didactic, conducerea școlii este obligată să asigure suplinire la clasă, pentru ca, în primul rând, copiii să fie în siguranță. Copiii au stat de unii singuri în clasă, fără să existe o supraveghere a lor? Mi-e greu să cred… Dacă s-a întâmplat să stea singuri în clasă, să stea cu o mămică fiindcă n-a venit nimeni la clasă, atunci este rău, voi verifica ceea ce mi-ați sesizat”.

În interes personal, nu al învățământului

Așa cum se spune adesea, totul e bine când se termină cu bine, iar dacă, de luni, lucrurile vor reintra în firescul lor la clasa a III-a A, atunci situația, probabil, se va detensiona. La final, o singură remarcă mai avem de făcut: poate că așa-numitele „detașări în interesul învățământului” să fie redenumite în „detașări în interes personal”, nu de alta, dar, punctual, în acest caz, așa au stat lucrurile, fiindcă învățătoarea cu pricina a susținut că a plecat la trei săptămâni de la începerea școlii pentru că i s-a anulat trenul peste noapte și nu mai avea cu ce face naveta.

Apropo de „anularea” trenului peste noapte: pe ruta Buziaș – Gătaia – Jamu Mare, traseu pe care se află și stația Nițchidorf, nu mai circulă nici un tren nu din luna septembrie, ci din… 17 martie 2015, dată la care operatorul privat Regio Trans a renunțat să mai deservească această rută, pe care o preluase de la CFR în 2007. De atunci, din martie 2015 și până astăzi, n-a mai circulat nici un tren pe traseul cu pricina, așa că, dacă de trenul acela e vorba, anularea lui nu s-a produs peste noapte, ci exact cu un an și jumătate în urmă…


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

24 Răspunsuri “Revoltă a părinților la una dintre școlile de top ale Timișoarei

  1. Am pe cineva la scoala „aia mediocra”. Spunea femeia ca multi ling asfaltul pe acolo si isi fac mutatii pe buletine ca sa isi inscrie copii acolo. Dupa aceea se apuca de reclamatii. Ce sa-i faci?! Spalati pe creier. Dar baiul e altul. Cica la Renasterea lucreaza sotul unei foste directoare de o rara „competenta” care o sapa pe asta. Probabil ca lumea nu stie asta, sau….poate stie.
    Spor la cearta. Sa ne amuzam mai departe. Pupici.

  2. cruda realitate este ca dupa 1989 in tara noastra A DISPARUT RUSINEA.” unde rusine nu e nici RESPECT NU E”. tare cred ca parintii acelor elevi au terminat scoala dupa 1989.

  3. toti acei care-si dau cu parerea vorbesc in necunostinta de cauza ,in acest articol nu este vorba despre incalzirea globala sa ne dam cu parerea ,functie de incalzirea din apartament ,chiar cunosc bine aceasta clasa ,unde parintii nu sunt vedete ,nu cauta ei sa iasa in evidenta ,doar ca sunt ingrijorati de soarta propriului copil ,asa ca mai ncet cu parerile celor care nu cunosc situatia.

  4. Acest articol pune in evidenta un lucru care ne pagubeste pe toti: managementul prost al institutiilor de invatamant din Romania si desele schimbari pe criterii politice acolo unde ar trebui sa existe continuitate.

    Daca tot vorbim de management defectuos, as sugera conducerii de la Moisil care apropos, a fuzionat cu generala 22, sa nu se mai prezinte la examenul pentru ocuparea functiilor detinute in prezent, pentru ca oricum au cazut acest examen!

    Administratie eficienta+cadre didactice responsabile=PERFORMANTA

    un fost elev

  5. S a ajuns la situatia asta si din cauza celor(nenumarati) care vin din alte cartiere
    Cand se creeaza atatea clase cum mai vreti sa fie calitate?

  6. In primul rand este vinovata invatatoarea Indries Coca care minte cu nerusinare in privinta scoaterii trenului,care real nu circula din martie 2015. Individa, ca nu poate fi numita invatatoare trebuia sa isi ceara detasarea in primavara iar daca abia in septembrie se scotea trenul ar fi trebuit sa stea in chirie. Un om dedicat unei cariere de dascal, mai ales in ultimul an nu poate sa-si bata joc de tot ce a construit pana la acest moment.
    Scoala are vina de a nu verifica cine intra in propria ograda. Cum poti veni tu ca director sa afirmi „stiam ca are un apartament pe Victor Babes”. Si asta garanteaza ca acel om vine la serviciu? Adevarul este ca un om in pragul pensiei nu isi mai da interesul, are o putere de munca scazuta, nu se mai implica in nimic! Sa nu excludem si faptul ca poate nu se impunea in fata unor copii mai zvapaiati. Scoala din ziua de azi e condusa de directori si inspectori numiti politic care trec pe al doilea plan pregatirea scolara dar care tin cu dintii la fotoliul din care fac pe nebunii

  7. Articolul e un amalgam de sc. gen. 22 și de liceu Moisil. Deci pana la urma din care instituție făcea parte acea clasa a lll-a?

    1. In anul 2011, Scoala Generala nr. 22 a fuzionat cu Liceul „Grigore Moisil”. Din inertie, probabil, se mai foloseste si formularea „Sc. Gen. 22”, cand e vorba de clasele mici.

  8. Sunt cadru didactic din 1998, imi place la nebunie ceea ce fac, imi iubesc clasa, imi ador copilasii, nu ma vad facand altceva in viata asta dar va spun ceva: parintii au devenit adevarati dictatori in relatia cu invatatorii si profesorii. Ei au intotdeauna dreptate, sunt detinatorii adevarului suprem iar cadrul didactic sau directorul ar trebui sa fie niste slugi care, pardon de expresie, sa-i linga-n fund!

    Am vazut tot soiul de oameni, de la parintele isteric pana la cel cooperant. Din pacate acestia din urma sunt pe cale de disparitie. Sa nu va mirati cand in invatamantul de stat obligatoriu si gratuit vor ramane doar cei care sunt refuzati in toate celelalte domenii. Am ajuns sa vad ca pe o corvoada sedintele cu parintii; pe cat de destepti, simpatici si afectuosi sunt elevii, pe atat de respingatori au ajuns parintii! Am deja cateva generatii duse in ciclul primar si constat ca, indiferent de ceea ce afirma unii, copiii sunt tot mai inteligenti dar, in acelasi timp, comportamentul parintilor a devenit tot mai execrabil.

    Uneori ma intreb eu insumi ce ma mai tine in invatamant si constat ca pasiunea a ramas; a disparut insa comuniunea elev-cadru didactic-parinte. Pacat de aceste generatii vaduvite de un real suport parental. Faptul ca unii dintre parinti se doresc a fi vedete nu va imbunatati cu nimic performantele copiilor.

    1. Stimata doamna, nimeni nu vrea sa fie „lins in fund” in acest caz. Sunteti cadru didactic si imi vine greu sa cred ca va puteti exprima asa. Daca situatia copiilor nu ar fi fost una total nepotrivita, nu s-ar fi ajuns la asemenea conflict. Nu stiti detaliile si ca atare ar trebui sa va pastrati parerile pentru d-voastra.

      1. „nimeni nu vrea sa fie „lins in fund” in acest caz. ” Aaaa, dar in alte cazuri aveti pretentia aceasta, sa inteleg? Sa fiu inteles foarte clar, nu cazul acesta, al dumneavoastra, il vizez ci situátia generala. Doamna invatatoare care a postat si dansa are dreptate. Mare parte a parintilor (o majoritate chiar!) au devenit adevarati procurori ai sistemului de educatie romanesc. Nimic nu mai este bun, totul trebuie schimbat dupa cum doresc ei. Sa va spun o intamplare. Sunt un parinte implicat, fetita mea a terminat anul acesta clasa a VI-a intr-o scoala foarte buna din Timisoara. Am fost calul de bataie timp de patru ani, tot ceea ce se numea lucrari pentru clasa le-am facut personal sau cu oameni adusi de mine. La sedintele cu parintii, din 20 de parinti, doar vreo 5 ne implicam realmente in cea ce insemna intretinerea clasei unde invatau copii nostri. Restul? Plin de „gicacontra”, oameni incarcati de frustrari si dand pe dinafara de impresii. In discutiile private dintre noi invatatoarea era caracterizata de la foarte buna la stresanta. Am mai observat ceva interesant. De obicei parintii-filozofi sunt cei care au prea mult timp liber (casnicele) sau cei cu bani. Apropo de cei cu bani, nu vreau sa va spun ca acestia sunt de obicei cei mai neimplicati dintre toti parintii.
        Concluzia mea este asta: nu mai trageti in invatatoare, problema este in cea mai mare parte la voi. Va uitati prea mult la televizor.

    2. Corect ce afirmati doamna invatatoare. In cazul de fata conducerea scolii din Balcescu a gresit cel mai mult. Daca o invatatoare isi cere transferul din timp, toata vara ei aveau timp sa aduca un cadru didactic titular, mai tanar care vrea sa faca ceva, nu un pensionar care in mod foarte parsiv dupa ce incepe scoala se suceste si zice ca nu ii mai convine! Au fost alti dascali care o viata intreaga au facut naveta de multe ori pe jos sau pe bicicleta, vara, iarna, pe ploaie doar pentru a fi acolo unde elevii vor sa invete carte!
      Cat despre parinti in general, nu in cazul de fata, sunt unii care dau cu pumnul in catedra sa joace scoala cu vor muschii lor! La gen.22 sunt si parinti nesimtiti care blocheaza traficul in zona doar ca trebuie sa opreasca cu masina in poarta scolii, ei avand fumuri nu pot parca pe o straduta laterala si sa mearga cateva sute de metri si pe jos!

    3. Stimata doamna,

      Aveti dreptate in legatura cu varietatea de personalitati a oamenilor, indiferent de rolurile lor in viata si societate: parinti, cadre didactice, personal administrativ in scoli publice sau private… Exista oameni isterici din diverse motive, si oameni mai relaxati.

      Ideea principala din acest articol nu o reprezinta cadrul didactic, sau parintii. Exact ce ati mentionat in interventia dumneavoastra: ELEVUL. El ar trebui sa fie principalul beneficiar al procesului de invatamant.

      In cazul in care elevul/elevii sunt pusi in situatia in care sunt nesupravegheati o intreaga saptamana de catre personal didactic, daca parintii sunt nevoiti sa faca cu schimbul pentru a supraveghea copiii, in ce masura este deservit interesul elevului?

      Daca izbucneste un incendiu in scoala in timp ce copiii sunt nesupravegheati?
      Mai avem nevoie de inca un scandal ”Colectiv” cu copii de ciclu primar???

      Apelez la discernamatul dumneavoastra atat in calitate de cadru didactic, cat si ca parinte.

      Un parinte.

    4. Stimata doamna INVATATOARE, nu este corect „Uneori ma intreb eu insumi ce ma mai tine in invatamant si…”, ci EU INSAMI!! Mai aveti timp sa studiati pana intrati in pensie!

  9. Cat despre asa zis profesor de religie, acest gunoi de om indecent, ar trbuii prins de parinti, legat in piatza langa fantana publica si batut, sa se invete minte…asta nu e comportament de un slujitor al bisericii…vreau si parerea BOR in acest caz, oare e si el un navetist din satul lui Satana ??

  10. Ce scoala de elita ? Nu confundati gen.22 din Balcescu, cu liceul Gr.Moisil…e o scoala la fel de mediocra, primitiva chiar la fel cum sunt mai toate…pline de cadre obosite, majoritatea scolite in vechiul regim comunist, nesatule si de la care nu prea ai ce astepta…cat despre copii si parinti, ei nu au de unde sa stie ca aceste bestii de directori sunt inregimentati in gasca pesedeilor lui Grindeanu, cine nu crede, sa verifice !!

  11. Daca vor scoala de elita asta vor primi. Vezi doamne scolile din cartierele in care locuies nu sunt bune pentru copii lor…. ATUNCI SA SUPORTE CE PRIMESC!!!!!

  12. Parintii de la scoala asta ar trebui sa se mai relaxeze si sa-si mai bage fudulia si aerele la naftalina ca sunt deja penibili. In strainatate nu alegi scoala, esti repartizat in functie de cartier la scoala din zona respectiva si in nici un caz nu ai pretentii legate de profesorul la clasa. Parintii sunt obisnuti sa care plasele la doamna sa se asigure de tratament preferential, acu’ i-a lasat asta cu ochii in soare si hai cu scandalul. Au iesit oameni de succes si matematiceni de marca din scoli de cartier si cocioabe din fund de sat, daca-l duce capu’ pe gigel face performanta oriunde. Nu e mai important sa-si piarda parintii timpul ocupandu-se de odrasla decat facand circ pe la usile scolii? Mai lasati-i pe profesorii astia sa respire si sa-si vada de treaba ca v-ati erijat in caini de paza si gardieni gata sa scoata pusca la cea mai mica respiratie nelalocul ei.

    1. Vorbiti in necunostinta de cauza si total gratuit. Nu cunoasteti situatia si oare cum va puteti inchipui ca noi facem scandal in loc sa ne ocupam de copii? Sunt curioasa cum ati reactiona d-voastra in situatia data ? Si va rog daca indrazniti sa va dati cu parerea, macar incercati sa folositi un limbaj decent, fara sa jigniti persoane necunoscute ! Va multumesc !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare