Retailerii îşi intensifică ofensiva împotriva produselor româneşti. Fermierii bănăţeni sunt, la ora actuală, bătaia de joc a samsarilor

fermier 4

Regula unui minim de 51 la sută mărfuri româneşti existente pe rafturile hipermarketurilor, care ar trebui să intre în vigoare din ianuarie, ar reprezenta, fără îndoială, o victorie a producătorului autohton. Lobby-ul retailerilor împotriva acestei rigori este, însă, unul puternic, şi avem de-a face şi cu contre puternice dinspre oficialii Comunităţii Europene (CE).

Recent, a fost adusă în discuţie o scrisoare oficială din partea CE, adresată ministrului agriculturii, Achim Irimescu. S-ar vorbi, în document, despre o sugestie privitoare la reducerea – dacă e posibil chiar eliminarea – procentajului obligatoriu de mărfuri româneşti, cerându-i-se ministerului de resort să-şi asume răspunderea pentru o eventuală
distorsionare a liberei concurenţe. În plus, se vorbeşte chiar despre o procedură de infringement de care ar fi pasibilă România. O procedură care, trebuie spus, nu implică automat sancţiuni, dar atrage o judecare a cauzei la Curtea Europeană de Justiţie. Dacă procedura e declanşată şi juriştii CE vor avea argumente solide, instanţa va decide amenzi foarte mari pentru statul acuzat.

„Cea mai mare obrăznicie”

Trebuie subliniat că mai toate statele europene duc politici protecţioniste, sub diverse forme, reuşind să ocolească pe căi juridice regula de bază, cea a liberei concurenţe. La noi, măsurile care să-i favorizeze pe producători sunt… sublime, dar lipsesc cu desăvârşire.

Iată că, după ce am reuşit, cu chiu cu vai, să adoptăm o lege decentă, întâmpinăm o opoziţie cel puţin la nivel de lobby, deocamdată. Un lobby care e de înţeles într-un joc economic european complicat, dar ar fi bine să ne vedem, totuşi, de propriul interes.

Este şi opinia lui Nicolae Oprea, secretarul executiv al Asociaţiei Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice Timiş: „Cea mai mare obrăznicie din partea retailerilor o reprezintă opoziţia la prevederea legală privitoare la procentajul obligatoriul al produselor româneşti din rafturi. Nu o spun ca naţionalist, ci ca patriot, pentru că devine tot mai clar că România nu a fost băgată în Uniunea Europeană ca să sporească potenţialul productiv, ci ca o mare piaţă de desfacere. Retailerii ne-au adus toate aruncăturile Occidentului, să ni le vândă ca specialităţi. Sunt produse fără gust, fără culoare şi nesănătoase, iar pe retaileri nu i-a întrebat nimeni de unde, cum şi la ce preţ le aduc. Suntem a cincea ţară ca potenţial agricol în UE şi trebuie să-l sprijinim pe producătorul român. Sper că noul parlament va fi mult mai hotărât în ceea ce priveşte măsurile bune pentru agricultură. Este vorba, până la urmă, despre securitatea alimentară a românilor, cu care nu ne putem juca”.

Supărarea retailerilor e mare

Forma pe care a luat-o Legea 321 i-a nemulţumit pe marii retaileri încă de astă-primăvară, când parlamentul a introdus rigoarea referitoare la o majoritate obligatorie a produselor româneşti pe rafturile supermartketurilor şi ale hypermarketurilor.

Ei acuză o aşa-zisă discriminare faţă de produsele care provin din alte state membre ale Uniunii Europene şi, de fapt, au fost primii care au fluturat pericolul procedurii de infringement pe care ar risca-o ţara noastră. S-au aruncat în această luptă tot felul de argumente, cum că nu s-ar fi făcut un studiu de impact sau, chipurile, că e imposibil de pus în practică regula cu pricina.

Cert este că, până la noi ordine, de la mijlocul lunii ianuarie vor trebui să se conformeze, sub ameninţarea sancţiunii de suspendare a activităţii, aşa cum prevede norma legală. Dacă ministerul de resort nu va ceda presiunilor şi ameninţărilor care vin dinspre marii comercianţi şi chiar de la unii funcţionari europeni, ar fi o primă facilitate de care va putea profita producătorul român. În special fermierii noştri care, în mare parte, sunt la ora actuală bătaia de joc a samsarilor sau chiar a achizitorilor cu justificate pretenţii de onorabilitate, dar care îi oferă agricultorului autohton preţuri de batjocură pentru că ştiu foarte bine că au alternativa de a aduce de afară produse îndoielnice calitativ, cu costuri mici.

Să vedem dacă vom fi în stare să dezvoltăm o piaţă solidă a produselor româneşti, pentru a-l capitaliza pe producătorul autohton, dar şi întru sporirea gradului de siguranţă alimentară, cel puţin limitând invazia de alimente modificate genetic, atât de dragi marilor comercianţi, pentru că le aduc profituri uriaşe.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Retailerii îşi intensifică ofensiva împotriva produselor româneşti. Fermierii bănăţeni sunt, la ora actuală, bătaia de joc a samsarilor

  1. Oferta pentru toate localitatile tarii.Cautam operatori calculator cerem si oferim seriozitate.Poti lucra de acasa Part-time.Prmovam un subiect unic de film.te vei convinge imediat ca e o afacere profitabila.Te indrumam pas cu pas.Cu noi visul devine realitate.Info la [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *