Reabilitarea imobilelor istorice, pe „lista scurtă” a municipalității timişorene

turn de apa 1

Municipalitatea timișoreană va aloca bani în 2017 pentru a realiza reabilitarea clădirii de pe strada Vasile Alecsandri, care îi aparține și care se află de mai mulți ani în paragină.

„Se va realiza reabilitarea acestei clădiri de pe Vasile Alecsandri nr. 1, care se află într-o stare avansată de degradare și care necesită intervenții semnificative. Suma pe care o alocăm este de cel puțin patru milioane de lei, așa sunt estimările la ora actuală. Suma exactă se va cunoaște în momentul în care se va finaliza licitația”, a declarat primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Un alt obiectiv aflat pe agenda primăriei pentru anul viitor este turnul de apă din Iosefin, care va avea parte și de o refuncționalizare semnificativă.

„Am mai vorbit despre acest proiect, noi am mai avut o tentativă să realizăm reabilitarea, numai că ideea arhitecților de atunci nu a primit avizul de la Comisia de monumente. Sperăm ca, de data aceasta, Direcția de cultură Timiș să dea un aviz favorabil. Estimăm că 200.000 de euro vor fi costurile aferente. Proiectul arată foarte bine, după părerea mea. Nu suntem în faza de a avea varianta tehnică, este doar o idee de proiect”, a explicat Robu.

Se preconizează ca turnul de apă să fie transformat într-un spațiu cultural multifuncțional, care se va afla pe agenda obiectivelor turistice din Timișoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *