Puțină politică de pe meleagurile noastre, cu Dănuț Groza, primarul oraşului Sânnicolau Mare

danut groza 1

Primarul orașului Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, a declarat că liberalii timișeni au obținut, în cele două confruntări electorale de anul trecut, mult prea puțin pentru cât potențial ar fi avut.

După scorurile modeste obținute, Groza s-a numărat printre vocile din partid care solicitau ca lucrurile bune să fie continuate, iar cele care nu funcționau să fie schimbate.

În ce-l privește spune că este un om cu principii, care își face datoria și care nu dorește să se încoloneze în spatele vreunui lider care nu poate lucra în echipă. Referitor la apropiatele alegeri din cadrul filialei județene a PNL, Groza spune că îl susține fără nici o reținere pe primarul din Dudeștii Noi, Alin Nica, la șefia formațiunii, căci e convins că acesta va ține cont de echipă și se va înhăma să muncească și să ia la pasul județul.

În privința actualului lider interimar al liberalilor timișeni, Groza spune că Nicolae Robu nu are timpul fizic pentru a face acest lucru, fiind mult prea ocupat cu treburile Primăriei Timișoarei și cu capitala europeană a culturii.

Despre el însuși, liberalul din Sânnicolau Mare spune că a făcut tot ce i-a stat în putință, timp de un an și jumătate, pentru realizarea fuziunii și că în echipa primarilor (județul are 37 de liberali în fruntea unităților administrative) aceasta este realizată sută la sută.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Puțină politică de pe meleagurile noastre, cu Dănuț Groza, primarul oraşului Sânnicolau Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *