Punct (de pensie) și de la capăt. Veniturile seniorilor timișeni, între majorări bătute-n cuie și posibile creșteri viitoare

Nu suntem cel mai populat județ, nu avem cei mai mulți angajați – în ciuda unei rate a șomajului la care alte zone ale țării pot doar să spere – Clujul și, desigur, Bucureștiul ne depășesc la numărul contractelor de muncă și nici măcar nu deținem recordul la pensionari.

Ne numărăm, în schimb, printre puținele județe care se bucură de o piață a forței de muncă în măsură să susțină și populația inactivă, evidențiindu-ne (din nou, în urma Capitalei) cu cel mai mic raport între numărul de pensionari și efectivul de salariați. Într-adevăr, la ora actuală, în actele Casei Județene de Pensii sunt înscrise 156.803 persoane, în vreme ce Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș contabiliza ieri 288.685 de contracte individuale de muncă. O imagine mult diferită, așadar, de județe precum Teleorman sau Giurgiu, unde pensionarii sunt de două ori mai numeroși decât angajații, ori Tulcea și Covasna, unde numărul celor care și-au încheiat deja socotelile cu câmpul muncii nu depășește 50.000. Avem, prin urmare, un număr „respectabil“ de pensionari, reprezentând un sfert din totalul populației timișene. Pentru toți acești seniori, anul în curs reprezintă unul de referință, cu schimbări multe și altele care își așteaptă rândul.

„Anul 2017 pare a fi deosebit de benefic pentru pensionarii sistemului public”, opinează Ioan Căprariu, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Timiș, făcând referire, în primul rând, la actualizarea valorii punctului de pensie, majorat la 1 ianuarie cu 5,25 la sută, de la 871,1 la 917,5 lei. „Din totalul de 156.751 pensionari aflați în plată în luna ianuarie a acestui an, 144.424 au beneficiat şi beneficiază în continuare de această creştere a cuantumului pensiei. Diferenţa o reprezintă cei care au beneficiat de indemnizaţie socială pentru pensionari până la atingerea pragului de 400 lei și a căror pensie contributivă (mai mică de 380 de lei) nu a depășit această sumă nici după aplicarea majorării de 5,25 la sută“, afirmă Ioan Căprariu.

Două biruri dintr-un foc

Cele mai importante modificări s-au înregistrat însă luna trecută, atunci când pensiile au crescut din nou. „Începând cu data de 1 februarie, în baza Legii nr. 2/2017, pensionarilor nu li se mai reţine contribuţia la asigurările sociale de sănătate, pentru care în ianuarie suportaseră un procent de 5,5 la sută din partea pensiei ce depăşea valoarea de 918 lei, iar impozitul de 16 la sută care se aplica părţii din pensie ce depăşea 1.100 lei, după scăderea contribuţiei la asigurările sociale de sănătate, se mai reţine, începând cu aceeaşi dată, doar din pensia care depăşeşte cuantumul de 2.000 lei“, arată Ioan Căprariu.

Așadar, două biruri eliminate dintr-un singur foc pentru marea majoritate a vârstnicilor timișeni, peste 95 la sută dintre ei beneficiind de o pensie al cărei cuantum nu depășește pragul prevăzut de Legea nr. 2/2017. „În sensul celor prezentate, în judeţul nostru au rămas cu pensii nete mai mari, ca urmare a eliminării plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, acei pensionari al căror venit era mai mare de 918 lei, adică 75.110 persoane. Pe de altă parte, tot cu aceeaşi dată, alți 44.675 de pensionari vor beneficia de un venit net mai substanțial, concomitent cu eliminarea impozitului pe pensie care le era reținut până acum. Rezumând, toți seniorii a căror pensie contributivă a fost în luna ianuarie 2017 de cel puţin 380 lei, au beneficiat de creşterea pensiei nete în primele două luni ale anului“, sintetizează directorul executiv al CJP Timiș efectele măsurilor luate de guvern.

Pensia minimă garantată a ajuns la 520 de lei

Cum Executivul pare decis să-și respecte factura sa majoritar de stânga, precum și promisiunile preelectorale, o nouă măsură, aplicată în această lună, vine în folosul celor cu pensii (foarte) mici. Începând cu data 1 martie, pensia socială minimă garantată a crescut de la 400 lei la 520 lei, de această majorare beneficiind un număr de 26.311 pensionari. Aceasta înseamnă că, alături de cei 13.105 pensionari, care beneficiau de pensia minimă de 400 lei în luna februarie 2017 şi cărora le creşte astfel venitul cu 120 lei lunar, alte 13.206 persoane vor beneficia de majorări între un leu şi 120 lei, ajungând la noul cuantum al pensiei sociale minime garantate de 520 lei lunar.

Ce urmează?

Obișnuiți de-acum cu pensii mărite de la o lună la alta, vârstnicii timișeni vor avea nevoie de un bob zabavă pentru ca suma înscrisă pe cuponul adus de poștaș să crească din nou. Ce-i drept, n-au prea mult de așteptat căci, de la 1 iulie, punctul de pensie ar trebui să fie majorat din nou. De data aceasta cu nouă la sută, valoarea folosită în momentul de față, 917,5 lei, urmând să ajungă în miez de vară la o cifră rotundă: 1.000 de lei.

„Judecând după datele de care dispunem în acest moment, de măsura menţionată urmează să beneficieze peste 135.000 de pensionari timișeni. Ceilalți, a căror pensie contributivă se situează sub valoarea de 477 lei şi care, începând cu luna în curs, beneficiază de o indemnizaţie socială pentru pensionari până la atingerea pragului de 520 lei, nu vor beneficia de o creştere a venitului net, deoarece acesta (477 lei), majorat cu cele nouă procente, nu ajunge să depăşească 520 lei“, explică directorul executiv al CJP Timiș.

Între bune intenții și scepticism

Chiar dacă respectarea, până acum punct a punct, a celor prevăzute în programul de guvernare referitor la pensii și pensionari îndeamnă la optimism în privința măsurilor pe care Executivul le dorește puse în practică în perioada următoare, este destul de dificil de făcut o prognoză a modului în care vor arăta, peste un an sau doi, veniturile seniorilor timișeni.

Discuția poate fi purtată, așadar, doar la nivel de intenții, acestea fiind, ce-i drept, destul de clare: o pensie minimă garantată crescută la 620 de lei anul viitor, respectiv o evoluție a punctului de pensie: de la 1.000 de lei, în 2017, la 1.100 de lei, în 2018; 1.265 de lei în 2019; 1.400 de lei în 2020; 1.775 de lei în 2021.

Desigur, este de discutat, în această avalanşă de binefaceri trecute pe hârtie, cât de sustenabil ar fi un sistem de pensii care include creșteri de 104 la sută în cinci ani (subiectul majorării din anul 2021, deşi existent în program, nu a fost încă explicat) și care ar fi creșterea reală a pensiilor, în condiţii de stabilitate a preţurilor şi a cursului de schimb, adică a puterii de cumpărare.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Punct (de pensie) și de la capăt. Veniturile seniorilor timișeni, între majorări bătute-n cuie și posibile creșteri viitoare

  1. stimata Redactie ,am o rugaminte ,dupa datele furnizate de catre Casa de Pensii ,aratati-ne in judetul Timis : total pensionari ,din care :cu pensii speciale ,cati si care sunt varfurile ,nu vreau sa zic nesimtite ;ajutoare sociale ,pentru a putea face o comparatie intre pensionari ce au contribuit la Asig. Soc raportati la nr. de salariati existent .Restul asa zisi pensionari sunt in exlusivitate in sarcina Bug. de Stat cu capitol distinct la cheltuieli,acest fond neavand nimic cu Bug. Asig. Sociale ,la care asa zisi politicieni fac vorbire ca suntem prea multi pensionari la nr. de angajati.Multumesc. P.S. majoritatea care beneficiaza de pensii speciale ,au contribuit cu sume infime la CAS (5% fata de 32% a pensionarilor potrivit principiului contributati)si atunci de ce ne baga pe toti intr-o oala si ne scot ochii ca trebuie sa imprumutam bani de pensii ,sa imprumute Statul ca ei au facut Legile strambe ,nui treba noastra .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare