Prognoza meteo. Săptămâna se încheie cu vreme schimbătoare, dar de luni se instalează primăvara. Vezi câte grade vor fi în Banat

timisoara 22

Ultima zi din săptămână vine cu vreme schimbătoare şi capricioasă, dar de luni începe un proces de încălzire progresivă.

DUMINICA va fi o zi de primavara cu vreme foarte schimbatoare, chiar severa in unele zone. Nebulozitatea va fi accentuata și va ploua local, ziua în sud-vest, in est și in centru iar noaptea în nord-vest și in centru. În rest, ploile se vor semnala izolat și trecător.

La munte, mai ales la altitudini mari, vor predomina ninsorile. Cantitățile de apă vor mai depăși 15…20 l/mp, îndeosebi în zona Carpaților Occidentali. În regiunile sud-estice vor fi mai ales averse, posibil însoțite de descărcări electrice. Vântul va avea intensificări, în special pe parcursul zilei, în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în cele sudice, iar pe crestele montane va sufla tare, viscolind și spulberând zăpada.

Temperaturile maxime se vor încadra între 6…7 grade în depresiuni și 16…17 grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între -4 și 6 grade, ușor mai scăzute în estul Transilvaniei, spre -7 grade. Noaptea se va produce brumă, local, mai ales în nord in centru și in est.

PROGNOZA METEO. LUNI Vremea va intra într-un proces de încălzire. In cursul zilei mai ales, cerul va avea înnorări în majoritatea regiunilor și va mai ploua local în vest, centru și nord și izolat în rest. În zonele de munte, precipitațiile vor fi mixte. Vântul va avea unele intensificări în sudul și vestul țării și izolat în rest, iar pe crestele montane înalte va sufla cu putere. Temperaturile maxime se vor încadra între 6…7 grade în depresiuni și 19…20 de grade în sud-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 și 7 grade. În cursul nopții, în zonele joase de relief, izolat vor fi condiții de ceață, iar în depresiuni se va produce brumă.

PROGNOZA METEO. MARTI incalzirea vremii continua, astfel incat vremea va deveni deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii martie, cu temperaturi maxime cuprinse între 12…13 grade în depresiuni și pe litoral și 22 de grade în vest. Temperaturile minime se vor situa, în general, între 0 și 10 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile nordice, iar noaptea și în cele vestice, dar numai izolat vor fi condiții să plouă slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zonele de munte și izolat în rest. Vor fi condiții de ceață, iar în estul Transilvaniei, dimineața și noaptea, va fi brumă.

PROGNOZA METEO. MIERCURI vremea se va menține deosebit de caldă, cu temperaturi maxime între 10…11 grade pe litoral și 22 de grade în vest și in in sud-vestice, iar cele minime între 0 și 11 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea în nord-vest. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zonele de munte și, local și temporar, în estul și sud-vestul teritoriului. Vor fi condiții de ceață și, izolat, de brumă, conform romaniat.net.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *