PROGNOZA METEO PE TREI ZILE. Vremea se răceşte de luni. Revin ploile în aproape toată ţara

ploi 2

Duminică vremea mai caldă decât ar fi normal în această perioadă a anului, dar gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere. Luni, vremea va fi instabilă, iar temperaturile vor continua să scadă semnificativ, astfel că în jumătatea nordică vremea va deveni răcoroasă pentru această dată şi vor fi apropiate de mediile multianuale ale perioadei în restul teritoriului.

Marţi, vremea va fi în general instabilă şi rece în toată ţara.

DUMINICĂ, deşi valorile termice diurne vor marca o scădere față de ziua precedentă, vremea va fi în continuare mai caldă decât ar fi normal în această perioadă a anului, dar gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, mai ales după-amiaza şi noaptea când vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, pe arii relativ extinse în zonele montane şi submontane, local în est, sud-est şi in centru, iar noaptea şi în sud și sud-vest şi izolat în rest. Pe spaţii mici, mai ales la munte, vor fi cantități de apă de peste 25…30 l/mp și izolat va cădea grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 de grade în nordul Moldovei şi 33 de grade în sudul extrem.

LUNI, vremea va fi instabilă, iar temperaturile vor continua să scadă semnificativ, astfel că în jumătatea nordică vremea va deveni răcoroasă pentru această dată şi vor fi apropiate de mediile multianuale ale perioadei în restul teritoriului. Vor fi înnorări temporar accentuate şi va ploua în toate regiunile. Se vor semnala mai ales averse, însoțite de descărcări electrice, vor fi condiţii de grindină, iar ziua se vor înregistra cantităţi de apă de peste 25…30 l/mp, local, îndeosebi la munte, în timp ce noaptea, ploi importante cantitativ vor fi mai ales în est şi sud-est. Vântul va avea intensificări temporare în regiunile extracarpatice, dar de scurtă durată şi în rest, asociat ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 grade în nordul Moldovei şi 26 de grade în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.

MARŢI, vremea va fi în general instabilă şi rece în toată ţara. Pe parcursul zilei, cerul va fi mai mult noros şi va ploua în majoritatea regiunilor, iar local cantitățile de apă vor fi însemnate, cu precădere în est şi în zona de munte. În sud ploile vor fi si sub formă de aversă, iar pe arii restrânse vor fi însoțite de descărcări electrice. Noaptea, aria precipitaţiilor se va restrânge treptat. În a doua parte a intervalului, în zona montană înaltă, îndeosebi a Carpaţilor Orientali, trecător se vor semnala precipitații slabe mixte. Vântul va avea intensificări în sudul și estul țării, precum și la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10…11 grade în Moldova și estul Transilvaniei și 22…23 de grade în Oltenia și sud-vestul Munteniei. Temperatura va fi cuprinsă între 4 și 12 grade.

romaniatv.net


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *