Primul cântar pentru camioane, la intrarea în Alioș

Noi tarife maxime RCA pentru anumite autovehicule

La rectificarea de buget care urmează să fie supusă aprobării Consiliului Județean Timiș săpămâna viitoare va apărea, pe lista de investiții și achiziționarea unor cântare pentru drumurile județene, pentru ca prevederile legale referitoare la tonaj să poată fi aplicate.

„Vor fi două cântare fixe și două mobile. Pentru început, vom monta o platformă fixă pentru cântărire la limita județului Timiș, la intrare în Alioș, pe DJ 691.

Avem deja un protocol discutat cu Inspectoratul județean de poliție, acesta urmând să fie și semnat, și vom avea documente asemănătoare cu Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier și cu alte organe ale statului, pentru că noi, consiliul județean, nu avem atribuții de control pe drumuri.

Nu a existat săptămână în care să nu vină în audiențe oameni care reclamă depășirea tonajului pe drumurile județene care trec prin diverse localități. Din această cauză se ajunge la șubrezirea caselor, distrugerea drumurilor, iar în plan administrativ, pagube la bugetul CJT”, a spus miercuri Sorin Grindeanu, președintele CJT.

La ora actuală, administrația județeană deține, practic, un singur cântar mobil funcțional cu care ar putea face măsurători ale tonajului pe drumuri, celălalt fiind stricat.

În afară de drumul către județul Arad, prin Pișchia și Mașloc, alte șosele semi-distruse de transportul greu mai sunt în zona Buziașului, a Jebelului, dar și pe ruta Lenauheim – Grabați.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *