Prăpăd la Lipova: un incendiu a mistuit o clădire în întregime

Incendiu de proporții în vestul țării

„Joaca cu curentul” a fost cauza unui incendiu devastator care a pus la pământ o clădire şi a distrus aproape jumătate din alta.

O investiţie nouă-nouţă a căzut victimă flăcărilor. În totalitate. Un incendiu violent a pus la pământ o sală de evenimente în oraşul Lipova. Sâmbătă noaptea un locuitor al Lipovei care locuia într-un apartament a ieşit pe balcon să fumeze o ţigară. La un moment dat, a observat că din acoperişul unei săli de evenimente au izbucnit flăcări. Lipovanul se afla la vreo 150 de metri distanţă de locul incendiului.

A fost primul care a observat ceea ce avea să se transforme într-o forţă distrugătoare. Omul a sunat la 112 şi a anunţat focul. La faţa locului s-a deplasat, în primă fază, un echipaj de pompieri de la Garda de Intervenţie numărul 1 Bârzava şi un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Lipova, fiecare cu câte o autospecială de intervenţie. „Datorită amplorii incendiului şi condiţiilor deosebit de dificile, la faţa locului s-au mai deplasat un echipaj de la Bârzava, două de la Arad şi încă unul al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Neudorf”, ne-a informat George Pleşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad. În total, şase autospeciale de stingere, 18 subofiţeri şi 12 voluntari au intervenit la sala de evenimente de la Lipova. De la Arad au plecat şi doi ofiţeri care să coordoneze acţiunea de stingere. Însă pompierii nu au avut nicio şansă să salveze sala de evenimente căzută pradă flăcărilor. „La sosirea primelor echipaje, incendiul era violent şi generalizat la întreaga sală de evenimente, extinzându-se şi la pensiunea de lângă. Pompierii au reuşit să localizeze incendiul, dar sala a ars în totalitate”, a mai declarat căpitanul George Pleşca. Şi nici nu e de mirare. Pentru că întreaga construcţie era din lemn, aşa că a ars imediat. Tot din lemn era şi etajul pensiunii de lângă, acolo unde s-a extins incendiul. 250 de metri pătraţi din acoperişul pensiunii şi patru camere din cele 12 pe care le are unitatea de cazare au fost distruse şi ele. Din fericire, pompierii au reuşit să localizeze incendiul care era pe cale să se extindă şi la alte clădiri aflate în zonă, în special datorită vântului puternic care a bătut azi noapte.

Cauza: firele

Din cercetările realizate de pompieri, se pare că incendiul ar fi pornit de la o lucrare neprofesionistă la instalaţie electrică. „Cauza probabilă este efectul termic al curentului electric. Se pare că instalaţia nu era protejată faţă de materiale combustibile”, a spus Pleşca. Mai precis, cei care au realizat instalaţia electrică la sala de evenimente nu au introdus firele de curent în tuburi speciale de protecţie, ci le-au întins direct pe grinzile de lemn ale clădirii. A fost nevoie doar de o scânteie pentru a provoca iadul de la Lipova.

aradon.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *