PNL Timiș le cere pesediștilor timișeni să se delimiteze de campania națională agresivă a PSD (P)

pnl 1

În debutul ultimei săptămâni de campanie electorală, organizația județeană PNL Timiș a făcut un apel public pentru o dezbatere electorală civilizată.

Într-o postare pe pagina de Facebook a liberalilor timișeni, se arată că „discursul liderilor naționali ai Partidului Social Democrat a depășit limitele unei dezbateri politice decente. Jignirile, atacurile la persoană, discursul de o agresivitate ieșită din comun sunt la ordinea zilei în rândul unora dintre vocile importante ale acestui partid”.

PNL Timiș consideră că această campanie de atac și dezinformare a PSD are 2 vectori naționali – actualul președinte pesedist Liviu Dragnea și fostul președinte pesedist, Victor Ponta. „Liviu Dragnea sfidează dreptul la informare al alegătorilor români prin refuzul de a accepta o dezbatere electorală cu PNL pe tema programelor de guvernare. În paralel, cu mandat clar de la vârful partidului, Victor Ponta împroașcă noroi – invective, minciuni, atacuri josnice – în adversarii politici”, afirmă liberalii din Timiș.

Ei acuză faptul că PSD-ul aflat sub conducerea lui Dragnea „a atins un nou apogeu al inadecvării și al agresivității, uitând că atitudinea similară i-a costat scump în 2014. Este cu atât mai grav cu cât ne aflăm în ultima săptămână a campaniei electorale, în care partidele ar trebui să facă eforturi pentru a motiva cetățenii să meargă la urne, nu pentru a-i îndepărta cu mesaje care poluează atmosfera politică”.

Organizația PNL Timiș cere în acest context pesediștilor timișeni „să se delimiteze în mod public de stilul acesta de a face politică”. Ei le-au cerut celor din PSD Timiș să demonstreze „că au curajul să se bată pentru acest județ, inclusiv cu liderii naționali ai partidului, care nu au avut niciodată la inimă Vestul țării”. Liberalii își exprimă de asemenea încrederea că „grosolănia, invectivele și batjocura nu au avut și nu vor avea niciodată căutare la electoratul timișean”.

Apelul PNL Timiș vine în continuarea mesajului președintei liberalilor, Alina Gorghiu, care a subliniat și ea agresivitatea electorală a PSD, considerând-o un semn că pesediștii se tem de voturile românilor și vor să-i țină acasă pe 11 decembrie prin atacuri și manipulări care dezamăgesc cetățenii și cresc absenteismul.

(P) Publicat la comanda PNL Timiş. Publicat de SC TIMPRESS S.A. Cod mandatar financiar: 11160004


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “PNL Timiș le cere pesediștilor timișeni să se delimiteze de campania națională agresivă a PSD (P)

  1. Ce bine ar fi daca pnl ar veni si cu ceva program electoral in afara de a ataca continuu psd. Pai aia isi bat joc de voi, bai robule, ghiurghiule si ceilalti inapti ce sunteti. Sa nu va mirati daca psd rupe in timis tot. Aia au liniste, fac campania lor, au solutiile lor, propunerile lor. Voi? psd in sus, psd in jos. Imi vine sa cred ca le faceti reclama gratuit, fraierilor.

  2. La ora actuala PNL este doar o firma iar „liderii” sunt toti niste gollum – si coincidenta, mai toti avocati ! Reteta este aceeasi pun candidati CARE AU BANI sa plateasca campania electorala, apoi vor recompensati prin contracte grosolane!

Dă-i un răspuns lui cristian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *