Pericol radioactiv la sediul Poliției Locale Timișoara

Politia Locala Timisoara

Cireașa pe tortul ședinței Consiliului Local Timișoara din această săptămână – o întrunire destul de pașnică și aplicată – a fost pusă abia spre final, în partea rezervată interpelărilor venite din partea aleșilor.

Ilare Bordeașu, unul dintre consilieri, a relatat că a primit o sesizare din partea unui timișorean asupra pericolului radioactiv pe care îl reprezintă sediul poliției locale de pe strada Avram Imbroane.

Conform sesizării, clădirea ar fi fost, la un moment dat, depozit de substanțe radioactive (uraniu, mai precis), iar cetățeanul ar fi constatat că nivelul radiațiilor îl depășește cu mult pe cel pe care îl poate suporta corpul uman.

Nimeni nu a zâmbit la auzul unei asemenea grozăvii, iar primarul Nicolae Robu a replicat, foarte serios, că se vor face demersuri pentru măsurători cu sprijinul unei instituții abilitate.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *