Descinderi la Becicherecu Mic pentru… impuritățile din apă!

Politia perchezitie

Mai mulți polițiști, procurori și jandarmi din Timișoara, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, au descins, marți, la sediul Primăriei Becicherecu Mic, de-ai fi zis că urmează să salte cine știe ce infractori cu ștaif. Când-colo, ce să vezi?

Oamenii legii căutau probe pentru a dovedi ineficiența unor… lucrări de alimentare cu apă din comună, efectuate pe vremea fostului primar. Gurile rele spun că reprezentanții legii nu s-ar fi dus în comună, dacă nu i-ar fi ”bătut la cap” inspectorii Curții de Conturi, nemulțumiți de modul în care s-a cheltuit banul public.

Veniți în control anul trecut, probabil la sesizarea unor localnici nemulțumiți, inspectorii Curții de Conturi au rămas cu un gust amar văzând ce apă curge la robinetele localnicilor. Actualul primar în funcție a recurs atunci la specialiști, iar expertizele efectuate au scos la iveală multe nereguli legate de modul de executare a lucrărilor de alimentare cu apă, efectuate de firma Toscaf.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara au deschis acum un dosar penal, dar, spun ei, nu știu încă împotriva cui să se îndrepte, acesta fiind ”in rem” (cu privire la faptă, autorul fiind necunoscut). Deocamdată, au pe masa de lucru o sesizare, documentele ridicate de la sediul primăriei și câteva declarații.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *