Panică la mall

incendiu mall

O maşină aflată în parcarea subterană a Iulius Mall a luat foc, duminică. La faţa locului au intervenit patru autospeciale ale ISU Banat, misiunea pompierilor fiind destul de dificilă din cauza fumului dens.

Incendiul a fost stins înainte ca acesta să se propage la maşinile din jur, pompierii stabilind că focul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

„Parcarea subterană Iulius Mall Timișoara este prevăzută cu sisteme de detecție și de stingere a incendiilor performante, iar senzorii au detectat sursa fumului și au declanșat imediat sistemul de desfumare.

Totodată, parcarea dispune de stingătoare mobile și hidranți racordați la propriile bazine PSI, care au făcut ca intervenția să se desfășoare în condiții optime.

Iulius Mall Timișoara dispune de o structură specială pentru prevenție și intervenție în caz de incendiu, care a acționat cu promptitudine.

La fața locului au venit și autospecialele Inspectoratului pentru Situații de Urgență, incendiul fiind stins în aproximativ 10 minute”, anunţă reprezentanţii mall-ului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *