Oficialii lui Poli critică arbitrajul din meciul cu Pandurii. A fost sau nu ofsaid? – VIDEO

Poli Pandurii

După înfrângerea cu scorul de 1-3 suferită duminică seară, în propriul fief, în faţa echipei Pandurii Târgu Jiu, oficialii codaşei Poli Timişoara au pus tunurile pe arbitri. Meciul a fost condus de o brigadă ce l-a avut la centru pe Iulian Călin (Ştefăneşti), iar la margini pe Ciprian Damşa (Oradea) şi Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea).

Ionut Popa„Sunt supărat pe maniera de arbitraj. După atâţia ani de fotbal mă aştept să se meargă pe aceeaşi linie de arbitraj. Propun să se aducă un conducător de la noi, cum a fost Crăciunescu. În Anglia, unde probabil că se joacă fotbalul de cea mai bună calitate, era vreodată penalty la acea fază? Vreau să fim arbitraţi corect! Poli este privită cu ochii închişi. Noi ne-am pregătit pentru Liga a II-a, însă dacă ni s-a ivit această şansă vrem să fim lăsaţi să jucăm pentru a ne putea apropia de valoarea adversarilor noştri”, a răbufnit Ionuţ Popa.

 

elek„Este o înfrângere pe care o contestăm, un gol al adversarilor noştri a fost marcat din ofsaid. Dar până la urmă ei ştiu mai bine, noi încercăm să ne facem treaba pe teren. Ştiam multe lucruri despre cei de la Pandurii, am văzut toate meciurilor lor din acest sezon, cred că ne-am ridicat la nivelul adversarilor noştri. Ar trebui să fim la -6 puncte, nu la -14, vrem şi trebuie să ne salvăm de la retrogradare. Este bine că jucăm în Liga I, vrem să creştem de la un meci la altul şi să scăpăm de o parte din penalizare. Această depunctare este treaba celor de la FRF şi LPF. Nu suntem victime sigure, ne-am ridicat la nivelul competiţiei, pe parcurs vom arăta din ce în ce mai bine”, a spus şi atacantul Robert Elek, autorul reuşitei poliste din meciul cu Pandurii Târgu Jiu.

Nicolae RobuPrimarul Nicolae Robu a avut o reacţie mai dură: „Noua Poli este o echipă curată, pregatită de un antrenor excepţional, om de mare caracter, profesorul Ionuţ Popa, o echipă formată numai din jucători români – şi aşa va rămâne! -, o echipă cu o întreagă pleiadă de tineri proprii foarte talentaţi şi dornici să se afirme, o echipă care munceşte din greu la antrenamente şi în fiecare meci pentru a face cinste unui oraş, unui judeţ şi unei regiuni pentru care munca, cinstea şi corectitudinea sunt valori fundamentale! Lăsaţi-o să joace, nemernicilor!”.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *