Obiectivele anului în patru localităţi din apropierea Timişoarei

Investiții pentru apa potabilă, într-o comună timișeană

Dacă pentru primele șase luni de mandat noii edili din comuna Peciu Nou se pot lăuda în materie de investiții publice mai ales cu obiectivele județene realizate, respectiv cu drumul de acest rang dintre Sânmihaiu Român și Diniaș, cu podul din localitatea din urmă, la care se mai lucrează, ori cu prelungirea asfaltului, tot pe drumul județean, până la ieșirea din satul Sânmartinu Sârbesc, pentru acest an obiectivele lor sunt mai ales din domeniile educație și sănătate.

Cele mai fierbinți sunt cele din învățământ, comuna având nevoie urgentă de două clădiri noi, una pentru școală (de la clasa pregătitoare la clasa a VIII-a), iar alta pentru grădiniță cu program prelungit. Aceasta, în condițiile în care actualmente zece clase de copii învață în module (containere).

Populația școlară din Peciu Nou este foarte numeroasă, de 764 de copii la un total de 5.115 locuitori.

Un alt obiectiv, la fel de important, este realizarea unui centru medical de permanență.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *