O șansă în plus pentru sănătatea copiilor din Timiş şi sud-vestul ţării

aparat

Spitalul ”Louis Țurcanu” Timișoara are singurul aparat din țară pentru determinarea compoziției corporale a copiilor
Andreea, o fată de șase ani și jumătate, diagnosticată cu artrită reumatoidă juvenilă, a făcut miercuri, primul pas spre un tratament personalizat, după ce Spitalul de Copii ”Louis Țurcanu” Timișoara are în dotare un echipament medical pentru determinarea compoziției corporale a copiilor.

 

”Aparatul se numește analizator al compoziției corporale, iar cel pe care îl avem noi este singurul din țară care poate fi folosit la copii, începând cu vârsta de trei ani.

 

Copilul slab, gras sau cu boli cronice, care are o modificare corporală, o putem surprinde şi o putem sancţiona: dietetic, kinetic etc., astfel încât la vârsta de adult acesta să nu dezvolte anumite afecțiuni: infarct vascular cerebral, boli cardiovasculare, diabet zaharat de tip 2 sau alte boli cronice.

 

Este o metodă obiectivă care ne permite să individualizăm tratamentul. Poate fi folosit pentru toate patologiile: boli renale, boli cronice hepatice, diabet zaharat, boală cardiacă etc. Copiii au o șansă în plus mai târziu.

 

Estimăm că, anual, 2000-3000 de copii vor fi investigați cu acest aparat”, a precizat conf. dr. Otilia Mărginean, șef Clinica Pediatrie I de la Spitalul ”Louis Țurcanu”.

 

Echipamentul medical pentru determinarea compoziției corporale a copiilor a fost donat de Clubul Lions din Timişoara, care l-a achiziționat cu suma de 8.000 de euro.

 

”Clubul Lions Timişoara face parte din cluburile de servicii care au sărit şi sar în continuare în ajutorarea copiilor. Achiziționarea acestui aparat a fost unul dintre proiectele noastre. Peste o săptămână sau două, mai avem o altă donație tot în beneficiul copiilor ”, spune Ilie Aurel Grapini de la Clubul Lions Timișoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *