O minune din zilele noastre… S-a întâmplat nu departe de Timişoara

Am vizitat, având drept ghid pe primarul comunei Banloc, Cornel Toța, mânăstirea de la Partoș. Era o zi ploioasă, din această primăvară timpurie. Întâi am trecut pragul bisericii celei noi, ctitorite de Marcu Muţiu, în 1750, apoi ne-am închinat la mormântul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou, din vechea bisericuță a mânăstirii. După aceea, edilul local m-a îndemnat să privim biserica din spate, din celălalt colț, nu din cel în care se simte prezența șantierului, unde se pot vedea fundațiile viitoarelor chilii.

Toța a povestit: „În urmă cu zece ani, am adus aici doi alpiniști și am refăcut acoperișul bisericii, inclusiv al celor două turnuri. Tot atunci au fost coborâte, reparate și vopsite și cele două cruci, după care au fost montate la locul lor, fiind ancorate zdravăn, cu tije groase din fier-beton. Crucile sunt aproape cât mine de înalte. Închipuiți-vă cât sunt de grele! După un timp, crucea din spate a început să se miște și periodic, de atunci, ea se rotește”.

L-am întrebat, apoi, pe părintele ieromonah Varlaam Almăjanu, starețul mânăstirii, dacă are o explicație pentru mișcarea crucii. Mi-a spus că nu are. „Să fie o nouă minune a Sfântului, un semn de la Dumnezeu?”, am insistat. Părintele m-a îmbrățișat…

După cum se știe, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș este ocrotitor al Mitropoliei Banatului și patron al pompierilor din România, sfintele sale moaște fiind cinstite în Catedrala Mitropolitană din Timișoara. În timpul vieții s-a remarcat prin smerenie și credință, închinându-și existența lui Hristos de la frageda vârstă de 15 ani, uimind sihaștrii Sfântului Munte. A fost egumen la Adrianopol și Cutlumuș și a devenit sfânt arhiereu al bănățenilor, la vârsta de 80 de ani, în 1650, în timpul stăpânirii turcești.

S-a remarcat prin milostenie şi învăţăturile lui, dar și prin minunile făcute, vindecând miraculos suferinzi ori aducând prin rugile sale ploaia ca să stingă un incendiu care pârjolea o parte a cetății Timișoarei.

După această întâmplare, s-a retras timp de trei zile în chilia sa, iar când a ieșit avea pe dosul palmei semnul dumnezeiesc al crucii, ca și cum ar fi fost făcut cu fierul înroșit în foc.

S-a retras la mânăstirea Partoș, unde a trăit trei ani, stingându-se din viață la vârsta de 85 de ani, în 1656. Se spune că, la moartea sa, clopotele mânăstirii au început să bată singure…

Astăzi se mișcă, în ciuda ancorelor, crucea de pe turnul din spate al bisericii mânăstirii din Partoș. Să fie o nouă minune a Sfântului?