O comună din Timiş, în fruntea clasamentelor pe ţară în privinţa calităţii vieţii

primaria giroc

Dacă anterior, Girocul a înregistrat recorduri greu de egalat în materie de buget local, fiind clasată, din punct de vedere al mărimii acestuia, a doua, apoi a treia ori a patra dintre cele peste 2.850 de comune câte există în România, acum frumoasa comună din prelungirea Timişoarei se situează pe locuri fruntaşe la capitole dintre cele mai diverse.

CITEŞTE ŞI: Mort la locul de muncă

Să începem enumerarea cu o performanţă pe judeţ: este pe primul loc pe zona culturală şi tot în faţă, când e vorba de învăţământ şi de spaţiile pentru educaţie, înfiinţându-şi în anii trecuţi un liceu în centrul de comună.

Ţinând cont că aportul de populaţie din ultimele două decenii provine în mare parte din Timişoara este, de asemenea, de remarcat faptul că, în rândul copiilor şi tinerilor din cele două localităţi componente există o emulaţie artistică fără precedent, în sensul că sute de elevi învaţă să cânte şi să danseze pe ritmuri de muzică populară bănăţeană.
CITEŞTE ŞI: Cod portocaliu de ploi şi vijelii, în Timiş

 

Fără îndoială, Girocul se clasează pe locuri fruntaşe între comunele ţării şi în materie de calitate a vieţii, având în vedere modernitatea şi standardele noilor zone rezidenţiale şi ale locuinţelor în general, drumurile, utilităţile şi celelalte dotări existente în comună pentru petrecerea timpului liber, agrement şi recreere.

CITEŞTE ŞI: Clientul unui magazin, dat „în urmărire” pe Facebook, după ce a furat un telefon mobil

Dacă rămânem în aceeaşi sferă, cea a construcţiilor noi, comuna timişeană se află, la această oră, printre primele zece entităţi administrative din România, incluzând aici nu doar comunele, ci şi Capitala, municipiile şi oraşele ţării.

Dinamica de aici în sectorul locuinţelor înseamnă cel puţin 1.000 de clădiri de locuit noi pentru care se eliberează autorizaţii de construire într-un an, iar acest ritm se menţine deja de câţiva ani.

Dacă se va construi şi în continuare cu aceeaşi viteză, în cinci ani populaţia celor două localităţi are şanse să se dubleze.

Acum, trăiesc la Giroc şi Chişoda, incluzând flotanţii şi pe cei cu buletin de Timişoara, către 15.000 de persoane.

Prin prisma numărului mare de timişoreni care s-au mutat în această comună, cele două localităţi componente ale sale, deşi separate de municipiu ca administraţie, au devenit în fapt veritabile cartiere ale acestuia sau, dacă nu sunteţi de acord cu această afirmaţie, două adevărate orăşele-satelit ale Timişoarei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 thoughts on “O comună din Timiş, în fruntea clasamentelor pe ţară în privinţa calităţii vieţii

  1. Va invit prin Giroc sa vedeti calitatea vietii in cartierele noi de pe langa Timisoara. Drumuri neasfaltate, cele asfaltate fara trotuare, haite de caini maidanezi agresivi si blocuri printre case fara niciun concept urbanistic, si apoi sa vorbim despre calitatea vietii….

    1. Cam așa e. Stau de 10 ani si nici acum nu e asfaltata strada. De fiecare data când ploua ne intra la toți apa in curți. Câini vagabonzi. Mizerie aruncată pe străzile lăturalnice si pe câmp. Cu vacile care trec si lasa ,,gunoi” pe strada ne-am obișnuit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *