O comună din Timiş este stat în stat

Ecourile seriei de articole în care am demascat ilegalitățile comise de administrația comunei Dumbrăvița nu s-au estompat. Dimpotrivă. În urmă cu două zile, am primit următorul e-mail din partea unor cititori din Dumbrăvița:

„În urma vizualizării articolelor dumneavoastră cu privire la dl. Victor Malac, vă aducem în atenție o altă problemă din Dumbrăvița. S-au început din vară lucrările de asfaltare a străzilor Ferenczes și Dorului și nici la această dată nu sunt definitivate. Nu putem intra cu mașinile deoarece sunt pline de noroaie și sunt inundate de săptămâni de zile. Pur și simplu am ajuns cu toții la exasperare.

strada-dorului

Strada Dorului sau Lacul Dorului?!

 

Întrebarea noastră este următoarea: dacă banii au existat în vistierie la începutul lucrării și lucrarea nu a fost terminată, pentru ce anume s-au cheltuit acești bani, de trebuie făcută acum o rectificare bugetară? Nu ar fi rea o intervenție a dvs. în zonă și pe acest subiect”.

 

Noroi până la glezne

Cum întâmplarea face ca un alt subiect pe care îl aveam în lucru să se refere exact la strada Ferenczes, n-am mai stat pe gânduri și ieri la prânz am ajuns la fața locului. Nu vom încerca să vă descriem în cuvinte cum arată cele două „străzi” (pentru amatorii de lectură: peisajul e ca în „Pe drumuri de munte” a lui Calistrat Hogaș), vom lăsa imaginile să vă lămurească. În timp ce fotografiam de zor, am intrat în discuție și cu proprietarii a două case care au ghinionul să se afle pe strada Ferenczes.

De la dumnealor am aflat că decopertarea străzii s-a făcut la sfârșitul lunii august, după care nu s-a mai întâmplat nimic până în 26 septembrie, dată la care SC Dumbrăvița Investiții SRL (firma primăriei) a început lucrările de înlocuire a rețelei de canalizare.

Oamenii au găsit în cutiile poștale următorul anunț semnat de primarul Victor Malac și de administratorul SC Dumbrăvița Investiții SRL, Gabriel Ilie: „Prin prezenta vă facem cunoscut că, începând cu data de 26.09.2016, se vor începe lucrările de înlocuire la rețeaua de canalizare de pe str. Ferenczes. Lucrările vor dura 12 zile lucrătoare, iar programul poate suferi modificări, în funcție de condițiile meteo. Deoarece circulația rutieră va fi închisă pe perioada lucrărilor, vă rugăm să parcați mașinile pe străzile învecinate, iar pentru siguranța personală să vă deplasați pe trotuar. Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate!”.

 

Cu tractorul și cu caiacul

Evident, echipa de muncitori n-a terminat lucrările la data promisă, ci de-abia în urmă cu câteva zile: luni, 31 octombrie, firma executantă și-a strâns sculele și a părăsit șantierul. Iar de-atunci nimic, deși din anunțul semnat de însuși Victor Malac reiese că închiderea circulației rutiere se va produce doar pe perioada lucrărilor de înlocuire a rețelei de canalizare, operațiune deja încheiată!

casa-dumbravita

Când deschide omul poarta, calcă direct în apă

 

În continuare, pe strada Ferenczes se poate circula doar cu tractorul sau, cel mult, cu mașinile de teren, în timp ce strada perpendiculară, Dorului, pe care nu s-a înlocuit nici o rețea de canalizare, ci doar s-a decopertat, poți circula exclusiv cu caiacul sau canoea…

 

Nimeni nu-i mai presus de lege? Eronat: Primăria Dumbrăvița este!

Vă spuneam mai sus că, în același timp cu primirea mail-ului prin care eram rugați să investigăm ce se întâmplă pe străzile Ferenczes și Dorului, ne documentam cu privire la un alt aspect ce vizează prima stradă. Mai precis, am descoperit că, în data de 2 noiembrie, adică la câteva zile de la finalizarea lucrărilor la rețeaua de canalizare de pe strada Ferenczes, Comuna Dumbrăvița, în calitate de autoritate contractantă, publica pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul de participare pentru lucrarea „Reabilitare rețea canal gravitațional str. Ferenczes (lucrări de instalații de apă și canalizare și de conducte de evacuare)”, cu toate detaliile necesare: săpătură mecanică, montare țevi în pământ (570 ml), capace beton, capace de vizitare etc!

licitatie-dumbravita

Datele unei licitații fictive

 

O zi mai târziu, în 3 noiembrie, tot pe SEAP a fost postat și anunțul de atribuire directă a lucrării către SC Dumbrăvița Investiții SRL, contra sumei de 96.433 lei (21.410 euro). Cercul de acoperire cu hârtii se închisese. Încă o dată, Primăria Dumbrăvița și-a bătut joc de lege, revoluționând practic sistemul de achiziții publice din România: întâi execuți lucrarea, apoi o scoți la licitație fictivă și toată lumea e fericită.

Chiar așa?! Chiar este Primăria Comunei Dumbrăvița stat în stat?! Încălcarea legii a devenit un „modus vivendi” în această primărie, iar autoritățile sunt mai somnoroase decât păsărelele lui Eminescu…

 

Angajații primăriei n-au timp pentru explicații

I-am făcut o vizită și administratorului SC Dumbrăvița Investiții SRL, Gabriel Ilie, pentru a lămuri cele două chestiuni: când se va putea circula cu mașina pe străzile Ferenczes și Dorului, respectiv cum se explică scoaterea la licitație a lucrării de reabilitare a rețelei de canalizare după ce aceasta fusese deja finalizată.

dumbravita-timis

Pe o porțiune de stradă, vechea canalizare și noua canalizare funcționează în duet

 

Amabil la început, tânărul domn Ilie și-a schimbat atitudinea imediat după ce a aflat prima întrebare: „Din păcate, acum nu pot să stau de vorbă cu dumneavoastră. Programul nostru la ora 14 se termină. Dacă doriți, fixăm o oră și veniți luni. Momentan, am alte treburi de făcut, avem probleme la niște utilaje, trebuie să fac neapărat o comandă și nu știu dacă apuc până la ora 14. Durează o discuție din asta, 20 de minute, o jumătate de oră…”.

strada-dumbravita

Materialele care figurează pe SEAP erau puse în operă cu zile bune înaintea licitației

 

Așadar, omul plătit din bani publici nu își poate rupe câteva minute, fie chiar și după terminarea programului (apropo, ce program de muncă relaxant are firma primăriei, doar șase ore vinerea…), pentru a explica oamenilor ce se întâmplă cu strada lor.

tevi-canalizare

Bucăți din noile țevi de canalizare

 

Am mai făcut o încercare:

– Bine, atunci vă întreb ceva scurt: am înțeles că ați făcut o lucrare la rețeaua de canalizare pe strada Ferenczes.

– Da, așa e.

– Mă puteți lămuri cum de anunțul Comunei Dumbrăvița, prin care dorea contractarea acestei lucrări, a fost publicat pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice – n.r.) în ziua de miercuri, 2 noiembrie, iar ieri (n.r. – joi) s-a publicat anunțul de atribuire a lucrării către SC Dumbrăvița Investiții SRL, din moment ce lucrarea a început în septembrie și a fost deja finalizată încă de luni, 31 octombrie?!

… (tăcere de câteva secunde) V-am spus că nu am timp, veniți luni și discutăm”. Din păcate, luni nu vom avea noi timp să discutăm…

 

Proverbul preferat al primarului Malac: tăcerea e de aur

Deși știam că orice încercare de dialog cu primarul Victor Malac este sortită eșecului, am încercat marea cu sarea: l-am căutat la primărie, nu l-am găsit (secretara ne-a spus că e plecat la o întrunire cu alți primari, probabil să le povestească omologilor săi despre cum a reușit dumnealui revoluționarea sistemului de achiziții publice), i-am telefonat, nu ne-a răspuns, i-am trimis un SMS, același rezultat… Nu-i nimic, poate altădată.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

18 Răspunsuri “O comună din Timiş este stat în stat

  1. Asociatia celor din zona sa deschida un cont pe „fundme.com” sa ceara donatii de la cei interesati sa dea in judecata primaria. Sa foloseasca fondurile primite pentru acest scop.

    Ar fi multi care ar contribui pentru acest scop, inclusiv cei care nu au construit casa inca.

    https://www.fundme.com/en

  2. Ati vrut suburbie, Beverly Hills-style la Timisoara, ati crezut ca daca sinteti la multinationala si bagati o Grecie sau o Croatie pe an v-ati ajuns. Aiurea. Tot in Romania suntem. Good luck cu suburbia aia. Majoritatea v-ati bagat pina-n git la banca pentru duplexurile alea care au partea comuna partea cu dormitoare ca sa auziti bine cind face vecinu prostii…excelenta planificare. Cum iti asterni puiu…:)

  3. Ce fac toata ziua primrul,viceprimarul, angajatii primariei ? Sunt multe probleme la vedere si si mai multe de cere nu se vorbeste. Pe vremea primarului Gheza bransarea la sistemul de apa ( potabila nu este vaci nu-i filtrata si tratata oricate buletine de analize ar avea cei din primarie ) nu se facea daca nu se cumpara de la firma lui Gheza contorul de apa cu o suma imensa ( aprox 500 lei ) pentru ca era cu computer si se citea de la distanta . Tzeapa maxima. Sistemul nu a functionat, lumea a dat banii facturi nu s-au emis si totul era ok ptr. Gheza. De ceva veme a preluat Malac firma de apa de la Gheza fara ca locuitorii sa fie informati ,iar acum cer si banii pentru apa contorizata cu ceasurile lui Gheza . Hop vicele-i de la Gheza si treaba merge ca unsa. Cum pot fi recuperati banii pe contoarele cu care a fost INSELATA lumea? Poate ca ar trebui sapat pe aceasta chestiune si sa vedeti cati bani negrii s-au facut cu aceste contoare de apa?

    1. Administratia locala in Dumbravita ! Hoti ! Drumuri ,marcaje si indicatoare rutiere nu. Apa curenta e aiurea, plina de calcar. Malac din banii pe car-i ia de la apa precis ii da si lu Gheza ca doar viceprimarul e a lui Gheza, Teapa cu apa si canalul merge mai departe. Jale ! Asa primar asa grije pentru locuitori.

  4. Dacă toate astea și multe altele sunt așa de cunoscute și dovedite prin acte atunci de ce NIMENI nu reușește să înlăture aceste personaje ? NIMENI nu face nimic doar scrie reportaje și trăncăne pe facebook ! Pentru mine asta este doar dovada că în fapt cele afirmate nu se pot demonstra sau susține în instanță.

    1. Mai nou, jurnalistii trebuie sa mearga sa faca denunturi? 🙂 Pasul urmator care ar fi? Sa arestam si sa condamnam? 🙂

    2. Asta vom mai vedea. Si daca se vor demonstra/ dovedi in instanta….s-ar putea sa ai dovada unei surprize extrem de neplacute, domnule „D”.

  5. Nu este licitatie pana in 132.519 lei fara TVA poti achizitiona direct produse pentru lucrari pragul este si mai mare ,important este momentul cand s-a constatat necesitatea lucrarii prin Referatul de Necesitate si aceptul final pe SEAP,mai apoi incheireea contractului propriu zis ,numai daca contractul a fost incheiat dupa ce lucrarea a fost executata este o problema.poti incheia contract de achizitii lucrari si fara SEAP cu conditia sa nu depaseasca pragul valoric pentru lucrarii si sa se elibereze o Nota Justificativa care motiveaza decizia alegerii achizitiei propriu zise

    1. Nici n-am sustinut ca n-a fost corecta procedura atribuirii directe in sine (da, nivelul valoric se incadreaza in limitele legale), ci momentul in care s-a produs aceasta:DUPA executarea lucrarii. Spuneti ca se putea si fara publicarea pe SEAP, daca ar fi existat o nota justificativa. Pai, din moment ce au publicat anuntul pe SEAP, inseamna ca n-aveau nota justificativa, nu? Una peste alta, aratati-mi textul de lege care permite publicarea anuntului pe SEAP dupa executarea lucrarii. Astept cu nerabdare 🙂

  6. Ca un bun roman si psd-ist ce este, dl primar s-a gandit si la sanatatea nostra (reclama cu cele minim 30 minute de miscare zilnica). De asemena a introdus un nou concept: sala de sport la purtator. Parcam masinile in zone vecine si aducem acasa cu fortele noastre si cumparaturile mai grele, cum ar fi: flacoane cu apa, saci cu hrana pentru caini (ii am si trebuie hraniti), saci cu nisp pentru pisici, legume si fructe. Saptamanal deplasez tomberonul de gunoi la capatul mocirlei numita Ferenczes, la intersectia cu Lacul Dorului. Saptamana asta voi schimba anevlopele. Bucurie mare pe mine ca le am montate pe janta, iar tineretea mea s-a cam dus de mult. Ca un fapt divers, pe mocirla Ferenczes sunt trei avocati. Ei accepta situatia actuala? Ei nu pot sa perceapa „manariile” facute in zona primariei si sa actioneze legal?

  7. Sunt de vina si oamenii de pe straziile acestea ,cred ca este nepasare ,trebuia sa se adune toti apoi calare pe Primaria lui Malac saptaminal tocat la cap,multe sunt itele incurcate cu contractele la primarie,anul acesta ne-am dus de 5 ori in 2 luni o sleata de oameni doar sa ne puna piatra pe drum nu alta,si sa aruncat asa in bataie de joc si gata,chiar nu stiu cine la votat pe omul asta? acum sa se spele cu el ca gospodar nu e deloc,halal de Dumbravita cu PSDul lor cu tot.

  8. Accesul Pompierilor si al Salvarii este deasemenea imposibil. Gunoiul nu se mai ridica pe strada Ferenczes de doua saptamani, insa gandirea „domnului” Malac, fiind mai lmitata (BACALAUREAT PROMOVAT LA MEMORABILA VARSTA DE…..TRAGETI, VA ROG, BINE AER IN PIEPT…….54 DE ANI !!!!), cum era si firesc, nu l-a ajutat sa prevada cum se va „incurca” in socoteli….Cred insa ca ar fi timpul sa isi asume responsabilitatea pentru prejudiciile MAJORE create.

    1. Oana eu sunt satul de cite ori am fost la Primarie ptr str Albatrosului ,ptr piatra nu asfalt,cind aud de Malac fug asa de tare incit ami lovesc fesele cu calcaiele,.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare