Noul val de bani europeni va „inunda” în curând Regiunea Vest. Cine primeşte fonduri şi pentru ce

24 de localități din Timiș vor beneficia de fonduri europene pentru transport verde, monitorizare video, stații de reîncărcare a vehiculelor electrice și construirea de locuințe pentru tineri

Nici nu s-au implementat bine proiectele care au beneficiat de finanțare europeană nerambursabilă (o parte dintre ele se află încă în lucru, adică în șantier) că se deschide o nouă sesiune de alocări de fonduri și o nouă competiție de proiecte, de această dată pentru banii din exercițiul financiar 2014-2020.

Conform datelor oficiale, noul Program Operațional Regional include de două ori mai multe axe, o alocare financiară aproape dublă faţă de perioada anterioară de programare bugetară, tipuri noi de investiţii şi, cel mai important, ţinte şi indicatori mai clar definiţi și monitorizați.

La nivelul Regiunii Vest, a avut deja loc, la Timișoara, ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională (alcătuit din preşedinţii consiliilor judeţene şi din câte un reprezentant al fiecărei categorii de consilii locale municipale, orăşeneşti şi comunale din fiecare judeţ al regiunii), dar aceștia se vor reuni, din nou, mâine, la Deva, pentru că nu au ajuns la o înțelegere în privința alocării banilor.

Vor fi sume importante pentru reabilitare termică, mijloace de transport în comun, modernizarea școlilor și spitalelor, drumuri județene.

Oficialii de la Ministerul Dezvoltării au explicat că noul exercițiu financiar aduce mai mulți bani, pentru domenii variate. Spre deosebire de perioada anterioară de programare bugetară, noul POR 2014-2020 are o alocare totală de 8,25 miliarde de euro (cu 3,54 miliarde de euro mai mult decât Regio 2007–2013), și un număr dublu de axe prioritare – 12 față de șase. Printre noile tipuri de investiții care vor fi finanțate se află următoarele domenii: cercetare, dezvoltare și inovare pentru IMM, prin centre de transfer tehnologic.

 

Cine poate accesa aceste fonduri şi ce trebuie să facă aflaţi din ziarul „Renaşterea bănăţeană” de joi, 30 iulie!

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *