Nicolae Robu a constatat, iar, cât e de „fraier”…

nicolae robu 6

„Noi, cei de pe partea dreaptă, suntem nişte fraieri”, spunea Nicolae Robu, cu vreo două luni în urmă, anticipând, parcă, dezastrul din aceste alegeri.

Primarul Timişoarei se referea la faptul că, mai tot timpul, dreapta a fost scindată, în timp ce PSD defila solitar pe partea stângă.

Şi la scrutinul de duminică, s-a văzut ce consecinţe negative are această divizare, una din cauzele înfrângerii ruşinoase suferite de PNL.

Dacă analizăm rezultatul din Timişoara, PNL plus USR trec de 40 la sută, iar PSD este sub 30 la sută.

Acest tablou ne arată că opţiunea din oraş este tot una de dreapta, însă e un aspect care va trece în plan secundar.

Mesajul principal, care va rămâne bine întipărit, este că PSD a câştigat alegerile în Timişoara, lucru cu un impact devastator în mentalul colectiv.

Aritmetica cu adunarea scorurilor PNL şi USR e doar pentru „fraieri”…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Nicolae Robu a constatat, iar, cât e de „fraier”…

  1. Ați citit programul (ma rog, insailarea aia de principii) USR? Ce va face sa credeți ca avem de-a face cu un partid de dreapta, d-le Florescu? Pai acolo colcăie de neomarxism!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *