”DNA să vină să vă ia!” Și a venit. Vineri, Nicolae Robu, susținător al mesajelor protestatarilor, a fost audiat de procurori în cel mai amplu dosar de retrocedări ilegale

robu 3

Mai multe persoane din fosta și actuala conducere a Primăriei Timișoara au fost chemate, vineri, la DNA București pentru a fi audiate în legătură cu retrocedarea a aproape 1.000 de imobile din municipiu, în perioada 1996-2015. Dintre acestea, vineri, actualul primar – Nicolae Robu, fostul edil-șef – Gheorghe Ciuhandu, Dan Diaconu – actualul viceprimar, Traian Stoia – fostul viceprimar, și Martin Staia, fost director la Direcția de patrimoniu a administrației locale au fost puși sub urmărire penală pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

Cercetările vor continua în acest dosar, în care sunt anchetate și alte persoane, printre care și funcționari publici.

Potrivit procurorilor DNA -structura centrală, suspecții și-au încălcat atribuțiile legate de aplicarea Legii 112/1995 și au deposedat statul român de 967 de imobile, majoritatea aflate în centrul vechi al orașului, producând un prejudiciu estimat la 40 de milioane euro. În luna ianuarie 1996 a intrat în vigoare Legea 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului în perioada regimului comunist. Această lege le dădea drept foștilor proprietari și moștenitorilor lor să își redobândească imobilele confiscate în mod abuziv de regimul comunist sau să primească despăgubiri pentru acele imobile. Totodată, legea a dat dreptul chiriașilor să cumpere imobilele în care locuiau, dar numai acelor chiriași care dovedeau că, la data intrării în vigoare a Legii 112/1996, aveau contracte de închiriere a acelor imobile și le ocupau la acea dată.

Cu toate acestea, funcționarii publici din cadrul primăriei Timișoara au încheiat sute de contracte de vânzare-cumpărare cu persoane influente în mediul social din municipiul Timișoara care nu au avut calitatea de chiriași la data intrării în vigoare a legii respective și care nu aveau nici un drept să dobândească respectivele imobile. Astfel, funcționarii din cadrul primăriei au vândut în mod fraudulos imobilele persoanelor în cauză, la preturi modice.

La intrarea în sediul DNA, primarul Timișoarei a declarat că a fost sunat și invitat să se prezinte în fața procurorilor, nu știe pentru ce, însă sub nici o formă pentru eventuale fapte de corupție. La ieșirea de la audieri, Nicolae Robu a ținut să facă anumite precizări: ”am fost audiat la DNA București, în cadrul unei anchete ample, care vizează vânzarea de locuințe de stat către persoane private, în perioada 1996 – prezent, pe baza legii 112/1995. Reamintesc: eu sunt Primar abia din 22.06.2012.

Se suspectează că, din cele peste 10.000 de locuințe vândute, 1.000 au fost vândute cu încălcarea legii. Dintre acestea, două au fost vândute cu semnătura mea: un apartament cu o cameră, în suprafață de 26 mp și un apartament cu două camere, în suprafață de 51 mp. Ambele sunt apartamente modeste, vândute unor familii modeste”. Primarul Robu a mai ținut să precizeze faptul că în 2013 el însuși s-a adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, solicitând procurorilor să cerceteze restituirile în natură efectuate începând din 1990. Deși a susținut că nu este învinuit de nimic în acest dosar, procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva lui, pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

În ceea ce-l privește pe fostul edil-șef, Gheorghe Ciuhandu, pentru acesta este cel de-al doilea dosar în care este cercetat pentru abuz în serviciu, primul (privind finanțarea acordată echipei de fotbal Politehnica) aflându-se pe rolul instanței de judecată a Tribunalului Timiș. Referitor la recentele acuzații, Gheorghe Ciuhandu a afirmat că imobilele la care fac referire anchetatorii au fost vândute pe baza unor documente care au avut avizul juridic al departamentului de specialitate din cadrul primăriei.

Ancheta procurorilor DNA în acest dosar își are rădăcini mai vechi. În 2015, din sediul primăriei au fost ridicate mai multe înscrisuri, la solicitarea procurorilor, vizând mai multe dosare de retrocedări ale unor imobile din Timișoara. Documentele respective au fost restituite după un an. După încă aproape un an, procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva persoanelor mai sus-menționate, în dosar mai fiind vizate și altele, ale căror identități nu au fost divulgate încă.

În municipiul Timișoara, se află mii de imobile vechi, sute dintre ele având valoare istorică. Majoritatea acestora din urmă sunt deținute, în prezent, de clanuri de romi. Modalitatea prin care aceștia au reușit să intre în posesia lor a rămas, până în prezent, doar la stadiul de zvonuri neconfirmate (unele dintre acestea convergând spre ideea că au fost cumpărate cu ajutorul unor funcționari din primărie și cu complicitatea unor notari, avocați și magistrați), întrucât nici o cercetare penală nu a reușit să scoată la lumină dedesubturile unor astfel de afaceri.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 thoughts on “”DNA să vină să vă ia!” Și a venit. Vineri, Nicolae Robu, susținător al mesajelor protestatarilor, a fost audiat de procurori în cel mai amplu dosar de retrocedări ilegale

  1. În sfârșit s-a ajuns și la MAFIA din Timișoara! Dosarul este instrumentat de către DNA-structura centrală,pt.că DNA-Timișoara se ocupă doar de găinării. Poate ar trebui să fie date publicității și câteva nume a celor care au obținut in mod ilegal,astfel de imobile. Ar fi mari surprize!!! Or fi și ”mari magistrați” printre aceștia?

Dă-i un răspuns lui cornel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *