Nevinovați, dar condamnați la moarte! “A fost ziua ei, însă n-a avut putere să sufle în lumânări…”

transplant

Viața a patru pacienți ai Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș” din Timișoara este în pericol. ”Au un grad de risc foarte ridicat. Oamenii au nevoie de transplant imediat, altfel mor!”, a declarat medicul Cristian Oancea, coordonatorul Centrului de recuperare respiratorie din cadrul unității sanitare.

Din patru județe aflate în vestul țării (Timiș, Caraș-Severin, Arad și Bihor), zece bolnavi ar avea nevoie de alți plămâni pentru a supraviețui. ”Unii au fibroză pulmonară idiopatică, alții emfizem bulos distructiv, iar câțiva, hipertensiune pulmonară severă.

cristian oanceaSunt și unii pacienți cu mucoviscidoză (o tulburare genetică – n.r.). Majoritatea bolnavilor – undeva la 80 la sută din total – n-au <<păcătuit>> cu nimic. Restul au fost expuși la noxe sau au fumat”, a precizat Cristian Oancea. Până recent, pacienții români care necesitau transplant pulmonar erau tratați la spitalul AKH din Viena. Conform unui anunţ oficial de săptămâna trecută, colaborarea cu austriecii a căzut, iar bolnavii au rămas fără nici o speranță.

”Șapte pacienți trebuiau să fie transplantați, iar trei urma să meargă la un prim control, pentru a fi luați în evidență. În urma evaluărilor, cazurile erau prioritizate în funcție de gradul de risc. Dacă era grav, transplantul se putea face în câteva săptămâni”, a spus Cristian Oancea.

”N-a avut putere să sufle în lumânări”

Pentru o femeie din Timișoara, un transplant de plămâni este vital. ”Joi, 23 martie, a împlinit 46 de ani și n-a avut putere să sufle în lumânări. N-a fumat niciodată… În 2012, a început să se simtă rău și respira cu dificultate. A fost diagnosticată cu fibroză pulmonară și a suferit o primă intervenție la Cluj-Napoca. Starea sa era însă din ce în ce mai rea. Atunci ne-am mutat la Timișoara și am aflat că are nevoie de transplant urgent. De șase luni, 95 la sută din timp este conectată la tubul de oxigen.

La măsurătorile din luna decembrie, plămânii săi funcționau la 30 la sută din capacitate. Mama își petrece tot timpul în pat, cu masca de oxigen pe față. Trebuia să ne programeze la Viena. Medicii de aici au fost reținuți. Înțeleg că speranța de viață e de trei-patru-cinci luni. E strigător la cer! Cu bani în mână, mori, pentru că n-ai unde să faci transplant”, spune fiul acesteia.

Rata de supraviețuire la cinci ani este de doar 50 la sută

Dintre pacienții tratați la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș” Timișoara, opt pacienți au suferit de-a lungul anilor un transplant pulmonar la Viena. Dintre aceștia, doi au pierdut ulterior lupta. ”Rata de supraviețuire la cinci ani este de doar 50 la sută. Tratamentul lor este cel mai sensibil dintre toți pacienții transplantați”, a precizat Cristian Oancea.

În timp ce zilele trec, autoritățile române bâjbâie după soluții. Potrivit Alianței Medicilor, ”chirurgia de transplant este, și trebuie să fie, apanajul unei echipe complexe, rodate timp de ani de zile în chirurgia organului respectiv. Este ilogic să dorești să faci transplant pulmonar într-un spital în care nu s-a făcut în prealabil sistematic chirurgie pulmonară – indiferent dacă echipa operatorie este competentă, vorbim de tot lanţul de îngrijire, care implică și infirmiere, și asistente, și mulți alții, toți aceștia trebuind să fie familiari cu tehnicile de îngrijire ale unui astfel de bolnav, ceea ce nu e cazul”.

Ministrul sănătății dă asigurări, dar bolnavii au zilele numărate

Ministrul sănătăţii, Florian Bodog, a susținut recent că acordul cu Eurotransplant va fi prelungit, după ce a avut o discuţie cu preşedintele organizaţiei. Acesta a mai spus că a avut discuţii cu omologul său austriac, dar şi cu şeful programului de transplant pulmonar de la clinica AKH. ”Am luat legătura cu domnul profesor Klepetko, de la AKH, care mi-a explicat că au o problemă de spaţiu, de supraaglomerare cu pacienţi şi rămânem în contact pentru a găsi cea mai bună soluţie pentru pacienţii români”, a declarat Florian Bodog.

De asemenea, ministrul susţine că potrivit raportului Agenţiei Naţionale de Transplant, în urma controlului făcut la Spitalul ”Sfânta Maria”, unitatea sanitară îndeplineşte condiţiile de acreditare în vederea includerii în programul național de transplant de organe şi ţesuturi de origine umană, transplant pulmonar. Totodată, oficialul român a convenit cu specialistul Igor Tudorache, de la clinica din Hanovra, ca acesta să vină să opereze în România.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *