Nelson a fost învins! Unul dintre simbolurile Timișoarei va putea încânta, din nou, privirile trecătorilor

Casa Muhle, unul dintre simbolurile Timișoarei, ar putea încânta, din nou, privirile trecătorilor, dacă proprietarul se va conforma deciziei judecătorilor. Acesta a fost obligat să readucă clădirea, aflată în stare avansată de degradare, la forma ei inițială, respectând regulile impuse în reabilitarea unui monument istoric.

După doi ani de procese, Timișoara a câștigat una dintre bătăliile duse cu clanurile de romi în sectorul imobiliar. Demersul pe cale legală nu a fost însă unul simplu.

La inițiativa Asociației ProDomo, Primăria Timișoara a formulat o acțiune la judecătorie, solicitând ca noul proprietar al imobilului, Ionel Stancu, să readucă imobilul la forma lui inițială, acesta ajungând să fie aproape distrus. Cererea este admisă, dar pârâtul o contestă la tribunal și câștigă cauza. Primăria și asociația formulează recurs la această sentință.

Curtea de Apel Timișoara casează hotărârea atacată şi trimite cauza din nou la Tribunalul Timiş, pentru rejudecarea apelului. Sentința primită aici este din nou în defavoarea lui Ionel Stancu, care, între timp, decedează. Procesul continuă însă cu moștenitorul său, Ion Nelson Mihai, care atacă decizia la Curtea de Apel Timișoara. Pierde din nou, căci judecătorii i-au respins, miercuri, recursul.

Prin urmare, rămâne valabilă prima decizie dată de instanța locală în favoarea municipalității. Avocatul Asociației ProDoMo, Adina Murgilă, a declarat că a solicitat instanței ca pârâtului să i se pună în vedere termenul de un an pentru a readuce Casa Muhle la forma de odinioară.

Abonează-te la Renaşterea bănăţeană! Ziar PDFZiar tipărit


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

6 Răspunsuri “Nelson a fost învins! Unul dintre simbolurile Timișoarei va putea încânta, din nou, privirile trecătorilor

  1. Victorie pe hirtie deocamdata! Eu nu cred ca vreo institutie sau putere va fi in stare sa-l oblige pe proprietar sa-si cheltuie banii pe proiecte si executie ca sa readuca imobilul la splendoarea initiala! Au reusit doar sa-l blocheze sa nu mai darime si sa nu poata construi nimic altceva (gen turnulete, statui cu lei etc.). Pina la urma tot Primaria va trebui s-o cumpere daca vrea neaparat sa realizeze restaurarea.

  2. Dragilor, nu inteleg ce aveti cu tiganii? Credeti ar fi putut face ce au facut (si o sa mai faca), fara ajutorul notarilor, avocatilor, angajatilor de la cartea funciara, judecatorilor, etc. etc., cred ca nu. Asadar nu-i injurati numai pe ei ci si pe cei care au luat spagile grase si le-au vandut informatia fara de care n-ar fi putut face nimic, cei care si-au vandut sufletul pentru bani. Asa ca…….

  3. Era o vila f frumoasa mare pacat că a ajuns in starea asta. De atatia ani trec des pe acolo si ma întristeaz să o vad asa Sper din suflet să straluceasca asa cum era o data Si sper să nu mai vad orasul meu. ….al nostru ” cotropit” de o natie atât de josnică

  4. Tiganii au pradat tara acuma vor sa aduca si Musulmani la putere BRAVOOOOOO CELOR DE LA PSD bravoo voua care ati uitat istoria tari de sute de anii ne-am luptat cu Ottomanii si acum ii aducem la guvernare de binele ce va facut PSD in toti acesti anii au ajuns tiganii baronii locali si voi tot cu ei ati votat RUSINE CELOR DIN TIMIS CE ATI VOTAT CU PSD ( SRI sunt oare romanesti SIE sigur nu sunt JEGURI TRADATORI DE TARA )
    https://www.youtube.com/watch?v=7AMjspU054c

    1. Bai prostane, Timisoara nu a avut niciodata primar PSD! Tzaranistul Cuihandu a patronat retrocedarile catre tzigani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare