N-ai venituri? Poți plăti sănătatea în pragul spitalului

plata cass

N-ai salariu, nu ești pensionar, șomaj nu primești, ajutor social nici atât, nu te-ai pricopsit cu vreo locuință din care scoți bani din chirie, pe scurt, ești, conform legii, persoană fără venituri, dar cu un bir tot ești dator.

Așa au decis recent deputații, care au dat undă verde ucazului care prevede că această categorie de populație va plăti contribuția de asigurări de sănătate, cu observația că se va putea opta între a băga lunar mâna în buzunar, sau doar la data la care ai nevoie de servicii medicale.

Potrivit documentului care a primit votul decisiv al deputaților, persoanele fizice fără venituri vor fi obligate să plătească CASS în valoare de 5,5 la sută din salariul minim brut pe economie, pe o perioadă de cel puțin 12 luni consecutive; socoata începe chiar din prima lună în care se depune declarația de înregistrare în evidența persoanelor fizice care nu realizează venituri.

Cum salariul minim a fost majorat de Arminden la 1.250 de lei, reiese că, timp de un an, așa fără salariu ori șomaj cum sunt, acestea vor trebui să se despartă lunar de 68,75 de lei, pentru a nu fi puse la mare cheltuială în momentul în care sănătatea le va da de furcă. Un calcul simplu arată că suma pe care aceste persoane o vor achita la finele unui an se ridică la 825 de lei.

În varianta actuală a Codului fiscal, în vigoare de la 1 ianuarie, plata CASS trebuie efectuată trimestrial, până în data de 25 a fiecărei luni din trimestru. Totuşi, de îndată ce proiectul de act normativ va fi promulgat de şeful statului şi publicat în Monitorul Oficial, plata contribuţiei amintite se va face lunar, până pe 25 ale lunii, începând cu luna următoare depunerii declarației.

În mod cert însă, cei mai mulți vor alege cea de a doua variantă, mai puțin costisitoare, a achitării CASS doar în momentul în care vor avea neapărat nevoie de acordarea de servicii medicale. În acest caz, contribuția datorată se va calcula aplicând cota de 5,5 la sută unei sume reprezentând valoarea a de șapte ori salariul minim brut pe țară.

Astfel, în cazul în care vor apela la spitalizare sau la alte servicii care nu sunt gratuite (urgențele medicale fiind, așadar, excluse), cei fără venituri vor avea de plătit un CASS de 481,25 lei. Cum românul e din fire optimist, aproape sigur cei mai mulți vor opta pentru această variantă, în speranța că nu vor fi nevoiți să dea prea curând bună ziua vreunui portar de spital.

În documentul care a trecut de Parlament şi nu mai așteaptă decât semnătura prezidențială pentru a intra în vigoare este clarificată şi situaţia persoanelor ce realizează numai venituri din investiții (dividende, dobânzi, câștiguri din titluri de valoare), iar valoarea acestora este mai mică decât salariul minim pe economie.

Concret, într-o astfel de situaţie, aceste persoane nu datorează CASS, fiind scutite de la plată, eliminarea obligației de achitare a contribuției producându-se de la 1 ianuarie 2017. Desigur, acești rentieri care nu rup gura târgului cu veniturile lor pot achita, dacă doresc CASS, în acest caz ei având la dispoziție, la fel ca în cele prezentate mai sus, cele două variante de plată între care pot opta.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “N-ai venituri? Poți plăti sănătatea în pragul spitalului

  1. Deci, esti un bandit evazionist fiscal, traiesti pasa-mi-te doar cu aer, si primesti gratis tratament in urgente! Lasa, ca fraierii ceilalti (cica se numesc cetateni cinstiti) platesc si pentru parazitii astia sociali, care se hranesc cu aer!

  2. Ma intreb, daca sunt unii atat de prapaditi de nu au absolut nici un venit, nu sunt in stare nici sa-si asigure subzistenta, de ce mai trebuie tratati in vreun fel? Ce fel de viata este asta, in care nu produci nimic, inafara de r.hat?!

  3. Ioane..daca taceai filosof ramaneai… roaga-te sa nu ajungi si tu in aceeasi situatie nefericita ca oamenii aia…nu ca banditii, evazionistii, parazitii ci ca cei care chiar sunt amarati fara venit si ajutor social…vezi ca viata pt unii e grea…reflecteaza putin..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *