Medic renumit din Timișoara, condamnat și obligat să facă 70 de zile de muncă în folosul comunității

prostituata

O parte dintre inculpații din dosarul ”Minore pentru VIP-uri” au fost condamnați de magistrații de la Curtea de Apel Timișoara la ani grei de detenție, în timp ce alții au fost achitați.

Paul Mînzu, considerat de procurori drept liderul grupării acuzate de proxenetism, șantaj, trafic de minori și folosirea serviciilor unor persoane exploatate, a primit șase ani și două luni de închisoare, Ovidiu Torj (fostul soț al Brigittei Sfăt) – trei ani și patru luni de închisoare și obligarea la plata sumei de 2.000 de euro către două dintre fetele exploatate, renumitul medic ortoped Horațiu Petrescu – un an, două luni și zece zile cu suspendare și efectuarea unui număr de 70 de zile neremunerate în folosul comunității, Giuseppe Handke (componentul trupei DJ Project) – opt luni cu suspendare și, de asemenea, prestarea unor munci în folosul comunității pe o perioadă de 70 de zile, și Gheorghe Bălă – patru ani cu executare.

Doi dintre inculpați – Tiron Firu și Adrian Popescu au fost achitați, în timp ce în cazul altor cinci s-au aplicat pedepse cu suspendare. Totodată, în cazul inculpatului Dan Ardelean, instanța a încetat procesul penal, ca urmare a decesului acestuia.

În acest dosar, au mai fost judecați alți doi inculpați – fostul judecător timișorean Nicolae Tomuș și fostul polițist Ovidiu Gîțan. Aceștia au beneficiat însă de procedura simplificată, prin recunoașterea acuzațiilor care le-au fost aduse de procurori, și fost condamnați mai repede.

Fostul magistrat a primit doi ani de închisoare cu suspendare, iar fostul polițist a fost condamnat la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Medic renumit din Timișoara, condamnat și obligat să facă 70 de zile de muncă în folosul comunității

  1. tare chestia asta … obligarea platii de cate 2000 de euro catre doua dintre fete – Justitia a dat-o – daca tot le-a f**tut sa le dea si banii … INCREDIBIL!

Dă-i un răspuns lui de ignat Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *