Abonament online la ediţia PDF. VEZI DETALII !

Luxul și sărăcia dau nas în nas pe ulițele satelor bănățene! La Sintar, unde oamenii se mândresc că sunt consăteni cu premierul Sorin Grindeanu, doar șapte case sunt locuite permanent, restul fiind oaze de vacanță

Fostele sate șvăbești din Timiș au rămas, în ultimii 20-30 de ani, fără urmașii celor care le-au dat suflet. În ruina gospodăriilor altădată înfloritoare, în prezent își târăsc traiul câțiva necăjiți de pripas. Aceste sate prezintă astăzi, cu o foarte mare acuratețe, diferențele majore existente între păturile sociale din țara noastră.

Pe de o parte oameni foarte săraci, pentru care o bucată de pâine este un lux, iar de cealaltă, oameni cu stare, ale căror patrupede de companie au o dietă personalizată. Între aceste așezări se află și comuna Bogda, care are în componență satele Buzad, Charlottenburg, Comeat, Altringen și Sintar.

Drumul, oglinda locuitorilor

”În toată comuna sunt circa 500 de locuitori. Cel mai mare sat este Buzad, are 190 de case și este cel mai populat, însă majoritatea sunt vârstnici. Cele mai mici localități sunt Sintar, cu 23-25 de case și Altringen, cu 37 de case, dar în care trăiesc permanent până în zece suflete. Ceilalți locuitori sunt timișoreni care vin în weekend și în vacanță. Și în Comeat locuiesc doar șapte persoane, însă acest sat a fost de români.

Am introdus rețea cu apă curentă în toate satele, mai puțin în Comeat, unde doar 95 la sută din lucrare este finalizată”, spune viceprimarul Iasmin Iovănuț, un timișorean care se întoarce zilnic, prin natura meseriei, în zona în care și-a petrecut primii șapte ani din viață la bunici.

Starea drumurilor din localități este direct proporțională cu buzunarul contribuabililor la bugetul local. Cea mai ponosită „arteră” principală străbate localitatea Comeat, unde casele abandonate de sătenii care au mers la muncă la oraș au fost cumpărate de persoane cu o situație materială foarte aproape de normal. Cele mai bune drumuri sunt în Altringen și Sintar, unde, spun localnicii, noii-veniți au un nivel ridicat de trai.

”Casele în zonă sunt destul de scumpe, prețul variind între 20.000 și 50.000 de euro, fără ca acestea să aibă multe îmbunătățiri”, spune Iasmin Iovănuț. Potrivit acestuia, proprietarii țin la preț pentru că au văzut că sunt oameni cu stare care își permit să dea sume mari pentru o casă în care își petrec doar câteva zile pe an.

O duzină de școlari în șase sate

În toate cele șase sate sunt doar 12 școlari, în clase diferite, care învață simultan cu o învățătoare care vine tocmai de la Timișoara. La grădiniță, situația e puțin mai bună, sunt 14 copii înscriși, iar educatoarea e din comuna Mașloc. Ambele cadre didactice fac naveta la Charlottenburg, unde funcționează unitatea de învățământ din comună.

”Anul viitor, la școală vor fi 17 copii. Elevii sunt din Bogda, Buzad și Charlottenburg. Celelalte sate nu au copii. Clădirea cu cele două săli de clasă pentru școlari și pentru preșcolari a fost renovată prin 2008-2010 de nemți, adică de foștii locuitori șvabi care s-au stabilit în Germania. Acum, copiii au apă curentă, toaletă cu fosă septică și centrală termică pe lemne. Înainte aveau teracotă, iar clasele erau afumate tot timpul”, spune viceprimarul.

Două latrine din imediata apropiere a intrării în clădirea școlii spun însă mai mult decât atât: ușile sunt deschise, expunând copiii la mirosuri, pericol de îmbolnăvire sau chiar accidente. În șapte ani de când nemții au finanțat crearea unui grup sanitar, autoritățile locale nu au reușit să închidă ușa la closete. Sunt însă planuri mari pentru viitor.

În curtea școlii, copiii au câteva leagăne, iar după gard, în spațiul verde din umbra bisericii catolice, au fost puse două porți mici de fotbal, fără plase, pentru ora de educație fizică.

”Unul dintre proiectele trecute în planul de investiții prevede construirea unui teren cu gazon sintetic chiar în acest loc, unde se țin orele de sport. La biserică se țin foarte rar slujbele, în sat nemaifiind decât un singur etnic german – foarte cunoscut, pentru că la fiecare vizită sau eveniment îl scoatem în față (Peter Trimper de aproape 80 de ani – n.r.)”, spune Iasmin Iovănuț.

Comuna este renumită pentru că are un bogat fond cinegetic, dar și unul forestier. Locuitorii sunt însă foarte săraci, iar munca la câmp nu se mai practică. ”Pământul nu este foarte bun pentru agricultură, fiind zonă colinară. Înainte însă, când aici trăiau șvabii, nu era bucată de teren nelucrată. Acum se face multă țuică de prună de 40 de grade, tărie. Aveam și festivalul răchiei, dar de cinci-șapte ani nu se mai ține. Până vara trecută a fost un singur asistat social. Acum sunt cinci. Oamenii lucrează cu ziua, însă sunt mulți care nu vor să muncească”, spune viceprimarul.

Satul-pensiune

Aflat la 45 de kilometri față de Timișoara și cam tot atâția față de Arad, Altringen este localitatea din zonă care oferă și cazare vizitatorilor. Pensiunea de aici este un punct de atracție atât pentru iubitorii de ciclism din țară și din străinătate, în special din spațiul german, cât și pentru organizatorii de ateliere de lucru sau team-buildinguri. Și aici mai mulți timișoreni și-au luat case de vacanțe. Sunt, altfel, multe prilejuri pentru ca necăjiții din sat să privească cu jind la normalitatea devenită lux în această situație.

”Casa a cumpărat-o soțul meu, pe când mai trăia… Așa a vrut el. De trei ani m-am mutat aici de la Timișoara, cu fata. Am îmbătrânit, am ajuns la 84 de ani. Când ne-am mutat, am văzut că ne furaseră tot: și roaba… și sapa… Cei care stau în sat sunt săraci și își îneacă amarul în băutură. Au venit din toate colțurile țării și au lucrat la pădure. Acum n-au din ce să trăiască. Dacă aș fi singură, m-ar omorî în casă. Cu excepția noastră, cei care au case de vacanță sunt foarte bogați”, spune Olimpia Buru. Femeia spune că toate utilitățile de care beneficiază sunt făcute pe cont propriu: ”Noi am tras apă în casă de la fântână, că avem foraj. De asemenea, avem fosă septică și baie. Dar cei săraci nu au nimic”.

Comunitatea fără biserică

Aflat la un kilometru de Bogda, Sintar este satul fără biserică. Dacă treci în viteză, pare lipsit de viață. Nici un horn nu dirijează vreun firicel de fum spre cer în diminețile răcoroase de martie, deși alături pădurea geme de lemne. Localitatea arată ca o rochie de bal peticită în exces cu cârpe mizerabile. E singurul dintre toate satele cu asfalt proaspăt și fin ca-n palmă.

O parte dintre gospodării sunt bibilite în cele mai mici amănunte, altele stau să cadă. Potrivit viceprimarului Iasmin Iovănuț, doar șapte case sunt locuite permanent, restul sunt oaze de vacanță. Edilul spune că în sat există rețea de apă (fără a preciza însă câți sunt și racordați), iar cei cu posibilități și-au făcut fosă septică, pentru a nu mai face zilnic mai multe drumuri până în capătul grădinii precum ceilalți, care nu au.

Încălzirea e pe lemne, cu diferența că unii au centrală termică, alții mașină de gătit, ca să nu cheltuie și cu încălzirea și cu prepararea mâncării. În tot satul sunt până în 25 de case.

”Nu avem magazin în sat. În toată comuna este unul singur, la Bogda, care e deschis doar dimineața, de la 9 la 12 și un pic seara. Pâine luăm când vine mașina. Dacă avem bani și magazinul e deschis, cumpărăm ce ne trebuie, dacă nu, facem foamea…”, spune, cu o înfățișare de pustnic potrivită locului, Daniel Suflea, unul dintre locuitorii permanenți. Este unul dintre cei cinci asistați sociali ai comunei care muncesc în folosul comunității. ”E în putere și e foarte harnic”, îl laudă viceprimarul. Din păcate, Daniel Suflea, ca și ceilalți dintre locuitorii satului, n-a avut noroc.

”Am venit în 1999 ca cioban la oi și am rămas fără slujbă. Sunt din Târgu-Mureș”, spune bărbatul de 47 de ani care s-a aciuiat pe lângă o bătrână cu peste 20 de ani mai în vârstă, cu care trăiește în concubinaj. ”Casa e a femeii mele, a cumpărat-o cu 7.000 de mărci (germane) înainte de euro. Avem sobă pe lemne, apă și curent. Baie nu avem”, spune Daniel Suflea.

Consătenii săi au lucrat la pădure și au rămas și ei fără loc de muncă. Mai fac un ban pentru cele necesare traiului lucrând la casele de vacanță ale timișorenilor care arată impecabil, deși unele dintre acestea nu au mai fost locuite de astă vară. Taie iarba, aranjează pomii, au grijă de câini, iar dacă vin stăpânii, fac focul în sobe.

Printre cei mai de vază oameni din sat se află și prim-ministrul Sorin Grindeanu, care este – conform unor consăteni care se mândresc cu asta – locatarul unei case cu mansardă și rigolă la șosea, deși în acte – spun aceiași săteni – ar figura ca proprietar socrul său, care are locuință și în comuna apropiată Mașloc.

O trambulină pentru copii abandonată în curte amintește de ultima vizită estivală a familiei premierului, iar câinii bine-hrăniți latră, la poartă, la consătenii mai prost îmbrăcați, cărora anunțatele măsuri guvernamentale le-ar putea schimba, totuși, orizontul, astfel încât nu numai în Sintar, ci și în alte sate timișene năpăstuite, să crească numărul caselor cu mansardă și rigolă la șosea.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare