În judeţul Timiş, strugurii au apărut pe marginea Drumului Naţional 68A, pe Dealul Viilor, la Kilometrul 5.
Deşi recoltele sunt bune, producătorii se plâng că vânzarea este sub aşteptări. Tot mai puţini trecători se opresc să cumpere delicatesele acestei perioade.
“Vânzarea este mult mai slabă ca în anii trecuţi. De vină e autostrada, pentru că sunt tot mai puţine maşini şi automat mai puţini clienți. Marfa e de cea mai bună calitate, dar degeaba”, ne-a declarat Maria Ciobanu, care cultivă vie pe aproape jumătate de hectar de teren.
Cert e că pe tot Dealul Viilor, care înainte de 1990 se întindea de la Hezeriş şi până la Tapia, mai sunt doar vreo trei proprietari, care mai cultivă circa 15 hectare de vie.
Până la Revoluţie acolo existau 500 de hectare cu viţă de vie din diverse soiuri.
“Nu mai e cea fost! Cât vedeai cu ochii, era numai vie. Acum toate terenurile au fost lăsate pârloage”, a mai spus femeia, conform redesteptarea.ro.
Preţurile diferă şi pornesc de la 4 lei până la 7 lei. Există însă şi oferte: 10 lei pentru 3 kilograme.
Nu autostrada e de vina ci incuiatul de taran aparut peste noapte care a vrut sa-si duca terenul in casa daca se putea! Irigatii, amenajari a terenului, soiuri de calitate, totul a fost prapadit doar ca tembelul sa se faleasca cu titlul de proprietar. El credea ca recolta se face singura iar banii vor curge la robinet. Acum nu este in stare nici sa-si stropeasca via! Asta e democratia