Liceul „Lenau“ funcționează fără voie de la ISU

Francisc Halasz 1

Cu șantier în curte și fără autorizație de funcționare, așa se realizează, în momentul de față, actul educațional într-una dintre instituțiile de învățământ cu ștaif din Timișoara. După scurta vacanță din februarie, la Liceul „Nikolaus Lenau“ școala a reînceput, elevii au revenit în bănci, fără însă ca reabilitarea interioară a clădirii să fi fost încheiată.

„Se lucrează la intrarea dinspre stradă, mai trebuie finalizată curtea cu terenul de sport, precum și sala de sport“, arată Francisc Halasz, inspector-șef adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Timiș, care a constatat la fața locului că sesizările făcute pe adresa IJȘT cu referire la starea de lucruri de la Lenau se confirmă și în realitate.

Totul a pornit de la o serie de deficiențe de ordin tehnic sesizate de părinți, inspectoratul a fost interpelat în scris de un consilier local, instituția efectuând recent cuvenitele verificări.

„Se impune, printre altele, o suplimentare a puterii instalate, pentru funcționarea lifturilor destinate persoanelor cu dizabilități. Aceste lifturi există, dar nu pot funcționa în actualele condiții“, arată Francisc Halasz, cel care a coordonat acțiunea de control la liceul de pe strada Gheorghe Lazăr.

Cu lucrările de reabilitare neîncheiate, recepția, firesc, nu a fost făcută, iar fără aceasta nu poate fi vorba nici de o autorizare din punctul de vedere al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș. Potrivit reprezentanților ISU, liceul deține totuși aviz de securitate la incendiu, în rest, însă, cuvenitele patalamale lipsind.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Liceul „Lenau“ funcționează fără voie de la ISU

  1. Da mai nou asa ii timisoara mai nou barbatii cu cercel lucra in Bucatarie pt copii la gradinita vlad tepes da tot felul de ciudatenii la Timisoara maine angajeaza pedofili pe post de ingrijitore da ii okkk vai Doamne

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *