Lacătul din curtea şcolii închide şi sănătatea copiilor

Într-o perioadă în care se fac presiuni pentru clarificarea legislaţiei în ceea ce priveşte sportul de performanţă, este ignorată mişcarea sportivă de masă, cea care ar trebui să cuprindă cea mai mare parte a tineretului.

Se ştie foarte bine că practicarea sportului de masă este o premisă importantă pentru creşterea gradului de sănătate a populaţiei, dar nu se face nimic concret în acest sens. În oraşe, copiii se joacă prin faţa blocului sau pe trotuare, asta în condiţiile fericite în care mai au loc de maşini.

Pentru cei care doresc să facă puţină mişcare există doar varianta unui club sportiv, unde costurile sunt de cel puţin 100 de lei pe lună. În plus, mulţi dintre ei nici nu îşi propun să facă neapărat performanţă, ci doar, pur şi simplu, să bată mingea, aşa cum se spunea pe vremuri.

Şi tot din perioada socialistă a fost extras şi conceptul de „curtea şcolii”, cu întreg farmecul poveştilor ţesute în acele locuri. Acum, această noţiune a căpătat alte valenţe: terenurile au fost amenajate, s-a pus zgură, unele au chiar gazon sintetic, porţile au plase, s-au montat coşuri de baschet, dar la ce folos?

„Curtea şcolii” e închisă după orele de curs (chiar şi în timpul acestora, în unele cazuri), portarii păzesc plasele porţilor, iar copiii bat mingea printre maşinile parcate pe stradă.

Pentru directorii şcolilor, e mult mai comod aşa, să ştie că nu există riscul unor deteriorări sau vandalizări, dar, atunci, pentru ce s-au mai făcut toate aceste investiţii?

O reglementare stabilită de administraţia locală, împreună cu inspectoratul şcolar, ar trebui, credem, avută cât mai grabnic în vedere, dacă nu vrem să închidem subiectul, ca şi „curtea şcolii”.