La Căminul „Bătrâneţi însorite” din Săcălaz, zeci de bunici şi bunicuţe au sărbătorit în avans Crăciunul

Afară s-a-nserat deja şi ferestrele mari sunt luminate. Dinăuntru se aude zvon de colinde. Intrăm în salonul mare de la parter, înţesat de lume. „La Vifleem colo-n jos”, cântă coriştii, de la înălţimea scării înterioare. Au voci calde, frumoase ca-n basmele româneşti de demult, şi tot de-acolo pare scoborât părintele care-i însoţeşte.

Un brad impunător, împodobit de Crăciun, atrage toate privirile, iar ciucurii chihlimbarii ai lustrelor elegante răspândesc în jur raze de miere. E cald şi bine în casă. Pe masa din mijlocul încăperii, proaspăt înfăţată de sărbătoare, tronează tăvi mari cu prăjituri, la poalele unei fructiere imense, etajate, gemând sub greutatea fructelor de soi.

Ştii, din ochi, că toate cofeturile sunt făcute de mâini meştere de gospodină, nu cumpărate din galantarele vreunui supermarket, iar aroma lor vanilată se împleteşte cu aceea a portocalelor, bananelor şi strugurilor negri, cu boabe imense.

„Deschide uşa, creştine”, îndeamnă colindătorii, iar o bună parte din asistenţă lăcrimează. În această familie numeroasă, Hristos se naşte din nou şi e întâmpinat cum se cuvine.

Pe canapelele comode şi pe scaunele arătoase cu spătar înalt e greu să mai găseşti un loc, iar cântul vestitor de Dumnezeu e ascultat într-o tăcere aproape solemnă, la fel ca şi cuvântul părintelui Toma Petru, parohul ortodox, care le urează celor prezenţi ca sărbătorile ce vor veni – Crăciunul, Anul Nou şi Boboteaza – să-şi reverse asupra tuturor, iar Pruncul Iisus să prindă viaţă în ieslea fiecărui suflet, sfinţindu-l. Se intonează „La mulţi ani!”, iar gazdele primesc coşuri pline cu daruri.

Abia pleacă grupul de colindători, că un altul se anunţă în sunet de fanfară. „Jingle bells” e parola care deshide uşa şi inimile. Nou-veniţii sunt tineri de la Biserica penticostală „Filadelfia”.

Între ei, un prichindel de-o şchioapă, drăgălaş foc, mânuieşte o tobă… mai mare ca el. Oaspeţii sunt poftiţi înăuntru şi încep cântecele. Glasuri vioaie, strunite în ore lungi de repetiţii, urcă spre cer imnuri de slavă către Cel de Sus, altele decât acelea pe care le ştim cu toţii.

„Un an de fericire, un an de iubire, Dumnezeu să vă dea, la toată familia, prin Isus Cristos Mesia”, cântă ei, înainte de a trece la „O, ce veste minunată”. Câteva voci li se alătură, timid, din rândul oamenilor casei.

Cei mai mulţi se află, de pe-acum, în iarna vieţii. Privindu-i, poţi ghici uneori că sunt părinţii celor care le stau alături, fii şi fiice mature, sau, puţintei în ani, nepoţi şi nepoate.

Doamna şic, cu pălărie asortată la poşeta pe care o ţine în braţe cu o uşoară stinghereală e cu siguranţă soţia domnului din dreapta ei, care poartă o cămaşă cadrilată. O alta, în negru, îşi ţine de mână măicuţa. Degete netede împletite cu degete brăzdate de vreme. O bunică măruntă, cu părul coliliu, pare purtată de gânduri către Crăciunurile de odinioară, pe care le va fi iubit.

E sărbătoare la Căminul pentru vârstnici „Bătrâneţi însorite” din Săcălaz, iar Naşterea Domnului e prăznuită aici pentru cel de-al treilea decembrie, într-o atmosferă menită să le redea locatarilor sentimentul de acasă şi să-i aducă, în jurul bradului, şi pe dragii lor de departe. Colindătorii sunt răsplătiţi, după datină, cu bunătăţi, iar la mesele întinse în mai multe odăi sunt poftiţi cu toţii, de la străbunic la strănepot.

„Ne simţim bine aici. Ne face o mâncăruţă tare bună”, ne spune una dintre pensionare. Are 88 de ani…

Cecilia Deliu are cu zece mai puţin şi a venit să-şi viziteze soţul. Seniorul, o glorie de odinioară a Universităţii Craiova, s-a îmbolnăvit de Alzheimer şi e îngrijit acum în acest aşezământ. Au venit să-l vadă şi fata, medic în Timişoara, şi feciorul, comandant de navă.

Doamna Cecilia îşi aminteşte bine, cu o lacrimă în colţul ochiului, de primul Crăciun petrecut alături de omul ei. Era în 1960, la Corabia…

Ecaterinei Podariu toţi cei de-aici îi spun, nici ea nu înţelege de ce, „Doamna Lenuţa”. E de loc din Olăneşti şi a fost asistentă medicală la Sibiu, iar când o întrebăm despre sărbătorile de iarnă ne spune că „minunate au fost toate”.

Ne oprim puţin să vorbim şi cu Jeni, care savurează bucatele festive. Ne mărturiseşte că fetele – angajatele de la cămin – sunt bucătărese de nota zece şi, din când în când, îi pregătesc câte un grătar gustos, cum îi place dumneaei. Şi că-şi primeşte medicamentele la timp.

La Mihai Toth au venit şi nepoata, şi strănepoţii. Îi e greu să ne urmărească şi se plânge că-şi pierde şirul cuvintelor, dar zâmbeşte. Cei din jur ne asigură că e tare iubit aici, în noua lui casă. Chiar şi de fostul mare fotbalist care, din când în când, îi mai fură din dulciurile ascunse în noptieră.

Ioan Pop are un picior amputat şi, n-ai ce-i face, stă în pat. „Ăsta o fost cel mai frumos Crăciun… am plâns. Ce frumos or cântat copiii!”, zice, iar nepoata lui ne povesteşte că, pe când era ea mititică, bunicuţul cu chip blând venea mereu cu daruri ascunse într-o geantă burduhănoasă de piele, ca de poştaş. „Cotrobăiam după dulciuri, dar uneori…” „Da, câteodată îi făceam fenta şi le puneam în buzunare, doar aşa, s-o văd ce face”, completează el.

Într-una din camerele dichisite de la etaj o găsim şi pe Doamna Atena. Dr. Atena Mihai, fost medic la Turnu-Severin. N-a putut să coboare la colinde, dar a auzit totul din camera ei şi se bucură că fiica, doctoriţă şi ea, a venit s-o vadă.

Câţi oameni, atâtea istorii. Chiar dacă multora dintre seniorii de la căminul „Bătrâneţi însorite” timpul nemilos le-a şters amintirile, emoţiile au rămas tăinuite în cuşca pieptului.

De Naşterea Domnului, câteva zeci de inimi plăpânde, ostenite de ani, au bătut mai tare, iar bucuria s-a înstăpânit peste vila din Săcălaz care le-a devenit casă, acel „acasă” bun şi primitor unde, la ceas de sărbătoare, licăresc luminţele din brad, de-ţi vine să te uiţi pe geam şi să cauţi din ochi zăpezile de altădată.