Judecătoare condamnată la 5 ani de închisoare cu executare

florita bolos

Magistrații Curții de Apel Timișoara au condamnat-o pe fosta judecătoare Floriță Boloș la 5 ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu, fals intelectual și fals material. În final, magistrații timişoreni au contopit pedepsele, Floriță Boloș fiind obligată să execute sentința cea mai grea, adică trei ani, la care au mai fost adăugați doi – în total 5 ani de închisoare. Din anii de condamnare primiți marţi se vor scădea cei pe care judecătoarea șpăgară i-a executat deja ca urmare a unei alte condamnări.

Iată soluția pe scurt: În baza art.248 din Codul penal din 1969 rap. la art.132 din Legea nr.78/2000., cu aplicarea art. 396 alin. 10 din C. pr. pen. şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpata Boloş Floriţă, pentru săvârșirea unui număr de 8 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru fiecare infracţiune în parte. (…)

În baza art. 289 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 396 alin. 10 din C. pr. pen. şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpata Boloş Floriţă, pentru săvârșirea unui număr de 8 infracţiuni de fals intelectual la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru fiecare infracţiune în parte. (…)

În baza art.288 alin.1 și 2 din C.pen, cu aplicarea art. 396 alin. 10 din C. pr. pen. şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpata Boloş Floriţă, pentru săvârșirea unui număr de 2 infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru fiecare infracţiune în parte. (…)

În baza art. 25 rap. la art. 290 alin. 1 Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 396 alin. 10 din C. pr. pen. şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpata Boloş Floriţă, pentru săvârșirea infracţiunii instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată la pedeapsa de 8 luni închisoare. (…)

Constată că infracţiunile care fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpata a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare prin Sentinţa penală 327/PI/23.12.2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 709/59/2013, definitiva prin Decizia nr. 78/A/09.04.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicata prin Sentinţa penală 327/PI/23.12.2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 709/59/2013, definitiva prin Decizia nr. 78/A/09.04.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în pedepsele componente, pe care le repune în individualitate, astfel: – pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată aplicată în temeiul art. 254 alin.1 Codul penal din 1969 raportat la art. 7 alin.1 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin.2 Codul penal din 1969 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II-a, b şi c Codul penal din 1969 pe o perioadă de 4 ani aplicată în temeiul art. 65 alin. 2 Codul penal din 1969. – pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată aplicată în temeiul art. 290 Codul penal din 1969. – pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice aplicată în temeiul art. 248 Codul penal din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000. – pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual aplicată în temeiul art. 289 Codul penal din 1969. – pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual aplicată în temeiul art. 289 Codul penal din 1969. – pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice aplicată în temeiul art. 248 Codul penal din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000. – pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual aplicată în temeiul art. 289 Codul penal din 1969. – sporul de 1 an închisoare. În temeiul art. 36 al. 1, art. 34 lit. b Codul penal din 1969, raportat la art. 33 lit. a Codul penal din 1969, contopeşte pedepsele astfel repuse în individualitatea lor cu pedepsele aplicate în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 2 ani, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare. În temeiul art. 71 alin. 2 Codul penal din 1969 raportat la art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012, interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 35 alin. 3 Codul penal din 1969, art. 65 al. 2 Codul penal din 1969, raportat la art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012, aplică inculpatei pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza II-a, b şi c Codul penal din 1969 pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei închisorii, graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.

În baza art. 19, art. 25 şi 397 alin.1 C. pr. pen., raportat la art. 1349, art. 1357 din Legea 287/2009 privind Codul civil admite acţiunile civile şi obligă pe inculpata Boloş Floriţă la plata următoarelor sume: 3.224,87 lei către U.A.T. Municipiul Arad, 4.297,7 lei către U.A.T. Comuna Zărand, 4.540,96 lei către U.A.T. Orașul Ineu şi în baza art.998-999 şi art.1003 din Codul civil din 1864 obligă în solidar pe inculpații Boloş Floriţă şi Georgiu Petre Cornel la plata sumelor de 6.379,88 lei şi de 6.323,92 lei către U.A.T. Orațul Ineu. În baza art. 274 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., obligă pe inculpata Boloş Floriţă să plătească statului suma de 9500 lei cheltuieli judiciare şi pe inculpatul Georgiu Petre Cornel să plătească statului suma de 3500 cheltuieli judiciare. În baza art. 275 alin. 6 C.pr.pen., dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de avocaţi Timiş a sumei de 350 lei, reprezentând onorariu parţial avocat oficiu pentru inculpatul Georgiu Petre Cornel şi suma de 690 lei reprezentând onorariu avocat oficiu pentru inculpata Boloş Floriţă. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei (…).

 

Comunicat DNA Nr. 519/VIII/3 din 11 iunie 2013

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări penale față de următoarele persoane:
BOLOȘ FLORIȚĂ, magistrat judecător în cadrul Judecătoriei Ineu, județul Arad, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile de luare de mită în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în scopul ascunderii comiterii infracțiunii de luare de mită;
MANGUCI ANA MARIA, mediator, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile de complicitate la luare de mită în formă continuată și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în scopul ascunderii comiterii infracțiunii de luare de mită.

Din Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În perioada 17 ianuarie – 10 iunie 2013, inculpata Boloș Floriță, în calitate de judecător la Judecătoria Ineu (județul Arad), a pretins și primit, în mai multe tranșe, de la două persoane, suma totală de 13.000 lei și 5.500 euro, pentru ca în schimb să pronunțe o hotărâre civilă favorabilă uneia dintre cele două persoane, prin care se asigura transferul pe cale judiciară a dreptului de proprietate asupra unor terenuri.
Anterior, judecătoarea Boloș Floriță instruise persoana beneficiară a hotărârii civile asupra documentelor pe care trebuie să le procure pentru a declanșa procese cu proprietarii unor terenuri despre care persoana afirma că intenționa să le achiziționeze, în așa fel încât să se evite procedura legală, notarială și să se creeze un presupus conflict juridic cu părțile contractante. În acest fel, persoana beneficiară urma să fie exonerată de plata taxelor și onorariilor notariale și să nu mai aștepte efectuarea măsurătorilor topografice a terenurilor dobândite, terenuri neîntabulate în cartea funciară și evidențiate doar în titlurile de proprietate.

Având în vedere că cererile de chemare în judecată au fost înregistrate la trei complete diferite, inculpata Boloș Floriță, cu ajutorul învinuitei Manguci Ana Maria, a formulat o precizare de acțiune în numele cumpărătorului, astfel încât aceste cereri să fie repartizate pe completul magistratului Boloș Floriță.
La data 6 iunie 2013, în acord cu cele convenite, inculpata Boloș Floriță a pronunțat o sentință civilă prin care a admis în totalitate cererea de chemare în judecată formulată în numele persoanei de la care primise o parte din suma de bani sus menționată, în condițiile în care în dosar nu era îndeplinită procedura de citare cu nici una din cele 12 părți din dosar.
La data de 10 iunie 2013, inculpata Bolos Floriță a primit 5.500 euro în scopul menționat, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Inculpatei Boloș Floriță și învinuitei Manguci Ana Maria li s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.
Având în vedere calitatea de magistrat a lui Boloș Floriță, la cererea procurorilor, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviințat reținerea, respectiv arestarea preventivă a acesteia.
La data de 10 iunie 2013, procurorii au dispus reținerea inculpatei BOLOȘ FLORIȚĂ pe un termen de 24 de ore, urmând a fi prezentată la Curtea de Apel Timișoara cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
La instrumentarea acestei cauze procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor din structurile specializate în culegerea de informații și ai Direcției Generale Anticorupție.

Comunicat DNA Nr. 651/VIII/3 din 5 iulie 2013

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei BOLOŞ FLORIŢĂ, judecător în cadrul Judecătoriei Ineu, în sarcina căreia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
– luare de mită,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată,
– două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial,
– trei infracţiuni de fals intelectual.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada februarie – iunie 2013, inculpata Boloş Floriţă, în calitate de judecător în cadrul Judecătoriei Ineu, în două împrejurări distincte, a pretins şi primit sumele de 13.000 lei şi 5.500 euro de la două persoane, pentru a-şi îndeplini necorespunzător atribuţiile de serviciu privitoare la activităţile jurisdicţionale, în sensul pronunţării unei sentinţe civile prin care să admită în totalitate cererea de chemare în judecată formulată în numele reclamantului, iar, în realizarea acestor scopuri, a redactat un înscris în care a consemnat împrejurări nereale, respectiv ar fi precizat că înţelege să cheme în judecată un număr mai mare de persoane alături de cea iniţial indicată.
Pentru ca persoana de la care a primit sumele de bani să evite plata taxelor şi onorariilor notariale, cât şi a celor ocazionate de înscrierea în cartea funciară a terenurilor pe care dorea să le achiziţioneze, judecătoarea Boloş Floriţă a instruit persoana beneficiară a hotărârii cu privire la modalitatea în care, prin acţiuni civile, să creeze un presupus conflict juridic cu proprietarii terenurilor. În plus, pentru ca toate aceste cereri să ajungă la completul său, inculpata Boloş Floriţă a formulat o precizare de acţiune în numele cumpărătorului.
Ca urmare, după ce a primit suma de 13.000 lei pretinsă cu titlu de mită, la data 6 iunie 2013, în acord cu cele convenite, inculpata Boloş Floriţă a pronunţat o sentinţă civilă prin care a admis în totalitate cererea de chemare în judecată formulată în numele persoanei de la care primise banii, în condiţiile în care în dosar nu era îndeplinită procedura de citare cu nici una din cele 12 părţi din dosar.

La data de 10 iunie 2013, pentru a redacta alte acţiuni civile şi pentru a le soluţiona favorabil, inculpata Boloş Floriţă a primit de la aceleaşi persoane suma de 5.500 euro, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante (comunicatul nr. 519/VIII/3 din 11 iunie 2013).

De asemenea, în cursul anului 2011, inculpata Boloş Floriţă, în calitate de judecător la Judecătoria Ineu, a admis, în mod ilegal, două cereri de chemare în judecată şi a dispus, în baza unor hotărâri judecătoreşti în care a inserat date nereale, intabularea unor terenuri pe numele persoanelor care au formulat acţiunile civile. În ambele cauze civile, inculpata Boloş Floriţă a admis cererile fără ca persoanele care au formulat acţiunile civile să plătească taxele de timbru. În această modalitate, Primăria municipiului Arad a fost prejudiciată cu suma de 6.143,8 lei, sumă cu care instituţia publică s-a constituit parte civilă.

În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unui imobil aparţinând inculpatei Boloş Floriţă.

La data de 11 iunie 2013, Curtea de Apel Timişoara a dispus arestarea preventivă a inculpatei Boloş Floriţă pe un termen de 29 de zile.
Procurorii au dispus scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitei Manguci Ana Maria şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.

La instrumentarea acestei cauze, procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor din structurile Serviciului Român de Informaţii şi ale Direcţiei Generale Anticorupţie.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Timişoara.

Sursa: specialarad.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Judecătoare condamnată la 5 ani de închisoare cu executare

  1. SI CAND TE GANDESTI CA LUNA ACEASTA LI SA MAI MARIT SALARIILE CU 18 PROCENTE …………..IAU IN MANA CAM 25-30000 LEI CU CEVA VECHIME ………………..PE CAND INSA LEGEA RASPUNDERII MAGISTRATIILOR….. CINE DRACU MAI SUNT ADEVARATII ROMANI, JANDARMI, SR,I MAPN,CA AIA MACAR NU AU FACUT PROCESE CU STATUL PT CHIPURILE CA AU FOST NEDREPTATITI CANDVA

  2. am trait sa o vad si pe asta ,in viata mea nu am avut treaba cu justitia ,dar cum nu poti pleca din lumea asta ,pana nu treci si prin asta ,m-am fript urat cu aceasta justitie ,ca nu mi-am putut permite sa-mi iau un avocat cu …relatii .Cum ramane cu litigiie in care o parte nu e statu ,ca sa mai poti spera o judecata justa in afara tarii ,ca la noi Instantele superioare ,nici macar nu deschid dosarele ,sau obisnuit cu copi paste a hotararii anterioare ,prin schimbarea preambululi .Poate prind si ziua raspunderii magistratilor ,pt. hotararile luate . Sunt un optimist ce ziceti ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *