Îi cheamă Ion şi Ioana. Sunt numele lor reale. Asemănătoare doar din întâmplare. Le-am făcut cunoştinţă joi seară, în fugă, în timpul protestului de la Timişoara. Şi-au dat mâna şi şi-au zâmbit.
Pe ea o ştiam mai demult, pe el îl întâlnisem pe loc, în coloana de manifestanţi. Ion are 63 de ani împliniţi şi s-a alăturat străzii „pentru ei, pentru copiii ăştia frumoşi”. Şi, ne mai spune, pentru că, spre deosebire de colegii lui de generaţie, lui nu-i este teamă.
„Am ieşit în decembrie ’89. Nu mi-a fost frică atunci, nu mi-e frică nici acum. Şi nu-l regret pe Ponta, cum fac oamenii de vârsta mea, pentru care un procent în plus la pensie e mai important decât orice. Oi fi eu moş, dar sunt viu. De aceea mă aflu aici, nu în casă, la căldurică, privind la TV pe <<Antene>>”, povesteşte Ion.
Are o fată în Spania şi se bucură că şi românii din străinătate ies în stradă. Îşi sună fiica pe mobil şi ridică telefonul, s-o lase să audă ce scandează tinerii de acasă. Se strigă “Colectiv! Colectiv!” şi seniorul se amuză puţin.
„Pe vremea mea, cuvântul ăsta nu suna deloc bine. Însemna C.A.P. şi comunism, dar pruncii ăştia n-au de unde s-o ştie. Pentru ei înseamnă victimele de la Bucureşti…”, ne şopteşte.
Şi se uită cu mare drag la fetele şi băieţii înarmaţi cu steaguri şi pancarte, iar ei, după ce-şi depăşesc mirarea vizavi de prezenţa unui vârstnic într-o mare de tineret, îl privesc cu simpatie şi căldură. Ca pe unul de-al lor, pe care se şi oferă să-l fotografieze cu device-urile lor moderne.
Pe Ioana o cunosc de astă vară. Are 33 de ani, lucrează într-o corporaţie, e jurnalistă online la Catchy. Bloggeriţă. Prozatoare. Om cu inimă, opinii şi curaj. Prezenţă activă pe Facebook, întru mobilizarea străzii. De-abia mai vorbeşte, după atâta strigat. În schimb, scrie despre ce a trăit joi seara. A făcut-o noaptea, după manifestaţie. Aşa:
„Mi-am anulat două şedinţe la birou pentru că voiam să îmi păstrez restul de voce pentru protestul din seara asta. Plecasem din Complex înspre prefectură când a început să mă lase vocea. De tot. Cum mai urlu cu ei acum, mi-am zis, <<Uniţi, salvăm, toată România!>>, <<Nu daţi afară tinerii din ţară>>, <<Marş la tribunal, parlament penal>>, <<Daniel, Daniel, pleacă după Viorel>> . L-am rugat pe băiatul de lângă mine să strige mai tare. Şi pentru mine. Şi a urlat. Pentru că toţi vrem acelaşi lucru: să plece odată şleahta asta de burtoşi cu cefe, care dorm în Parlament în loc să ne reprezinte interesele şi piţipoancele mafioate care îşi fac concedii exotice pe banii noştri, vrem să li se controleze averile şi să fie confiscate cele ilegale, vrem să fie aplicat Punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara, vrem guvern tehnocrat, vrem modificarea urgentă a legii electorale, vrem 300 de parlamentari şi vot uninominal, vrem să nu se mai dea şpagă, vrem ca toţi porcii ăştia nesimţiţi să îşi dea demisia, iar cei vinovaţi să intre în puşcărie, iar acolo să stea pe banii confiscați din averile lor. Vrem normalitate! Şi nu ne oprim! Mâine ieşim din nou! Şi în fiecare seară”.
Sunt gândurile ei. Iar eu mă bucur că i-am cunoscut pe Ion şi Ioana. Ion, Ioana şi strada vie a acestui noiembrie cu totul aparte.
Foto: Adrian Pîclişan
