Într-o localitate din Timiş a rămas de asfaltat mai puțin de un kilometru de străzi

birda

În materie de infrastructură, carosabilul de pe străzi și drumurile dintre localități au constituit preocuparea din ultimii ani a multor edili. În comuna Birda modernizarea străzilor a intrat în ultimul act, mai rămânând de asfaltat mai puțin de un kilometru, conform viceprimarului Sorinel Marcu.

În cele trei localități aparținătoare (Mânăstire, Sângeorge și Berecuța), modernizarea drumurilor interioare s-a încheiat. Urmează să se execute în continuare șanțurile de scurgere pluvială și podețele de acces în gospodării. Doar în satul Berecuța acestea au fost finalizate.

Citeşte şi: VIDEO HAIOS! „Dialog” între un participant la protestele de la Timişoara şi căţeluşa lui Amica

Dintre investițiile de mai mică anvergură avute în vedere de edilii din această comună în toate localitățile componente, aleile pietonale sunt o prioritate în acest an și în următorii. Există însă în agenda investițională și alte câteva obiective, cele pentru petrecerea timpului liber.

Astfel, în centrul de comună urmează a fi licitată execuția noului cămin cultural, obiectiv finanțat și executat prin Compania Națională de Investiții. Viitoarea clădire are prevăzută sală de spectacole, bibliotecă și dotările aferente pentru activitățile cultural-artistice.

În satul Mânăstire, de unde este viceprimarul, se dorește realizarea unei baze de agrement. Proiectul ar urma să cuprindă o baltă de pescuit sportiv și un teren de fotbal cu vestiare și sală de ședințe.

Nici satul Sângeorge nu este lipsit de obiective care ar trebui realizate. Astfel, aici s-ar impune construirea unei punți ori chiar a unui pod peste Bârzava pentru a scurta accesul localnicilor la cele circa 400 de hectare de teren agricol aflate pe celălalt mal al râului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *