În centrul unei comune din Timiş se află, în aceeași clădire, un bufet și un magazin. În spatele imobilului care le găzduiește curge un fir de apă, peste care există o punte îngustă. Lateral, localul etalează o terasă la malul apei, e drept că doar cu o masă și două scaune.
Nici nu are nevoie de mai multe. Satul pe care îl deservește nu are nici 200 de locuitori, adică jumătate din populația comunei. În plus, nu chiar toți locuitorii sunt permanent acasă.
Cum am nimerit într-o zi cu soare primăvăratic, la masa de pe terasă zăboveau două femei. Una era vânzătoarea de la bufet, cealaltă gestionara de la magazin.
Trebuie spus că Bara – comuna cu pricina – se numără printre satele unde ai putea găsi o casă din alt secol pe care s-o cumperi pentru a petrece apoi vacante liniștite, departe de tumultul zilelor de la oraș.
Primarul însă ne-a spus că nu știe ce casă să ne recomande, toate fiind foarte vechi. De aceea, el crede că dacă îți dorești cu adevărat o casă de vacanță la Bara, acest sat în care timpul pare că stă pe loc, e mai sigur să vii cu un camion de cărămidă și celelalte materiale, să ți-o construiești.
Cred ca daca mentionati denumirea comunei direct in titlu , se mutau mai multi oameni acolo , asa se pare , iar moda aceasta cu asemenea titluri este foarte raspindita la noi , desi este foarte enervanta .