„Împinge tava” și alte nostalgii din Timişoara

Ideea acestui articol mi-a sugerat-o un cetățean al orașului „cu o vechime de peste 45 de ani” (eu fiind mai vechi cu un an), „rămas din păcate singur”, într-o scrisoare anonimă, totuși semnată pe plic cu inițialele V. B. și având și o adresă în cartierul de blocuri Circumvalațiunii.

În democrație, desigur, anonimele nu se iau în considerare, dar cum la noi au ajuns iarăși la mare modă, la fel ca și închinarea de ode conducătorului iubit, redăm câteva rânduri nostalgice și, de aceea, adevărate: „După Decembrie ’89 multe au dispărut – unele de bună seamă – printre acestea și așa-zisele localuri de alimentație publică zise expres-uri.

Și totuși, Timișoara a rămas un mare centru universitar, cu mulți muncitori navetiști, cu o populație tot mai bătrână care cu greu își mai poate găti mâncarea.

Mai mult, sunt și multe persoane în tranzit. „Să mai existe acestea și să nu fie popularizate?”, am dedus mai departe că se întreabă timișoreanul.

Tot el continuă: „Poate că după ce «scufundăm» gara și terminăm metroul – deși tramvaiele circulă încărcate doar 30 la sută, vă veți gândi probabil și la viața multor oameni din Timișoara”.

Cititorul ar dori un „expres” la etajul I al noii clădiri din Piața 700, uitând de faptul că vremurile sunt altele, diferite de cele din urmă cu 45 de ani.

El se întreabă de ce comercianții din piață și funcționarii din „noile blocuri” din apropiere, dar și alți cetățeni trebuie să servească în picioare un „hot-dog” sau o „shaorma”.

În finalul scrisorii, corespondentul evocă expresurile de altădată, pe cel de la Catedrală, de la Hotel Central sau pe cel de vizavi de Hotelul Continental, care, spune timișoreanul, erau „veșnic pline de solicitanți”.

Tot el sugerează: „Veți spune că sunt restaurante cu meniu fix. E cu totul altceva.”Nostalgia însă merge chiar mai departe, căci ar trebui să vedem și în ce condiții se servește: „Nimeni nu are halat alb, care a fost obligatoriu altădată”.

Citind scrisoarea mi-am adus brusc aminte, ca de un vis urât, de cantina școlii sau de Cantina Sfatului, în varianta de cartier, unde serveam prânzul cu șapte lei cred, doar dacă erau porții la liber și unde am rămas fără fâșul meu verde, cumpărat de tata cu prețul a jumătate de salariu, după care a trebuit să umblu prin ger vreo trei săptămâni de februarie, numai cu haina de uniformă cu emblemă pe braț.

Mi-am amintit – și n-aș vrut – și de expresuri, de restaurante cu autoservire, de „împinge tava” sau de ospătării ori cum s-au mai numit. N-am uitat nici de meniul zilei, nici de mesele servite la terase ori în localuri mizere sau în restaurante de lux, privind panorama orașului.

Am gustat și din produsele fast-food, inclusiv din cele disponibile la hypermarket-uri ori în „coșmelii”, cum le spune autorul scrisorii, cum sunt hot-dog, hamburgher, pizza, pleșcavița, shaorma și câte și mai câte.

Am luat masa la mall, cum obișnuiesc zilnic mii de timișoreni. M-au servit fel de fel de chelneri, cu sacou sau numai cu papion roșu, dar și ochioase ospătărițe. Am luat și masa la spital, acolo unde mi-au umplut farfuria, adusă de acasă, infirmiere îmbătrânite înainte de vreme, în halate bleu, verzi sau gri.

Toate acestea s-au întâmplat atunci când nu aveam posibilitatea să mănânc acasă. Dacă mă întrebați ce părere am despre toate aceste multiple posibilități de a lua masa în oraș, existente, ieri sau astăzi, trebuie să vă spun că o prefer pe cea servită în bucătăria de la domiciliu sau în fundul grădinii de la țară.

După „împinge tava”, stimate concetățean, nu am însă nici cel mai mic regret, cum nu am nici pentru cozile ori igiena de acolo.

Nu tânjesc nici după tramvaiele pline-ochi, în care circulam pe treapta de jos, agățat de ușă, în acele… „de aur” vremuri.

Nu mă duce gândul nici la viermele din farfurie, servit la o cantină de mineri. Dacă e să-mi aduc aminte cu plăcere de ceva, atunci nu pot uita bucatele bunicii, dar nici înghețata cu fistic de lângă expresul din Centru, cafeaua băută „La Varice” sau cornul cu lapte bătut, servit, tot în picioare, la un lacto-bar, de lângă primărie.

Dincolo de nostalgie ori de părerea mea, există însă problema adusă în discuție de concetățeanul nostru, ajuns la o vârstă și rămas singur.

Dacă cineva din acest oraș mare, al tuturor posibilităților de servit masa, are un răspuns potrivit, îl invităm să nu stea prea mult pe gânduri…


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 Răspunsuri “„Împinge tava” și alte nostalgii din Timişoara

  1. Ia te uită dom’ne, până acum mă sculam dimineaţa şi mîncam, ca pitecantropu. De acum încolo o să „servesc masa”, să fiu şi eu domn.

  2. Eu chiar am mâncat decent la acele expresuri.
    Dragă autor de articol , dacă dumneata nu ai amintiri plăcute , din diverse motive , nu trebuie să îți verși amarul public. Chiar crezi că se mănâncă în condiții de igienă în zecile , sutele de localuri din ziua de azi?

  3. Cetateanul nostru a ramas doar cu nostalgia trecutului fiind in zilele noastre pe langa problema! Daca ar deschide ochii ar observa ca oamenii se schimba datorita globalizarii astfel incat acum copiem modelul american: scolarii mananca la scoala sau la after-school (cine are bani) iar parintii au in 90 % din cazuri „impinge tava” la multinationalele unde lucreaza.
    Daca vrea ceva gen impinge tava gaseste in grupul celor 5 cladiri chiar in … piata 700, in calea Martirilor. La Politehnica cu doar 8 sau 10 lei mananci in conditii de igiena corespunzatoare meniuri la alegere!
    Iar daca a ramas fan „tavita” eu zic sa-si deschida o cofetaria cum era Macul Rosu din Libertatii singura tip „impinge tava” plina mereu dar pentru un public mai modest care era scutit de … ciubucul pentru chelnerita :)))

  4. Va rog sa-l intrebati pe dn. Ing. Virgil Ilie {0722 361 xxx } de la Regionala CFR Timisoara Calatori, ce i-a spus olteanu danut din comanesti bc. {Stiti de ce a fost propus Ceausescu, pentru functia de presedinte ? }

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

  • Comunismul, interzis

    Pe vremea comunismului, orice manifestare împotriva regimului, fie ea doar la nivel de simpatie, era pedepsită ca o infracţiune.