Abonează-te la Renaşterea bănăţeană!Ziar PDFZiar tipărit

IMAGINI „made in Timişoara”. Comoditatea şi nonşalanţa unor şoferi, sfidare şi pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic

Aglomeraţie mare, vineri, în zona centrală a Timişoarei. Parcă toată lumea avea o treabă la Poşta Mare, locurile de parcare din perimetrul acestei instituţii fiind cele mai vânate.

Pe strada Cicio Pop, un timişean şi-a parcat maşina, cu nonşalanţă, exact în mijlocul trotuarului, fără să fie impresionat de pietonii care au fost nevoiţi să o ocolească, fie lipindu-se de zid, fie mergând pe carosabil.

Important este că şoferul respectiv a găsit, în opinia lui, locul perfect de parcare, gratuit, departe de aglomeraţia altor vehicule.

Comoditatea, însă, ar trebui să se plătească mai dur la Timişoara, urbea în care prea mulţi conducători auto dau vina pe lipsa locurilor de parcare, fapt care, vezi Doamne, îi face să nu respecte legea.

Această criză a parcărilor nu ar trebui, însă, să devină o scuză utilizată tot mai des de şoferii care, pentru confortul propriu, îi tratează cu dispreţ pe ceilalţi participanţi la trafic şi, de multe ori, chiar le pun viaţa în pericol.

Pe aceeaşi stradă, o şoferiţă elegantă, dar grăbită-foc, a găsit un loc de parcare mai… „înghesuit”. Timişeanca a oprit maşina (cea albastră) la un centimetru distanţă în faţa altui autoturism (care avea un automobil şi în partea din spate), blocându-i astfel ieşirea…


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare