Hramul istoric al Catedralei Mitropolitane din Timişoara

În fiecare an, în 30 ianuarie, credincioşii ortodocşi aduc cinstire Sfinţilor Trei Ierarhi, cu prilejul uneia dintre cele mai însemnate sărbători ale începutului de an. Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur au, fiecare, şi câte o dată individuală de prăznuire în calendar, (1 ianuarie, 25 ianuarie, respectiv 13 noiembrie), dar şi această sărbătoare comună, fixată de biserică în semn de recunoştinţă pentru rolul lor deosebit în istoria creştinismului.

Vasile cel Mare s-a născut în anul 330, în Capadocia, şi provine dintr-o familie de sfinţi. Bunica sa paternă, Macrina cea Bătrână, e sfântă. Sfinţi sunt părinţii săi. Cinci dintre cei nouă copii ai săi sunt în calendar, iar doi dintre fraţii lui au ajuns episcopi: Grigorie de Nyssa şi Petru al II-lea de Sabaste. Pregătindu-se în ştiinţele vremii şi în arta retoricii, Sfântul Vasile cel Mare îl cunoaşte pe Sfântul Grigorie de Nazians, cu care devine prieten şi cu care va păstra, pe viaţă, legătura.

Ambii sunt studenţi eminenţi. Deşi nu şi-o doreşte, ajunge episcop şi devine un model de autoritate morală a vremii. Până însă să îşi găsească locul în lumea monahală, parcursese mii de kilometri, până în Egipt şi apoi în Siria. Se retrage în cele din urmă în pustiu, unde îşi va da şi obştescul sfârşit.

Grigorie de Nazians vine tot dintr-o familie de sfinţi. Chiar dacă iniţial doar mama lui, Nona, credea în Mântuitorul, ea l-a motivat şi pe tatăl lui Grigorie să-L mărturisească pe Hristos. Peste ani, noul creştin va deveni chiar episcop, iar Nona va ajunge şi ea în calendar. E botezat abia la 30 de ani, după modelul lui Iisus.

Începe şi el studiul, prin lumea creştină. Iată cum îşi aminteşte el viaţa din tinereţe, alături de Sfântul Vasile cel Mare: „Două căi ne erau cunoscute: cea dintâi, desăvârşită, ne ducea la sfintele noastre biserici şi spre învăţătorii de acolo; cealaltă, care nu era de aceeaşi vrednicie precum cea dintâi, ne ducea la învăţătorii ştiinţelor lumeşti. Noi duceam astfel o viaţă liniştită – ca un izvor de ape dulci în ape amare, cum se crede – nelăsându-ne târâţi de cei ce duceau spre vătămare, ci trăgându-ne noi înşine prietenii spre cele mai bune. Căci şi în aceasta mi-a făcut bine Dumnezeu, căci m-a unit cu un bărbat prea înţelept, unic prin viaţă şi mai presus de toţi prin cuvânt. Cine e acesta? Dar îl cunoaşteţi foarte bine: era Vasile, marele folos al vieţii de acum. Cu acesta aveam în comun studiul, acoperişul şi gândurile. Iar dacă trebuie să mă laud, eram o pereche nu neînsemnată în Elada, căci toate le aveam comune şi un singur suflet lega două trupuri distincte. Ceea ce ne unea îndeosebi era aceasta: Dumnezeu şi dorul de cele mai bune”, scrie Grigorie, despre acea perioadă, în poemul despre viaţa sa, care conţine 1.949 de versuri.

Mai târziu, după moartea lui Vasile cel Mare, sfântul Grigorie de Nazians pleacă la Constantinopol, unde va fi episcop şi va lupta, în continuare, cu ecourile ereziilor lui Arie şi Macedonie. Sfântul Grigorie de Nazians mai este cunoscut şi ca Grigorie Teologul.

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în Antiohia, în secolul al IV-lea. Învaţă şi ajunge în anturaje alese, în care cunoaşte unele dintre cele mai luminate minţi ale vremii. Pe parcursul formării sale, Ioan simte o atracţie crescândă pentru viaţa de pustnic. După vreo doi ani, nemulţumit de felul în care trăia în familie, se retrage în munţi, în apropierea cetăţii, şi trăieşte în rugăciune. Se întoarce acasă doar după ce se îmbolnăveşte. E primit cu bucurie de mama sa, iar Meletie îl hirotoneşte episcop în anul 381.

După cinci ani, episcopul Flavian îl va face preot. Devine predicator al bisericii mari şi îşi îndeplineşte îndatoririle cu entuziasm, vreme de 11 ani. Cele mai cunoscute omilii (predici – n.r.) ale sfântului ne-au rămas din această perioadă a vieţii sale. Deşi nu şi-o dorise, Ioan devine succesorul patriarhului Nectarie al Constantinopolului, în anul 397. Este adus în capitală din porunca împăratului Arcadiu, iar Teofil al Antiohiei a fost obligat să-l hirotonească episcop, pe data de 26 februarie 398.

Din noua sa poziţie, Ioan îşi începe seria de reforme. Nu-l încântă privilegiile funcţiei, nici bogăţiile. Găsise cetatea şi biserica într-o stare pe care o considera de profundă decădere. Suprimă luxul reşedinţei episcopale şi impune traiul ascetic pentru slujitorii Domnului. Le solicită tuturor preoţilor să folosească bogăţiile la care au acces în interesul săracilor. Călugăriţelor le interzice să locuiască laolaltă cu preoţii şi le cere până şi văduvelor să trăiască în castitate.

În genere, îşi îndreaptă eforturile împotriva corupţiei şi a desfrâului, iar acest lucru îi atrage duşmănia multor oameni puternici ai vremii. În scurt timp, simţindu-se ameninţaţi, duşmanii lui Ioan, inclusiv cei din mediul clerical, se unesc împotriva sa. Împăratul îl va alunga, dar se vede curând nevoit să-l recheme, la presiunile poporului. Când vede că lupta Sfântului cu desfrâul nu s-a potolit, îl alungă din nou, iar Sfântul Ioan Gură de Aur moare pe drum spre locul de exil.

Tradiţii şi obiceiuri din bătrâni

La sate se obişnuieşte ca în această zi de sărbătoare închinată celor trei sfinţi să se facă praznice de pomenire a morţilor din familiile credincioşilor, iar fetele tinere se roagă şi ţin post pentru a avea o căsnicie fericită. Tot tradiţia populară mai spune că aceluia care va lucra în această zi nu-i va merge bine „în ale casei” şi poate să orbească. Bătrânii credeau că de Sfinţii Trei Ierarhi se schimbă vremea. De-acum, ziceau ei, „se strâmbă pârtiile”, iar vremea dă spre primăvara. Dacă streşinile curg, primăvara va fi friguroasă, dacă e ger, vara va fi călduroasă.

Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, reprezintă hramul istoric al Catedralei Mitropolitane din Timişoara. Praznicul dedicat ocrotitorilor instituțiilor de învățământ teologic a fost prefațat vineri, în sala festivă a Centrului Eparhial din Timișoara, de conferința cu tema: „Sfinții Trei Ierarhi, icoane ale slujirii liturgice”, susținută de ieromonahul dr. Rafael Povîrnaru. Acesteia i-a urmat lansarea volumelor „Monografia Catedralei mitropolitane – album”, „Bucuria slujirii prin cuvânt” de pr. dr. Ionel Popescu, „Biserica din suflet”, versuri de Ioan Hampu, respectiv „Calendarul almanah al Arhiepiscopiei Timişoarei pe 2017”.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare