Florin Piersic: „Timișoara este un oraș pe care-l iubesc mult!” Cine sunt prietenii maestrului şi care îi este cea mai dragă amintire din oraşul de pe Bega

– Maestre Florin Piersic, ați revenit în fața publicului timișorean cu un spectacol care s-a jucat mereu cu casa închisă, „Străini în noapte”, și ne-ați dat ocazia să vă admirăm jucând chiar în ajunul zilei dumneavoastră de naștere. În 27 ianuarie aţi împlinit 81 de ani…
– Nu am dorit să marchez această aniversare în vreun fel special. Am făcut-o anul trecut, la o vârstă rotundă, când am fost sărbătorit foarte frumos la București, într-o manieră care a reușit să mă impresioneze. Dar asta nu înseamnă că nu mă bucur să mă aflu aici, într-un oraș de care mă leagă nenumărate amintiri frumoase și prietenii trainice.

– Cine sunt prietenii dumneavoastră de la Timișoara?
– Sunt atât de mulți și atât de dragi încât ar merita mai mult decât o înșiruire, supusă poate unor omisiuni. Am avut parte aici de întâlniri cu oameni de o calitate excepțională, pe scenă și înafara ei, și prețuiesc fiecare clipă petrecută în acest oraș. N-am cum să uit de turneele de altădată, cu Teatrul Național București, cu piese fabuloase – nu vreau acum să dau titluri, piese care, la un timp după premiera din Capitală, ajungeau negreșit la Timișoara. Pe atunci chiar se făceau turnee serioase, iar Timișoara era primul popas pe o listă ce mai cuprindea Brașovul, Sibiul, Clujul, Craiova. Mai jucam și pe la Constanța, uneori. Ce pot să vă spun – și nu că pot, dar țin neapărat să vă spun – este că aici am fost primit întotdeauna extraordinar. Mă impresionează ideea de a revedea orașul în care am venit cândva cu spectacolul „Idiotul” după Dostoievski, în care aveam rolul Prințului Mîșkin. Iubesc și „Străini în noapte”, care a ajuns deja la peste o mie de reprezentații și încă e cerut de public (va reveni, de altfel, la Timișoara, în 5 aprilie) ba chiar s-a jucat și la Tel Aviv, la Paris, la Berlin și la Londra, iubesc atâtea alte amintiri și personaje pe care le-am întruchipat în fața publicului timișorean. Mă întorc cu drag în locurile în care am filmat pentru „Lada cu zestre”, în regia regretatului Francisc Munteanu. Tot aici am lucrat împreună cu Octavian Cotescu la „O lebădă iarna”, o ecranizare după „A cincea lebădă” de Paul Everac. Sunt lucruri pe care n-am cum să mi le șterg din memorie. O altă amintire minunată se leagă tot de o aniversare a mea, deci tot de 27 ianuarie. Am ținut un recital pe scena Teatrului Național și, la final, buna mea prietenă Maria Petran, care avea o agenție de turism la Timișoara, a oferit tuturor spectatorilor din sală câte un pahar de șampanie. Valuri de șampanie au curs, a fost ceva unic.

– Știm că sunteți, de asemenea, bun prieten cu maestrul Corneliu Murgu, directorul Operei Naționale Române din Timișoara, dar și cu alte personalități ale urbei de pe Bega…
– Murgu este un om excepțional. O vie amiciție mă leagă de doamna Doina Popa de la Fundația Artmedia, de jurnalista Ildiko Achimescu, de fostul meu coleg de facultate Ovidiu Grigorescu. A fost actor la Național, dar am fost colegi în clasa Mariettei Sadova. El a ajuns la Timișoara, iar eu, pentru început, la teatrul din Piatra-Neamț, de unde Zaharia Stancu m-a dus la București. Îmi amintesc de perioada în care, tineri fiind, jucam pe la Bacău, unde fusesem cazați la Teatrul de Păpuși. Când ne era somnul mai dulce, îi auzeam țipând pe copiii din sală: „Scufițo, fii atentă, vine lupul!” Și astăzi, după zeci de ani, când ne revedem, eu și Ovidiu Grigorescu așa ne salutăm, cu…”Vine lupul”.

– Care vă este cea mai dragă amintire timișoreană?
– Unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea le-am petrecut în orașul dumneavoastră, pe care-l iubesc pe locul al doilea după Clujul meu natal. Am fost chemat la Universitatea de Vest și sărbătorit în fața a o mie de studenți. Rectorul Marilen Pirtea a ținut să-mi confere titlul de Doctor Honoris Causa. Nu prea știam eu ce vrăjeală e asta… Abia la ceremonie am aflat că nu orice nenorocit și ciocoflender primește titulatura asta. Na, și acum mă laud: maestrul Radu Beligan m-a definit așa: „Florin Piersic, cel mai frumos cadou pe care Dumnezeu l-a făcut poporului român”…

– Dacă Florin Piersic cel de azi l-ar putea întâlni pe Florin Piersic din momentul debutului actoricesc, ce i-ar spune?
– I-ar spune să facă la fel, să fie blând, să fie bun, să fie generos cu oamenii și să-i ajute… Și uite-așa, mi-ați adus aminte de un alt film de-al meu, „Elixirul tinereții”, în care jucam un bătrân care întinerește împreună cu prietenii lui. Ce bine-ar fi să existe o asemenea licoare…

Foto: libertatea.ro


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Florin Piersic: „Timișoara este un oraș pe care-l iubesc mult!” Cine sunt prietenii maestrului şi care îi este cea mai dragă amintire din oraşul de pe Bega

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare