Film de groază într-o comună din Timiş. Singur acasă… cu picioarele amputate! Lăsat fără telefon, omul nu poate chema Salvarea dacă i se face rău

Într-o comună din Timiș, un localnic în vârstă de 62 de ani nu mai are prea multe de așteptat de la viață. De peste un an și jumătate, vecinii nu l-au mai văzut la față pe consăteanul lor, Marius Ureche, care, având ambele picioare amputate, zace singur cea mai mare parte din zi în locuinţa sa, de la ora 6 dimineața, când cei doi colocatari ai casei, fiica și ginerele, pleacă la serviciu, până la 18-19 seara, când cei doi se întorc acasă.

Din câte spun vecinii acestuia – care sunt convinși că bătrânul este ținut fără mâncare și fără curent electric -, Marius Ureche a semnat un contract de întreținere cu fiica sa și cu ginerele său, imobilul urmând să revină acestora la moartea sa. Ajunși la Liebling într-una din zilele trecute, pe la orele prânzului, am constatat că, într-adevăr, în afara unei camere de luat vederi care monitorizează intrarea și un câine fioros, cu un lătrat puternic, ițit de după una dintre ferestre, din casa respectivă nu iese nimeni la poartă.

Dinspre primărie, situația se vede roz

Cum și la Liebling, ca și aiurea, gura lumii e slobodă, am făcut o vizită și la primăria comunei, acolo unde am vorbit cu asistentul social Magdalena Sabados. Dumneaei cunoștea situația, dar a încercat să ne convingă că totul e roz, că domnul Ureche e bine îngrijit și că nu duce lipsă de nimic. Doamna Sabados ne-a explicat că deținând un certificat de handicap grav și având de optat între un asistent personal angajat de primărie și primirea unei indemnizații de însoțitor în valoare de 969 de lei, domnul Marius Ureche a ales varianta a doua.

La mica înțelegere

Așa o fi, până la proba contrară, mergem pe mâna asistentei sociale, doar că, și în acest caz, se ridică niște semne de întrebare. Astfel, dacă în baza unui contract de muncă, asistentul personal este obligat să aibă grijă opt ore pe zi de persoana cu handicap, pe cale de consecință, și însoțitorul – în cazul de față, ginerele bătrânului – ar trebui ca, în contul sumei de 969 de lei, să aibă grijă de acesta un număr similar de ore, nu să-l lase singur acasă. Iar îndeplinirea acestei obligații trebuie monitorizată de Primăria Liebling, prin asistentul social, doar că doamna Sabados se spală pe mâini și ne declară senină că, dacă Marius Ureche își dorește să stea singur, ea nu se poate opune.

Apoi, modalitatea în care primăria se achită de obligația de a remite persoanei cu handicap suma lunară de 969 de lei încalcă prevederile legale: banii sunt primiți de ginere, fără ca acesta să prezinte o procură semnată de Marius Ureche. Banii intră din contul primăriei în buzunarul ginerelui așa, la mica înțelegere, pe ochi frumoși…

Mai mult, deși legea obligă asistentul social să realizeze anchete sociale la intervale bine stabilite, concretizate în documente scrise și semnate inclusiv de persoana cu handicap, doamna Magdalena Sabados ne-a comunicat senină că a fost de vreo patru ori în vizită la Marius Ureche, de două ori singură și de două ori cu primarul Ioan Munteanu, însă că n-a întocmit nici un document scris!

primaria-liebling

La Primăria Liebling, asistența socială este doar o formă fără fond

 

Probabil, la Primăria Liebling, toate aceste chestiuni legale sunt tratate drept niște fleacuri, cu care cei responsabili nu au de ce să-și bată capul, atâta vreme cât, în fond, totul este în regulă în cazul localnicului cu picioarele amputate din casa respectivă.

Vizită fără sens

Ca să ne convingă, doamna Sabados l-a sunat pe ginerele omului și a intermediat o întâlnire între noi și dumnealui pentru ca, împreună, să mergem la fața locului și să ne lămurim că Marius Ureche trăiește în cele mai bune condiții. Am vorbit, însă, și noi cu respectivul aparținător al bătrânului și i-am explicat că, în condițiile în care bătrânul cu handicap depinde exclusiv de bunăvoința ginerelui și a fiicei sale, nu credem că Marius Ureche ne-ar mărturisi în mod deschis problemele cu care se confruntă.

Un apel telefonic imposibil

Pe de altă parte, e firesc să prezentăm și punctul de vedere al ginerelui acuzat de vecini că nu are grijă de consăteanul lor. Iată ce ne-a declarat: „El a vrut să stea așa. Eu nu pot să mă las de lucru. Credeți-mă că sunt chiar scârbit de chestiile astea. Dacă vreți să-l luați, luați-l… Chiar m-am săturat de toate reclamațiile astea. Nu de aia m-am mutat în satul ăla, ca tot omul de pe stradă să-și bată joc de mine. Dacă omul ăla a semnat că vrea să stea singur, știe situația noastră, știe situația lu’ fiică-sa, în sensul că mergem la lucru și că venim înapoi… Dacă vrea omul să stea atâta timp singur, nu mi se pare corect ceea ce se întâmplă. Dacă omul ne-a înțeles…”.

Discursul omului a suferit, însă, un blocaj în momentul în care am abordat situația din alt unghi: „- OK, am înțeles că așa a vrut domnul Ureche, să stea singur, dar, dacă i se face rău, cum anunță Salvarea sau pe altcineva, că nu are telefon mobil? – … Este telefon fix… – Deci dacă eu îl sun acum pe telefonul fix, poate să răspundă? – Nu… – Păi și-atunci cum poate suna de pe telefonul fix dacă i se face rău? – … (tăcere profundă) – Așadar și-a asumat că poate muri în orice clipă, dacă nu are cum să anunțe când i se face rău?! – Da, aici vă dau dreptate… Și-a asumat acest lucru și el, și eu…”.

 

Asistența socială, o glumă bună la Liebling

Acum, că, prins în ofsaid, ginerele bătrânului cu picioarele amputate încearcă să salveze aparențele, așa cum poate el, e una. Dar că însuși primarul din Liebling ne ia cu povești de adomit copiii e altceva. Aflând că am fost la primărie, edilul Ioan Munteanu ne-a sunat și s-a străduit și el să ne servească gogoși, scurtul dialog cu dumnealui fiind lămuritor:

I.M. – Trebuie să-l înțelegeți și pe omul acela… De la o anumită vârstă, cu atâtea probleme, poate că își dorește să stea singur, liniștit, fără să-l bată nimeni la cap… R.b. – Probabil își dorește și să moară, din moment ce nu are cum să anunțe când i se face rău, nu? I.M. – Da, e posibil să-și dorească și asta… (?!?)”.

Interesantă optică la Primăria Liebling, pentru care asistența socială înseamnă nu un program gândit pentru a-i mări unui nefericit șansele la o viață normală, ci o formalitate care te încurcă și de care ai vrea să scapi cât mai repede…


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 Răspunsuri “Film de groază într-o comună din Timiş. Singur acasă… cu picioarele amputate! Lăsat fără telefon, omul nu poate chema Salvarea dacă i se face rău

  1. Ce la negru frate DNA ar trebui sa faca o ancheta acolo ii soparlie de hotii marunti si pesti mai marii ca in majoritatea satelor POLITIA II mana in mana cu hotii ii dezastru in sate si comune politia ii de forma si insuficienta un program national de conectare national la internet si sisteme video la sate si comune ar rezolva ceva plus un program european pe langa acest sistem ,de construire de fabrici prefabricate sau asamblari etc .

  2. Problema e la primaria localitatii,datorita atitutidinii pe care o afiseaza,atat primarul cat si asistentul social.Prin acest tertip ,,la mica intelegere”,administratia locala incurajeaza munca la negru.Consilierii pot oare sa dezbata acest subiect?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare