Femeia din Arad care și-a părăsit bebeluşul într-o plasă, a fost decăzută din drepturi

bebelus 1

Femeia care și-a abandonat copilul într-o plasă în cartierul Alfa din Arad, s-a răzgândit și își dorește să-și ia băieţelul acasă.

Din păcate, acest lucru nu va fi posibil deoarece aceasta a fost decăzută din drepturile părintești. Femeia mai are acasă o fetiță de 4 ani, iar motivele pentru care se presune că și-ar fi abandonat pruncul sunt legate de o poveste tristă.

Tatăl copilului ar fi părăsit-o la 4 luni de când aceasta a aflat că este însărcinată și mai mult decât atât, părinții nu i-ar fi permis femeii să se întoarcă acasă cu nou-născutul. Pentru că nu a găsit înţelegere nici la părinţi, nici la bărbatul cu care a conceput copilul, într-un moment de rătăcire, femeii i s-a părut că abandonul ar fi singura ei soluţie.

Asociația Cetatea Voluntarilor nu au rămas indiferentă la acest caz, și așa cum ne-a obișnuit a demarat o campanie pentru a ajuta copilul. Ajutoarele nu au întârziat să apară, oameni din toată țara au trimis pachete cu haine, obiecte de igienă personală și jucării. ,,Au venit peste 200 de donatori în 2 zile, și aproximativ 50 de colete din toată țara’’, ne-a spus președintele Ana Maria Nyeki.

radioresita.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *