Economia timișeană continuă să crească, dar cu ritmuri mai mici

Statul extinde scutirea de impozit pentru IT-iști la cei care lucrează în instituțiile publice locale/ Scutirea se aplică de la 1 ianuarie pentru cei de la stat din instituțiile centrale/ Banca Mondială recomandă eliminarea unor asemenea facilități

Pe parcursul anului 2016, județul Timiș se va menține în elita economică a țării, urmând să realizeze un produs intern brut de circa 10.920 de euro pe cap de locuitor, al treilea ca mărime după cele ale Capitalei (22.320 euro) și, respectiv, județului Ilfov (11.530 euro), însă va avea un ritm de creștere sensibil sub media națională.

Cel puțin aceasta este opinia Comisiei Naționale de Prognoză, care a făcut tradiționala evaluare a conjuncturilor economice din următoarele 12 luni, pentru fiecare sector economic în parte.

În pofida încetinirii prognozate a creșterii economice din Timiș și alte câteva județe dezvoltate, precum și a accelerării creșterii dintr-o serie de județe rămase în urmă, decalajele tradiționale dintre regiuni nu se vor modifica simțitor în 2016, una dintre cauzele majore reprezentând-o faptul că cele mai sărace zone sunt și cele mai neglijate sub aspectul infrastructurii.

La nivel național, experții se așteaptă ca cele mai mari ritmuri de creștere să se înregistreze în județele Prahova (4,5 la sută), Constanța (4,4 la sută) și Dolj (4,3 la sută), iar cel mai scăzut, în Giurgiu (3,6 la sută) și Temeorman (3,7 la sută).

Județele bănățene Timiș și Caraș-Severin vor avea, conform prognozei oficiale, ritmuri de 4 și, respectiv, 3,9 la sută, foarte apropiate de media națională de 4,1 procente.

Evoluțiile economice se vor reflecta și pe piața muncii, pentru Timiș fiind prognozate o rată a șomajului de sub 1,5 la sută și o creștere a salariului mediu de 7,5 procente (stimulată însă și de penuria forței de muncă), în vreme ce în Caraș-Severin este așteptată o rată a șomajului de circa 4,2 la sută (alimentată încă de la începutul anului, printr-o serie de noi restrângeri de activități industriale) și o creștere a salariuuli mediu de cel mult 6,8 procente.

Cea mai mare rată a șomajului se va înregistra în Vaslui (10,6 la sută), iar cel mai mare ritm de creștere a salariului mediu, în Maramureș (8,6 la sută).


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *