Despre Ghiroda și multele sale prelungiri rezidențiale

Campus universitar într-o comună de lângă Timișoara

Dacă vorbim despre dezvoltarea zonelor limitrofe Timișoarei, atunci și Ghiroda are locul ei aparte, pentru că acolo unde se termină una începe cealaltă. Ca și în cazul municipiului, dezvoltarea rezidențială a acestei comune s-a făcut, după părerea multora, inadecvat, în sensul că prelungirile din extravilan, firești până la urmă, alternează cu enclavele din mijlocul câmpului.

La această oră, localitatea de care vorbim are mai multe cartiere noi, numărul lor diferind în funcție de cine le numără. Autoritățile sunt convinse că situația nu a scăpat de sub control, pentru că nu este vorba de dezvoltări rezidențiale ilegale, adică fără aprobare, dar conștientizează totuși că viziunea de până acum asupra dezvoltării este oarecum haotică, în detrimentul uneia compacte.

 

Poţi primi GRATUIT TEREN pentru casă! În ce condiţii şi ce trebuie să faci

 

Dacă e vorba de casele din câmp, se poate constata că aici nu este nimic în materie de infrastructură: nici asfalt, nici utilități. În plus, acestea sunt mai greu de adus aici, decât în zonele limitrofe vechiului intravilan, unde, prin extindere, noile străzile pot fi urbanizate. De altfel, fenomenul a fost stopat de când se cere aviz de oportunitate pentru planurile urbanistice de zonă.

 

BOOM IMOBILIAR lângă Timişoara! TERENURILE şi CASELE se vând ca pâinea caldă. Care sunt PREŢURILE

 

În privința ritmului edificării de locuințe, acesta poate fi considerat bun, având în vedere numărul autorizațiilor de construire care sunt, de la câteva zeci la câteva sute, an de an.

 

ACUM e momentul să-ţi cumperi o CĂSUŢĂ nu departe de Timişoara! Unde oferă primăria PARCELE bune

 

Ghiroda de astăzi este o localitate care poate fi considerată a românilor din toată țara. Ar fi total greșit să spunem că în zonele rezidențiale noi sunt doar timișoreni care și-au investit banii aici. Sunt și dintre aceștia cu apartament în oraș și cu casă la Ghiroda.

 

Aproape de Timişoara vor fi puse la bătaie 60 de parcele pentru case

 

Populația actuală a comunei este de peste 6.000 de locuitori, dar în realitate trăiesc peste 7.500, diferența reprezentând-o cei care nu și-au schimbat domiciliul aici.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *