”… De-acum numai soarele le va mai săruta!”

Sunt fapte care, într-o viață de om, se repetă extrem de rar. Dacă e să fie, și ești martor, înseană că ai avut noroc. Iată un exemplu: să fii prezent la ridicarea crucilor pe turla unei biserici. Că nu-i puțin lucru să vezi cum se înalță, plutind prin aer, la zeci de metri înălțime, crucea, și cum este așezată, pentru secole, înspre înaltul cerului. Care, prin veac, o ocrotește.

Duminică dimineață, la Săcălaz, enoriașii Bisericii Ortodoxe Române au avut acest privilegiu. A fost prezent și IPS Ioan, Mitropolitul Banatului, spre bucuria credincioșilor (majoritatea îl întâlneau pentru prima oară). Înaltul a fost întâmpinat de un sobor de preoți, părintele paroh Petru Toma fiind întâiul care i-a ieșit în cale.

După oficierea Sfintei Leturghii, mulțimea s-a mutat în apropierea sfântului lăcaș, aflat într-o fază înaintată de construcție, unde s-au sfințit crucile și s-a ținut slujba pentru înălțarea lor pe cele două turle.

IPS Ioan, în cuvântul său, s-a adresat enoriașilor, părintelui Petru Toma, primarului Ilie Todașcă, consilierilor locali, celor care susțin zidirea, astfel:

”Iubiți frați și surori, astăzi se va consemna, în Hrisovul parohiei, dar și în atâtea inimi, că se pun crucile noii biserici. Crucile acestea, cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt steagul de biruință al lui Hristos. Astăzi este biruința acestei parohii, după ce a învins atâtea și-atâtea greutăți, până s-a ajuns la prezentul moment. Sărutați crucile acesta, că de-acum le vor săruta numai razele soarelui și păsările cerului. Doamne ajută!”.

Și a urmat momentul care se întâmplă, atât de rar, în viața unui om…

Biserica Sacalaz

Rând pe rând, brațul înalt al unei macarale, special adusă, într-o liniște dusă până la înmărmurirea celor prezenți, a ridicat crucile. Începând de duminică, 17 iulie, puțin înainte de ora 13, ele vor rămâne, întru eterna noastră credință ortodoxă, un reper.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare