Cristian Buşoi aruncat în lupta pentru Capitală: Ne trebuie un Bucureşti sănătos!

busoi

Europarlamentarul Cristian Buşoi intră în linie dreaptă pentru cucerirea Primăriei Capitalei. În prezenţa mai multor lideri ai partidului el şi-a lansat în Parcul Herestrău site-ul http://www.bucurestisanatos.ro prin care doreşte să afle direct de la bucureşteni nemulţumirile şi propunerile lor pentru noua administraţie.
Prezentă la lansare, co-preşedintele Alina Gorghiu a declarat că îl susţine pe Cristian Buşoi şi că acesta e cea mai bună opţiune pentru a câştiga inima bucureştenilor:
„Cristi Busoi imi este prieten. Aceasta este o competitie interna. PNL va avea cel mai bun candidat, cea mai buna optiune pentru a castiga inima bucurestenilor”, a spus co-preşedintele PNL.
La lansare au mai fost prezenţi şi alţi lideri ai PNL: Teodor Atanasiu, co-preşedinte PNL Bucureşti, Anca Boagiu, co-preşedinte PNL Bucureşti, Diana Tuşa, co-preşedinte PNL Sector 1, precum şi alţi parlamentari şi simpatizanţi.
******
Prezentăm integral discursul susținut de co-președintele PNL Sector 1, Cristian Bușoi, în deschiderea evenimentului:

“Bucureștiul de astăzi este un oraș poluat. Bucureștiul de astăsi este un oraș blocat, sufocat de noxele mașinilor care stau zilnic ore în șir în trafic. Bucureștiul de astăzi nu are suficient spațiu verde, iar curățenia lasă de dorit. În Bucureștiul de astăzi locuitorii sai nu au acces egal la servicii medicale. Spitalele sunt neprimitoare și insuficient dotate.

În Bucureștiul de astăzi părinții stau la cozi pentru a le asigura copiilor un loc în creșe și grădinițe.

De jumătate de viață trăiesc în Bucureşti, aici m-am maturizat politic, aici m-am maturizat ca om şi din ce în ce mai des în ultima vreme mă întreb dacă oraşul nostru funcţionează normal, dacă nu cumva este afectat de deficienţe majore, iar noi toţi avem de suferit.

Calitatea mea de copreședinte al PNL Sector 1 m-a adus si mai aproape bucureșteni. Profesia mea de medic, experiența ca președinte al CNAS și cea de membru în Comisia de Sănătate în Parlamentul României mă legitimează să afirm că sănătatea indivizilor și a orașelor reprezintă o prioritate. Cei 7 ani de activitate în Parlamentul European m-au învățat ce înseamnă cu adevărat respectul pentru comunitatea din care faci parte.

Vă chem alături de mine să transformăm Capitala într-un București sănătos.

Vă invit să vă spuneți părerile despre București pe www.bucurestisanatos.ro, o platforma online cu ajutorul căreia vom interacționa mai ușor. Este un mod de comunicare permanenta cu bucurestenii, o modalitate concreta de a le cere opinia, de a identifica marile probleme si de a gandi impreuna cu ei solutii care se pot transforma in politici publice.

Un București sănătos este un centru de excelență universitară, care pregătește generații de profesioniști.

Un București sănătos are spitale performante, bine organizate, dotate cu cele necesare si mai ales are medici priceputi, motivate si dedicati pacientilor.

Un București sanatos are multe parcuri fără câini comunitari, este un București cu străzi curate și sigure, cu infrastructură viabilă și alternative ecologice de transport. Bucureştiul sănătos este cel în care traficul este bine gestionat.

Într-un București sănătos antreprenorii își dezvolta armonios afacerile, departe de cangrena corupției. Un Bucureşti sănătos are o viaţă culturală de calitate și, nu în ultimul rând, un București sănătos se înscrie în planurile de vacanță ale turiștilor.

Construim împreună un București Sănătos!”

stiripesurse.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *