Crimă neelucidată de 12 ani: secretele atacului mafiot din vestul ţării

atac

Trei dosare care au ca obiect infracțiunea de omor, cu autor necunoscut, se află în prezent pe rolul instanţelor din vestul ţării.

„Cel mai vechi dosar este din anul 2004, moartea victimei infracțiunii de omor a fost violentă și s-a datorat stării toxico-septice consecutivă unor arsuri de gradul III, IV, pe 45 la sută din suprafața corporală, produse prin flacără, iar persoana vătămată de la tentativa de infracțiunea de omor a suferit arsuri pe corp, produse prin flacără”, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Atacul criminal a avut loc în dimineața de 2/3 martie 2004, în jurul orei 1:00, în localitatea Baia de Criş. Persoane necunoscute, care și-au mascat fețele cu cagule, au aruncat sticle incendiare asupra benzinăriei. În incinta stației de carburanți se aflau administratorul Traian Popovici (28 de ani), din localitatea Sânmartin, judeţul Bihor, şi vânzătorul, Cosmin Mut (23 de ani), din Ţebea.

În momentul atacului, cei doi dormeau în încăperea în care erau depozitate recipiente cu ulei auto. Victimele nu au putut ieşi pe uşa în flăcări, ci au încercat să se salveze pe geam. Ambii au fost răniți, iar Cosmin Mut a murit, câteva zile mai târziu în spitalul din Deva, ca urmare a unui stop cardio-respirator. Tânărul avea arsuri pe 45 la sută din suprafaţă corpului şi arsuri ale cailor respiratorii. Traian Popovici s-a ales cu arsuri pe 15 la sută din suprafaţa corpului.

La scurt timp după atac, au fost organizate filtre pe șoselele din zonă pentru depistarea autorilor, dar fără succes. Anchetatorii au constituit un cerc de suspecți și au urmărit pista unei reglări de conturi. Unul dintre cei audiați a fost Iulian Ceia, condamnat în primul dosar al traficului de comori dacice, în prezent dat în urmărire internațională. La scurt timp, deveanul a fost scos din lista suspecților.

Într-o anchetă care viza traficul de tezaure sustrase din siturile aheologice din Munții Orăștiei, procurorii notau despre Iulian Ceia că „este administrator al unei societăți din Deva şi asociat unic al S.C. TRANS OIL BAIA IMPEX SRL Baia de Criş, județul Hunedoara (a devenit asociat după incendierea în noaptea de 2/3 martie 2004 de către autori neidentificaţi a staţiei de carburanţi soldată cu uciderea unei persoane, cauză aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie). În perioada 2002 – 2003 a îndeplinit funcţia de referent la Camera Deputaţilor, precum şi pe aceea de angajat al VGB Bucureşti, împuternicit să pună în executare contractele din punct de vedere tehnic (recuperator)”, se arată înrechizitoriul dosarului comorilor dacice, scrie zhd.ro.

Staţia de benzină atacată de incendiatori aparţinea societăţii comerciale TRANS OIL BAIA IMPEX SRL, firma fondată de trei oameni de afaceri, care au închiriat punctul de lucru din Baia de Criș unei societăţi comerciale cu sediul în Oradea. O ipoteză a nchetatorilor a fost că atacul ar fi reprezentat un avertisment dat celor trei acţionari ai firmei, pentru a-i determina să cedeze stația de benzină altei companii. La 12 ani de la tragedie, atacul mafiot din Baia de Criș a rămas în cercetare. Între timp, a fost amintit și în alte cauze instrumentate de procurori, pentru a ilustra modul în care lumea interlopă acționa în Hunedoara la începutul anilor 2000.

Unul dintre dosarelele penale în care s-a făcut referire la atacul cu sticlă incendiară din Baia de Criș a fost cel al grupării infracționale „Spumă și Bibanul”, care s-a impus în Deva anilor 2000, beneficiind de sprijin din partea unor polițiști. „În lumea interlopă a municipiului Deva s-au cristalizat treptat, în ultimii arii, câteva grupuri infracţionale cu manifestări specifice criminalităţii organizate.

Activităţile ilegale, violente, desfăşurate de acestea, reglările de conturi constând în omucideri, incendieri de autoturisme (inclusiv ale magistraţilor) şi staţii de distribuţie a carburanţilor, conflicte pentru controlul teritoriului, au indus un puternic sentiment de nesiguranţă în opinia publică”, informau anchetatorii, în 2005.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Crimă neelucidată de 12 ani: secretele atacului mafiot din vestul ţării

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *