Centura de sud a Timişoarei va intra în lucru până la sfârșitul anului

grindeanu 2 2

Aflat în vizită în Banat, împreună cu vicepremierul Sevil Shaideh și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit vineri cu reprezentanți ai administrației locale din Caraș-Severin, iar spre seară a sosit la Timișoara, unde a vizitat o cunoscută întreprindere din oraș.

Sâmbătă, Sevil Shaideh, Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea au fost prezenți la sediul Consiliului Județean Timiș, unde au avut o scurtă întrevedere cu președintele CJT Călin Dobra și prefectul județului, Mircea Băcală.

Sala multifuncțională a Palatului Administrativ a găzduit o întâlnire cu primarii din județul Timiș, consilierii județeni, directorii instituțiilor subordonate CJT și directorii instituții deconcentrate din Timiș. S-a vorbit despre proiectele prin care pot fi accesate fonduri europene, precum și despre Programul Național de Dezvoltare Locală. De la întâlnire a lipsit primarul Timișoarei, Nicolae Robu, plecat cu treburi la București.

Pentru locuitorii din vestul țării, vestea bună este că până la sfârșitul anului centura de sud a Timișoarei va fi dată în lucru, întrucât la sfârșitul acestei luni se va termina documentația pentru atribuirea proiectului și a execuției, cele două urmând să fie scoase la licitație împreună. Promisiunea făcută de Sorin Grindeanu și întărită de Liviu Dragnea are cu atât mai multe șanse de reușită cu cât se intenționează și modificarea legislației referitoare la achizițiile publice, astfel încât contestațiile să nu mai poată tergiversa lucrările importante. În schimb, în privința Muzeului Revoluției, lucrurile nu sunt clarificate, cel puțin deocamdată.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Centura de sud a Timişoarei va intra în lucru până la sfârșitul anului

  1. Dupa nenumarate obstacole si problemelor timisene se pare ca le-a venit randul.Urmare promisiunilor Echipei Guvernamentale care a poposit la Timisoara in acest sfarsit de saptamana , la doua luni dupa intrarea la guvernare , Timisul a intrat in carti .Certitudinea realizarii unor investitii in TIMIS se datoreaza faptului ca la alegerile locale timisenii au mers pe mana PSD-ului , si persoana care a fost desemnata si a ajuns ,,managerul” judetului -Presedintele Consiliului Judetean Timis a fost desemnat si numit Premierul Romaniei in persoana Domnului Sorin Grindeanu .Sant convins ca asa cum s-a pus in aplicare si s-a implementat in realitate PROGRAMUL dE GUVERNARE 2017-2020 , PSD – PENSI DECENTE pentru pensionari ,la fel se vor finaliza si proiectele asteptate-promise timisenilor astazi , garantul este fostul Presedinte al Consiliului Judetean Timis .DOAMNE AJUTA.

  2. Exces de zel la Timisoara! In deschiderea concertului a fost „tova-secu” Priceputeanu care „si-a” chemat toti primarii sa se faleasca, dupa care-a rupt usa, fireste mult mai IMPORTANTA fiind intalnirea de la PARTID!!! Nu s-a auzit nimic de proiectele la nivel de judet! Stim ca, ca si Nastase si Udrea se va face Stadion/bazin la nivel GALACTIC, poate peste vreo 3485 de ani, cand vor ateriza „JUPITERIENII” sa vada marea realizare PeSeDe … Centura de sud, in opinia mea va mai astepta – tre’ unii sa-si ia teren in zona (daca nu cumva si-au luat) …
    In rest mai nimic, ramanand doar intrebarea daca s-a PONTAt …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *