Ce se vede pe Corso din Jebel

Ca orice localitate care se respectă, și Jebelul are un Corso. E drept că în comuna timișeană s-a nimerit ca acest Corso să fie la șosea.

Adică fix la E70/DN59. Iată ce am putut vedea, plimbându-ne de la intrare până la ieșire pe strada principală din Jebel (veneam dinspre Timișoara).

Ne-au întâmpinat prunii pe care domnul primar Sabin Bociu a zis că-i taie. Erau la locul lor, dar cam triști, pentru că Dumnezeu nu le-a lăsat în acest an prea multe fructe.

Așa că jebelenii trebuie că pe de-o parte sunt veseli, pentru că prunii lor din moși-strămoși au scăpat, iar pe altă parte sunt triști, pentru că apa aia sfântă va fi un lucru rar.

Printre pruni erau răsfirate câteva găini moțate. În mijlocul lor rumega o vacă, despre care același edil ne spunea că nu trebuie să fie numărată alături de cele peste 200, câte mai țin consătenii lor, pentru că aceasta este ornamentală, așa cum a văzut dânsul prin Austria.

Oricum, făcând la stânga, dar venind din sens contrar, am mai văzut două văcuțe priponite. Acestea poate că erau ca-n Olanda. Dacă-i așa, de ce nu ne vreau în Schengen?

Aproape vizavi de primărie se află un magazin de materiale de construcții și, alăturat, mai multe utilaje agricole pe post de arbuști și flori pe spațiul verde. De altfel, nu înțelegem cum se face că mai toate prăvăliile de prin județ pot vinde în sediul lor, ori în curte, doar depozitele de materiale nu, acestea ținând morțiș să facă un comerț de întâmpinare și să aibă la stradă niște cărămizi, niște saci de ciment, ceva.

Ce să mai spunem de utilajele agricole care, invariabil, sunt parcate pe verde, agricultura de astăzi fiind din ce în ce mai ecologică. Chiar dacă nu-i treaba noastră ce poate vedea trecătorul pe Corso în Jebel, am întrebat din curiozitate, tot la primărie, de ce?

Edilul a avut o explicație, pentru că spațiul verde aparține drumurilor naționale și administratorii lor nu pun nici măcar să se taie iarba. „Când e să punem un panou pe marginea drumului european, e spațiul lor verde. Când să taie iarba… este al nostru”, ne-a explicat edilul.

Cine are dreptate nu știm, dar noi am ține subiectiv partea drumurilor, de acum, europene, felicitându-le că fac în așa fel încât rusticitatea să nu dispară din peisaj, în ciuda procesului avansat de urbanizare, nici după ce tot ce a fost românesc s-a europenizat, globalizat.

Acum, ce mâncăm nu mai crește la noi în grădină, nu mai bem nici apă de la fântână, ne îmbrăcăm second-hand de la alții, ce mai, suntem un popor tot mai fericit… Și mai e ceva, nu știm dacă mai iese cineva la Jebel într-un șpațir spre seară!