Abonament online la ediţia PDF. VEZI DETALII !

Ce pericole ascund ţigările electronice

Ţigările electronice sunt dispozitive care funcţionează cu baterii, care pot arăta fie precum o ţigară reală, fie precum un stilou.

Există sute de branduri, iar acestea sunt utilizate ca o modalitate de a obţine nivelul necesar de nicotină, fără a experimenta pericolele ţigărilor.

Toate funcţionează în acelaşi mod: dispun de containere umplute cu un lichid care este de obicei realizat din nicotină, arome şi alte substanţe chimice. Un dispozitiv de încălzire transformă apoi lichidul în vapori pe care le inhalezi atunci când tragi din ea.

Sunt ţigările electronice sigure?

Cele mai multe conţin nicotină chimică, însă şi ea la rândul ei creează dependenţă. Atunci când încetezi să utilizezi ţigara electronică apare riscul de a dezvolta stări de apatie şi nervozitate acută. Nicotina nu este bună pentru persoanele cu probleme cardiace, iar unele cercetări recente demonstrează faptul că poate afecta arterele destul de serios.

Ţigările electronice pot provoca următoarele probleme:

• Dăunează creierului în curs de dezvoltare al adolescenţilor şi le-ar putea afecta memoria şi atenţia.
• Afectează dezvoltarea fătului în cazul femeilor însărcinate. Femeile gravide nu ar trebui să utilizeze nimic cu nicotină.
• Anumite mărci conţin substanţe chimice, inclusiv formaldehidă – utilizată adesea în materiale de construcţii – şi un alt ingredient utilizat în antigel, care poate cauza cancer.
• Aromele ridică multe probleme. Unii producători folosesc un produs chimic cu gust de unt numit diacetil care este adesea adăugat la alimente cum ar fi popcorn. Atunci când este inhalat, poate fi periculos.

Sunt mai sigure decât ţigările normale?

„Ţigările electronice nu sunt considerate sigure 100%, dar cei mai mulţi experţi cred că sunt mai puţin periculoase decât ţigările obişnuite”, spune Neal Benowitz, cadru medical şi cercetător la Universitatea din California.

Fumatul ucide aproape o jumătate de milion de oameni pe an în Statele Unite ale Americii. Cea mai mare parte a prejudiciului provine din miile de substanţe chimice care sunt arse şi inhalate, explică el.
Ţigările electronice nu ard, astfel încât oamenii nu sunt la fel de expuşi la aceste toxine. O revizuire a unui studiu realizat în 2015 estimează faptul că ţigările electronice sunt cu aproximativ 95% mai puţin dăunătoare decât cele reale. „Această cifră este controversată şi ar putea fi un pic mai mare”, spune Kenneth Warner, un cercetător de la Universitatea din Michigan.

Unele state şi comunităţi care interzic fumatul în locurile publice interzic de asemenea şi ţigările electronice. Warner afirmă faptul că pericolul de la vaporii pasivi nu este chiar zero. El spune că acesta există, dar este probabil foarte scăzut.

csid.ro


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare