Se schimbă, ce să fie? Doar atât. În ce direcţie e schimbarea, aceasta e o altă poveste. Dacă privim în urmă, când moşu’ era fecior şi imperiul care stăpânea locurile acestea l-a trimis la război, fără ca el să fi înţeles vreodată ce treabă a avut el să se afle în bătaia puştilor, e mare diferenţa între perioada de atunci şi cea de astăzi, când se vorbeşte, iată, de războiul hibrid.
Dar sub alt aspect, diferenţa nu pare chiar atât de mare, pentru că şi UE, care e tot un fel de imperiu, spun unii, vrea armată. Întrebarea e asta: ce vor face feciorii de astăzi dacă vor fi înrolaţi şi vor fi trimişi să lupte într-o zonă de conflict de aiurea, doar pentru că nu ştiu care lider al UE doreşte să înlocuiască un dictator cu altul?
Sigur, se va spune că europenii au nevoie de un sistem propriu de apărare în faţa pericolului rusesc. Uite, la fel ca în deceniile de început ale secolului XX, tinerii de astăzi, din diferite ţări ale Europei, sunt pe cale să plece în armată şi poate că vor ajunge să moară pentru patria lor. Care patrie? Complicată ecuaţie…
Pe de o parte, am vrut să trăim ca în Occident, în democraţie, să ajungem din urmă statele capitaliste dezvoltate, prospere, iar acum istoria, cel puţin, în privinţa acestui aspect, se pare că se repetă.
Cu lumea, aşadar, nu-i mare lucru, pentru că aproape nimic nu este nou sub soare, deşi atâtea par nemaivăzute. Important, de aceea, e doar modul de percepţie. Rămânând în peisajul actual, cel de acasă, trebuie să recunoaştem că lucrurile se schimbă sub ochii noştri cu mare viteză.
Unele evoluţii, evenimente şi crize se reiau, în alt context şi cu alţi protagonişti. Cum timpul, însă, nu stă pe loc, cei care au fost în primele rânduri la Revoluţie, dorind schimbarea, acum sunt în rolul lui moşu’, cel cu părul alb. Câte nu se petrec însă pe parcursul unui secol. Se întâmplă altfel şi, parcă, totuşi, la fel.
De exemplu, moşu’ nu prea a vrut să audă de şcoală, pentru că se făcea în limba altor bănăţeni, pe care n-o înţelegea. Acum, cei de vârsta lui când a fost luat cătană au parcurs cel puţin 10, 12 ori nu mai ştiu nici ei câţi ani de şcoală şi, cu toate acestea, numărul analfabeţilor, în diferite forme ale acestui fenomen, depăşeşte imaginabilul. Toată viaţa moşu’ a obişnuit să se trezească devreme şi să se culce de cum se întuneca.
Începea prin a rândui în grajd la animale, ca acestea să nu sufere. Apoi mătura strada până la jumătate, iar fruştucul îl lua numai după aceea. Astăzi nici în grădină nu prea se mai plantează, totul fiind mai uşor căci se cumpără de la hypermaket.
Ce să mai spunem de animale, tot mai rare prin gospodării. De călătorit cu trenul a făcut-o doar când a plecat la război şi când s-a întors de acolo, recompensat de imperiu cu un picior de lemn. Astăzi, trenul a dispărut din peisajul satului său.
În schimb, fiecare are la poartă câte o maşină, chiar dacă unele sunt bune doar pentru cuibăritul găinilor. Nu ştiu însă nici un copil sau tânăr fără căşti şi smartphone, pentru că lumea nu stă pe loc şi nu e nimic rău în asta. După ce moşu’ n-a mai fost tânăr, iar fiul său nu s-a mai întors dintr-un alt război, a venit o nouă generaţie care a trăit din plin prefacerile şi nedreptăţile comuniste. Pentru această generaţie singura cale de mai bine a fost pauperizarea.
Aşa s-au umflat oraşele cu dezrădăcinaţi. Apoi Revoluţia a curmat iluzia Epocii de Aur şi a început un alt fel de întoarcere şi de pauperizare. Unii dintre cei mai în vârstă s-au întors în sate, iar tinerii de astăzi nu mai iau drumul aglomerărilor urbane din ţară, ci mai ales al străinătăţii. Într-o Românie împuţinată, tot mai îmbătrânită, lucrurile par tot mai mult să se petreacă, precum în aceeaşi Românie, dar de acum un veac. Îmi vine în minte un fost castel, luat cu japca la colectivizare.
Am şi acum imaginea unor regi pictaţi pe tavanul salonului. Dar şi a pivniţei prăbuşite în care erau zeci de butoaie, pline cu vin, din care s-a tras cu furtunul p.nă n-a mai rămas un strop. Astăzi, castele pe stil nou răsar unde nici nu te aştepţi. Ce s-a schimbat? Doar personajele. Iată, unii se regăsesc în rolul lui moşu’, dar cel ajuns la o… frumoasă vârstă.
Spre deosebire de ei, avem la îndemână minunea „skype” şi putem vorbi cu cei care vin după noi la mii de kilometri distanţă. Ce păcat că tehnologia asta nu are suflet…
